Dumnezeu nu cântărește vorbele sau faptele, ci inima!

Când am fost învățați la școală sistemul internațional de unități, sistem prin care să putem măsura fie lungimea, fie masa, fie timpul etc., ni s-a spus că există șapte unități fundamentale: metrul, kilogramul, secunda, amperul, kelvinul, molul și candela. Din păcate nici una din aceste unități și nici o altă unitate derivată nu ne poate ajuta să măsurăm un lucru esențial: credința. Cât de bine ar fi să ne putem măsura credința, să știm exact unde suntem. Cât de comod ar fi pentru viața noastră ca, așa cum ne cântărim alimentele cu ajutorul cântarului sau așa cum ne luăm temperatura cu ajutorul termometrului, să ne putem „măsura” credința. Însă care ar fi instrumentul? Ce nume ar purta? Ce unitate de măsura ar folosi? Fiecare poate da frâu liber imaginației, pentru că în realitate nu există și nu va exista nici instrument, nici unitate de măsură pentru credința noastră.

Sfântul evanghelist Matei ne evidențiază astăzi un adevăr fundamental: unul singur, Cristos, este cel care poate măsura credința noastră, pentru că el singur, Dumnezeu adevărat împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, vede și cunoaște credința noastră. Să ne întipărim în inimă acest adevăr proclamat în evanghelie: Isus a văzut credința lor. Domnul vede credința noastră. Să ne privim astăzi cu ochii lui Cristos: cum este credința noastră? Ce vede Domnul în inima noastră?

Abraham, despre care ne vorbește prima lectură și care este un model de credință, ne poate învinui oricând pe noi, oamenii celui de-al treilea mileniu, care am dezvoltat un soi de farizeism perfect. Am ridicat prefăcătoria la cel mai înalt nivel și o numim credință doar pentru faptul că mergem (din când în când!) la biserică și știm câte ceva din catehism sau ceva teologie și istoria religiilor. Să fim atenți și să ne cercetăm inima separând credința de prefăcătorie, așa cum se desparte grâul de neghină. Domnul vede tot ce este în inima noastră și la sfârșitul vieții ne va judeca nu după aparențe, nu după cât de bine ne-am jucat rolul de credincioși, ci după cât de profund ne-am trăit credința. Vai nouă! Doamne, miluiește-ne!

Astăzi suntem chemați să-l lăsăm pe Dumnezeu să ne vorbească despre (ne)credința din inima noastră. Să-i ascultăm cuvintele și să ne potrivim bătăile inimii după judecata sa, nu după cea a oamenilor. Să fim conștienți că avem exact credința pe care Domnul o vede în noi, nu cea pe care o văd și o aclamă oamenii.

Reține

Credința nu este calculată de o unitate de măsură sau de un aparat, ci de o persoană, de Cristos. Dumnezeu nu cântărește vorbele sau faptele, ci inima.

Joi, 2 iulie 2015 

Joi din saptamâna a 13-a de peste an
Sf. Bernardin Realino, pr.
Gen 22,1-19; Ps 114; Mt 9,1-8

