Prea târziu te-am iubit…

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Sărbătoarea Rusaliilor ne face să retrăim începuturile Bisericii. Cartea Faptele Apostolilor relatează că, la cincizeci de zile după Paşte, în casa în care se aflau discipolii lui Isus, „dintr-o dată, s-a iscat din cer un vuiet, ca la venirea unei vijelii puternice… Toţi au fost umpluţi de Duhul Sfânt” (2,2-4). De această revărsare discipolii sunt complet transformaţi: în locul fricii intră curajul, închiderea cedează locul vestirii şi orice îndoială este alungată de credinţa plină de iubire. Este „botezul” Bisericii, care începea astfel drumul său în istorie, condusă de puterea Duhului Sfânt.

Acel eveniment, care schimbă inima şi viaţa apostolilor şi a celorlalţi discipoli, se repercutează imediat în afara cenacolului. De fapt, acea uşă ţinută încuiată timp de cincizeci de zile a fost în sfârşit deschisă larg şi prima comunitate creştină, care nu se mai concentrează asupra sieşi, începe să vorbească mulţimilor despre provenienţa diferită a marilor lucruri pe care Dumnezeu le-a făcut (cf. v. 11), adică despre Învierea lui Isus, care a fost răstignit. Şi fiecare dintre cei prezenţi îi aude pe discipoli vorbind în propria limbă. Darul Duhului restabileşte armonia limbilor care fusese pierdută la Babel şi prefigurează dimensiunea universală a misiunii apostolilor. Biserica nu se naşte izolată, se naşte universală, una, catolică, având o identitate precisă dar deschisă tuturor, nu închisă, o identitate care îmbrăţişează întreaga lume, fără a exclude pe nimeni. Biserica nu închide nimănui uşa în faţă, nimănui! Nici măcar celui mai păcătos, nimănui! Şi asta prin puterea, prin harul Duhului Sfânt. Maica Biserică deschide, deschide larg uşile sale tuturor pentru că este mamă.

Duhul Sfânt revărsat la Rusalii în inima discipolilor este începutul unei noi perioade: perioada mărturiei şi a fraternităţii. Este o perioadă care vine de sus, vine de la Dumnezeu, ca flăcările de foc care s-au aşezat asupra capului fiecărui discipol. Era flacăra iubirii care arde orice asprime; era limba Evangheliei care trece de graniţele puse de oameni şi atinge inimile mulţimii, fără distincţie de limbă, rasă sau naţionalitate. Ca în acea zi de Rusalii, Duhul Sfânt este revărsat încontinuu şi astăzi asupra Bisericii şi asupra fiecăruia dintre noi pentru ca să ieşim din mediocrităţile noastre şi din închiderile noastre şi să comunicăm lumii întregi iubirea milostivă a Domnului. A comunica iubirea milostivă a Domnului: aceasta este misiunea noastră! Şi nou ne sunt oferite în dar „limba” Evangheliei şi „focul” Duhului Sfânt, pentru ca în timp ce-l vestim pe Isus înviat, viu şi prezent în mijlocul nostru, să încălzim inima noastră şi inima popoarelor apropiindu-le de El, cale, adevăr şi viaţă.

Ne încredinţăm mijlocirii materne a Mariei Preasfinte, care era prezentă ca Mamă în mijlocul discipolilor în cenacol: este Maica Bisericii, Maica lui Isus devenită Maică a Bisericii. Ne încredinţăm ei pentru ca Duhul Sfânt să coboare din belşug asupra Bisericii din timpul nostru, să umple inimile tuturor credincioşilor şi să aprindă în ele focul iubirii sale.

______________________________

După Regina coeli

Iubiţi fraţi şi surori,

Continui să urmăresc cu vie îngrijorare şi durere în inimă evenimentele numeroşilor refugiaţi din Golful Bengala şi Marea Andamane. Exprim apreciere pentru eforturile făcute de acele ţări care şi-au oferit disponibilitatea de a primi aceste persoane care înfruntă grave suferinţe şi pericole. Încurajez comunitatea internaţională să furnizeze asistenţa lor umanitară.

În urmă cu o sută de ani, Italia a intrat în marele război, acel „măcel inutil”; să ne rugăm pentru victime, cerând Duhului Sfânt darul păcii.

