Prea târziu te-am iubit…

Suntem obișnuiți să vedem ceea ce ne lipsește, uitând tot mai des să privim spre ceea ce am primit și avem. Ne plângem că nu beneficiem de mai multe minuni, că suntem bolnavi și nu ne vindecăm prin miracole, că suntem săraci și nu câștigăm la loto, că suntem singuri și nu ne găsim prieteni. Dar ce facem concret pentru sănătatea noastră? Cât muncim pentru o condiție economică mai bună și cât pierdem din timpul nostru? Cât din ceea ce avem (spiritual și material) folosim pentru a ne „câștiga” prieteni?

Mereu mi-a ridicat semne de întrebare și mustrare de conștiință acest fragment din Evanghelia după sfântul Matei:

„Venind în locul lui natal, îi învăța în sinagoga lor, așa încât ei se mirau și spuneau: „De unde are el această înțelepciune și aceste puteri? Nu este oare acesta fiul lemnarului? Nu se numește mama lui Maria, iar frații lui: Iacob, Iosif, Simon și Iuda? Și surorile lui oare nu sunt toate la noi? De unde, deci, are el toate acestea?” Și se scandalizau de el. Dar Isus le-a zis: „Un profet nu este disprețuit decât în patria lui și-n casa lui”. Și nu a făcut acolo multe minuni, din cauza necredinței lor!” (Mt 13,54-58).

Sfârșitul textului este copleșitor și ne oferă răspunsul multor întrebări: „Nu a făcut acolo multe minuni, din cauza necredinței lor”. Din cauza necredinței noastre nu se întâmplă mai multe minuni. Puțina noastră credință este o piedică în calea harului divin care vrea să acționeze, care vrea să facă mai mult pentru a salva omul și omenirea. Cât de trist este că suntem o piedică în calea harului, că am devenit o piedică în calea minunilor. Viața noastră în loc să fie purtătoare de har, de minuni, le împiedică. Am devenit opaci: nu lăsăm harul să coboare din cer pe pământ, să treacă de la o inimă la alta!

Să privim la exemplul sfântului Iosif: om drept și cu frica de Domnul. Să redescoperim dreptatea, înțelepciunea, frica de Domnul (nu spaima!), credința. Să cerem sfântului Iosif să devenim și noi purtători de haruri și minuni în viața celor de lângă noi.

Cât de gingaș este Dumnezeu cu noi: deși credem atât de puțin, el continuă să facă minuni. Ar putea face mult mai multe. Vrea să facă mult mai multe, dar noi îl împiedicăm. Să-i mulțumim astăzi pentru minunile săvârșite în viața noastră (pentru că evanghelistul nu spune că nu a făcut nicio minune din cauza necredinței, ci doar că nu a făcut multe minuni) și să-l rugăm să mărească în noi credința. De fapt, prima minune pe care trebuie să o cerem este tocmai credința.

O, Marie, Maica credinței și a speranței noastre, mijlocește-ne harul de a crede cu toată convingerea și de a mărturisi prin fapte că Isus Cristos este Domnul. Amin!