LECTURA I
Jertfa patriarhului nostru Abraham.
Citire din cartea Genezei 22,1-19
În zilele acelea, Dumnezeu l-a pus la încercare pe Abraham şi i-a zis: „Abraham!” El a răspuns: „Iată-mă!” ² I-a zis: „Ia-l pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care îl iubeşti, pe Isaac, şi du-te în ţinutul Moria şi adu-mi-l acolo ca ardere de tot pe un munte pe care ţi-l voi arăta eu!” ³ Abraham s-a sculat dis-de-dimineaţă, şi-a legat măgarul şi a luat cu el doi slujitori şi pe Isaac, fiul său. A tăiat lemnele pentru arderea de tot, s-a ridicat şi a plecat spre locul pe care i-l spusese Dumnezeu. ⁴ A treia zi, Abraham şi-a ridicat ochii şi a văzut locul de departe. ⁵ Le-a zis Abraham slujitorilor săi: „Rămâneţi aici cu măgarul, iar eu şi tânărul ne ducem până acolo; ne vom prosterna şi după aceea ne vom întoarce la voi!” ⁶ Abraham a luat lemnele pentru arderea de tot, le-a pus pe umerii lui Isaac, fiul său; a luat în mâna sa focul şi cuţitul şi au plecat amândoi împreună. ⁷ Isaac i-a spus lui Abraham, tatăl său: „Tată!”, iar el a răspuns: „Iată-mă, fiul meu!” Şi a spus: „Iată focul şi lemnele! Dar unde este animalul pentru jertfă?” ⁸ Abraham a zis: „Dumnezeu va avea grijă el de mielul pentru arderea de tot, fiul meu!” Au mers amândoi, împreună, ⁹ şi au ajuns la locul pe care li-l spusese Dumnezeu. Abraham a zidit acolo altarul şi a aşezat lemnele; l-a legat pe Isaac, fiul său şi l-a pus pe altar, deasupra lemnelor. ¹⁰ Abraham şi-a întins mâna şi a luat cuţitul ca să-l înjunghie pe fiul său. ¹¹ Atunci îngerul Domnului l-a strigat din ceruri şi a zis: „Abraham, Abraham!” El a spus: „Iată-mă!” ¹² Şi i-a zis: „Să nu-ţi ridica mâna asupra tânărului şi să nu-i faci niciun rău, căci acum ştiu că te temi de Dumnezeu şi nu l-ai cruţat pe unicul tău fiu pentru mine!” ¹³ Abraham şi-a ridicat ochii, a privit şi, iată, un berbec era în spatele lui, prins cu coarnele într-un tufiş! Abraham s-a dus, a luat berbecul şi l-a adus ca ardere de tot în locul fiului său. ¹⁴ Abraham a numit locul acela: „Dumnezeu va vedea”; de acea se zice şi astăzi: „pe munte Domnul se arată”. ¹⁵ Îngerul Domnului l-a chemat din cer a doua oară pe Abraham ¹⁶ şi i-a zis: „Mă jur pe mine însumi – oracolul Domnului – pentru că ai făcut lucrul acesta şi nu l-ai cruţat pe unicul fiul tău, ¹⁷ te voi binecuvânta şi îţi voi înmulţi descendenţa, ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării, şi descendenţa ta va stăpâni cetăţile duşmanilor săi. ¹⁸ Prin descendenţa ta vor fi binecuvântate toate neamurile pământului, pentru că ai ascultat de glasul meu”. ¹⁹ Abraham s-a întors la servitorii săi, s-au ridicat şi au plecat împreună la Beer-Şeba. Şi a locuit Abraham la Beer-Şeba.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 114-115(116),1-2.3ac-4.5-6.8-9 (R.: 9)
R.: Voi umbla înaintea Domnului pe pământul celor vii.
sau:
Aleluia.

¹ Îl iubesc pe Domnul,
pentru că ascultă glasul rugăciunii mele.
² El îşi pleacă urechea spre mine,
în ziua în care l-am chemat. R.

^3ac Mă împresurau lanţurile morţii
mă chinuiau tristeţea şi suferinţa.
⁴ Am invocat numele Domnului:
„Doamne, salvează-mi sufletul!” R.

⁵ Domnul este milostiv şi drept,
Dumnezeul nostru este plin de îndurare.
⁶ Domnul îi ocroteşte pe cei nepricepuţi:
am fost lipsit de putere, şi el m-a mântuit. R.

⁸ El mi-a salvat sufletul de la moarte,
a ferit ochii mei de lacrimi,
picioarele mele de poticnire.
⁹ Voi umbla înaintea Domnului pe pământul celor vii. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE 2Cor 5,19
(Aleluia) Dumnezeu era în Cristos împăcând lumea cu sine, şi punând în noi cuvântul reconcilierii. (Aleluia)

EVANGHELIA
Îl preamăreau pe Dumnezeu, care dă oamenilor o astfel de putere.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 9,1-8
În acel timp, urcându-se în barcă, Isus a trecut dincolo şi a ajuns în cetatea sa. ² Şi iată că au adus la el un paralizat care zăcea pe o targă! Iar Isus, văzând credinţa lor, i-a spus paralizatului: „Curaj, fiule! Păcatele îţi sunt iertate”. ³ Atunci unii dintre cărturari spuneau între ei: „Acesta spune blasfemii”. ⁴ Isus, cunoscând gândurile lor, a zis: „De ce gândiţi rău în inimile voastre? ⁵Ce este mai uşor să spun: «Păcatele îţi sunt iertate” sau să spun: «Ridică-te şi umblă!»? ⁶ Dar ca să ştiţi că Fiul Omului are puterea de a ierta păcatele pe pământ”, i-a spus paralizatului: „Ridică-te, ia-ţi targa şi du-te la casa ta!” ⁷ Atunci, paralizatul, ridicându-se, s-a dus acasă. ⁸ Văzând aceasta, mulţimile au fost cuprinse de teamă şi îl glorificau pe Dumnezeu, care dă oamenilor o astfel de putere.

Cuvântul Domnului