Ieri, în Salvador şi în Kenia, au fost proclamaţi fericiţi un episcop şi o soră. Primul este Mons. Oscar Romero, arhiepiscop de San Salvador, ucis din ură faţă de credinţă în timp ce celebra Euharistia. Acest păstor zelos, după exemplul lui Isus, a ales să fie în mijlocul poporului său, în special în mijlocul săracilor şi al celor asupriţi, chiar şi cu preţul vieţii. Sora este sora Irene Stefani, italiană, de la Misionarele Mângâiatei, care a slujit populaţia din Kenia cu bucurie, milostivire şi compasiune duioasă. Exemplul eroic al acestor fericiţi să trezească în fiecare dintre noi dorinţa vie de a mărturisi Evanghelia cu curaj şi abnegaţie.

Vă salut pe voi toţi, dragi romani şi pelerini: familiile, grupurile parohiale, asociaţiile. Îndeosebi, credincioşi care provin din Bretagne, din Barcelona şi din Freiburg, şi corul copiilor din Herxheim. Salut comunitatea dominicană din Roma, pe credincioşii din Cervaro (Frosinone), pe militarii de la Aeronautica din Napoli, Sfânta Corala Jonica şi pe candidaţii la mir din Pievidizzio (Brescia).

Astăzi, în ziua sărbătorii Mariei Ajutătoare, salut comunitatea saleziană: fie ca Domnul să le dea puterea pentru a duce înainte spiritul sfântului Ioan Bosco.

Şi vouă tuturor vă urez o frumoasă duminică de Rusalii. Vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere.

Franciscus

Regina Coeli (24 mai 2015)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Omilia papei în Duminica Rusaliilor (24 mai 2015)

„Aşa cum m-a trimis Tatăl, aşa vă trimit şi eu pe voi… Primiţi pe Duhul Sfânt” (In 20,21.22), aşa spune Isus. Revărsarea care a avut loc în seara învierii se repetă în ziua de Rusalii, întărită de manifestări exterioare extraordinare. În seara de Paşti, Isus le apare apostolilor şi suflă asupra lor pe Duhul său (cf. In 20,22); în dimineaţa de Rusalii revărsarea are loc în manieră zgomotoasă, ca un vând care se abate cu putere asupra casei şi năvăleşte în minţile şi în inimile apostolilor. Prin urmare, ei primesc o atare energie încât îi determină să vestească în diferite limbi evenimentul învierii lui Cristos: „Toţi au fost umpluţi de Duh Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi” (Fap 2,4). Împreună cu ei era Maria, Mama lui Isus, prima ucenică , şi acolo Mamă a Bisericii care se naşte. Cu pacea sa, cu zâmbetul său, cu maternitatea sa, însoţea bucuria tinerei Mirese, Biserica lui Isus.

Cuvântul lui Dumnezeu, în special astăzi, ne spune că Duhul acţionează, în persoanele şi în comunităţile care sunt pline de el, le face capabile să recipere Deum, „capax Dei”, spun Sfinţii Părinţi. Şi ce face Duhul Sfânt prin această capacitate nouă pe care ne-o dă? Conduce în tot adevărul (In 16,13), reînnoieşte pământul (Ps 103) şi dă roadele sale (Gal 5,22-23). Conduce, reînnoieşte şi fructifică.

În Evanghelie, Isus promite discipolilor săi că, atunci când El se va întoarce la Tatăl, va veni Duhul Sfânt care îi „va conduce în tot adevărul” (In16,13). Îl numeşte chiar „Duhul adevărului” şi le explică lor că acţiunea sa va fi aceea de a-i introduce tot mai mult în înţelegerea a ceea ce El, Mesia, a spus şi a făcut, îndeosebi a morţii şi învierii sale. Apostolilor, incapabili să suporte scandalul pătimirii Învăţătorului lor, Duhul le va da o nouă cheie de lectură pentru a-i introduce în adevărul şi în frumuseţea evenimentului mântuirii. Aceşti oameni, mai înainte înfricoşaţi şi blocaţi, închişi în cenacol pentru a evita repercusiunile Vinerii Sfinte, nu se vor mai ruşina că sunt discipoli ai lui Cristos, nu vor mai tremura în faţa tribunalelor umane. Graţie Duhului Sfânt de care sunt plini, ei înţeleg „tot adevărul”, adică faptul că moartea lui Isus nu este înfrângerea sa, ci exprimarea extremă a iubirii lui Dumnezeu; iubire care în înviere învinge moartea şi-l glorifică pe Isus ca Cel Viu, Domnul, Răscumpărătorul omului, Stăpânul istoriei şi al omului. Şi această realitate, ai cărei martori sunt ei, devine Vestea Bună care trebuie anunţată tuturor.

Apoi, Duhul Sfânt reînnoieşte – conduce şi reînnoieşte – reînnoieşte pământul. Psalmul spune: „Trimiţi duhul tău… şi reînnoieşti pământul” (Ps 103,30). Relatarea din Faptele Apostolilor despre naşterea Bisericii are o corespundere semnificativă în acest Psalm, care este o mare laudă adusă lui Dumnezeu Creatorul. Duhul Sfânt pe care Cristos l-a trimis de la Tatăl, şi Duhul Creator care a dat viaţă oricărui lucru, sunt unul şi acelaşi. De aceea respectarea creaţiei este o exigenţă a credinţei noastre: „grădina” în care trăim nu ne este încredinţată ca s-o exploatăm, ci pentru ca s-o cultivăm şi s-o păstrăm cu respect (cf. Gen 2,15). Însă acest lucru este posibil numai dacă Adam – omul plăsmuit din pământ – la rândul său se lasă reînnoit de Duhul Sfânt, dacă se lasă re-plăsmuit de Tatăl după modelul lui Cristos, noul Adam. Atunci da, reînnoiţi de Duhul, putem trăi libertatea fiilor, în armonie cu toată creaţia, şi în orice creatură putem recunoaşte o reflexie a gloriei Creatorului, aşa cum afirmă un alt psalm: „Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este numele tău pe tot pământul!” (8,2.10). Conduce, reînnoieşte şi dăruieşte, dă rod.

În Scrisoarea către Galateni, sfântul Paul vrea să arate care este „rodul” care se manifestă în viaţa celor care merg conform Duhului (cf. 5,22). Pe de o parte este „carnea”, cu cortegiul viciilor sale pe care apostolul le prezintă, şi care sunt faptele omului egoist, închis la acţiunea harului lui Dumnezeu. În schimb, în omul care cu credinţa lasă să năvălească în el Duhul lui Dumnezeu, înfloresc darurile divine, rezumate în nouă virtuţi bucuroase pe care Paul le numeşte „rod al Duhului”. De aici apelul, repetat la început şi la sfârşit, ca un program de viaţă: „Umblaţi în Duh” (Gal 5,16.25).

Lumea nu are nevoie de bărbaţi şi femei închişi, ci plini de Duh Sfânt. Închiderea faţă de Duhul Sfânt nu este numai lipsă de libertate, ci şi păcat. Există atâtea moduri de a ne închide faţă de Duhul Sfânt: în egoismul propriului avantaj, în legalismul rigi – ca atitudinea învăţătorilor Legii pe care Isus îi numeşte făţarnici -, în lipsa de amintire faţă de ceea ce Isus a învăţat, în trăirea vieţii creştine nu ca slujire ci ca interes personal, şi aşa mai departe. În schimb, lumea are nevoie de curajul, de speranţa, de credinţa şi de perseverenţa discipolilor lui Cristos. Lumea are nevoie de roadele, de darurile Duhului Sfânt, aşa cum prezintă sfântul Paul: „iubirea, bucuria, pacea, răbdarea, bunăvoinţa, bunătatea, fidelitatea, blândeţea, cumpătarea” (Gal 5,22). Darul Duhului Sfânt a fost oferit din belşug Bisericii şi fiecăruia dintre noi, pentru ca să putem trăi cu credinţă genuină şi caritate activă, pentru ca să putem răspândi seminţele reconcilierii şi păcii. Întăriţi de Duhul – care conduce, ne conduce în adevăr, care ne reînnoieşte pe noi şi tot pământul, şi care ne dăruieşte roadele – întăriţi în Duhul şi de aceste multiple daruri, devenim capabili să luptăm fără compromisuri împotriva păcatului, să luptăm fără compromisuri împotriva corupţiei, care se lărgeşte tot mai mult în lume din zi în zi, şi să ne dedicăm cu perseverenţă răbdătoare faptelor de dreptate şi de pace.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Preluat de pe http://www.ercis.ro