Ispita de a fura gloria lui Dumnezeu!

ispitaLa câteva zile după una dintre cele mai dificile intervenții chirurgicale pe care le efectuase și care durase nu mai puțin de zece ore, mulțumit de rezultatul bun al operației, doctorul a mers să-și viziteze pacientul pentru a-i primi recunoștința. Nu mică i-a fost mirarea și nemulțumirea când a auzit din gura pacientului vindecat: „Mulțumesc Domnului că mi-a mai dat zile”. În orgoliul medicului aceste cuvinte au lovit ca un ciocan și simțindu-se ofensat i-a spus pacientului: „Adică eu muncesc zece ore ca să te salvez și tu îi mulțumești lui Isus?! Eu te-am salvat, nu Cristos!” În simplitatea sa pacientul i-a răspuns: „Domnule doctor, dacă Isus nu v-ar fi dat mintea sclipitoare și nu v-ar fi făcut mâinile atât de delicate, la ce v-ar fi folosit toate cursurile și manualele de medicină?! Dacă Domnul nu m-ar fi purtat tocmai în secția dvs., la ce mi-ar fi ajutat mie toată capacitatea și toate cunoștințele medicale pe care le aveți? Sunteți darul lui Dumnezeu pentru mine. Mulțumindu-i Domnului vă mulțumesc și dvs., după cum mulțumindu-vă dvs. îl laud pe Creatorul care v-a făcut să fiți o ființă atât de minunată”.

Nu trebuie să înlocuim știința cu credința și nici să le amestecăm. Este cel mai bine pentru ele atunci când conviețuiesc distincte și se ajută reciproc. Însă trebuie să învingem una dintre cele mai puternice ispite pe care le trăiește omul: ispita de a fura gloria lui Dumnezeu, de a se substitui lui Dumnezeu crezându-se atotputernic, atotștiutor. Nu este deloc ușor pentru un creștin să facă față acestui val violent de autosuficiență și atotputernicie (iluzorie) care bântuie în societatea de astăzi. Mereu au fost și vor fi oameni care spun: „Eu fac” sau „eu pot” sau „eu decid” etc. Eu și iarăși eu, uitând să completeze cu ceea ce trebuie să facă parte din rugăciunea noastră zilnică: „Dacă tu, Doamne, vrei” sau „Facă-se voia ta, precum în cer așa și pe pământ și în viața și inima mea”. Uităm această completare esențială și ne atribuim nouă merite care, de fapt, sunt ale Domnului. Nimeni, absolut nimeni nu ne poate/nu-și poate garanta ziua de mâine, singur Domnul. Iar el ne garantează mai mult decât ziua de mâine, ne garantează viața veșnică, ziua fără apus.

Să ne întipărim bine în mine: Dumnezeu binecuvântează, nu omul; Dumnezeu este cel care eliberează de puterea celui rău, nu omul și cu atât mai puțin însuși Diavolul; Dumnezeu este cel care trimite lucrători în secerișul său, nu omul.

Reține

Omul poate și trebuie să colaboreze cu Dumnezeu, dar nu poate să fie (ca) Dumnezeu.

Marţi, 7 iulie 2015 

Marti din saptamâna a 14-a de peste an
Fer. Benedict al XI-lea.
Gen 32,23-33; Ps 16; Mt 9,32-38

LECTURA I
Nu te vei mai numi Iacob, ci Israel, pentru că te-ai luptat cu Dumnezeu şi ai învins.
Citire din cartea Genezei 32,23-33
În zilele acelea, Iacob s-a ridicat în timpul nopţii, le-a luat pe cele două femei ale sale, pe cele două servitoare ale sale şi pe cei unsprezece copii ai săi şi a trecut prin vadul Iaboc. 24 I-a luat şi i-a trecut râul; şi a trecut dincolo ceea ce avea. 25 Iacob a rămas singur şi un om s-a luptat cu el până la ivirea zorilor. 26 Văzând că nu-l poate învinge, i-a atins încheietura coapsei şi încheietura coapsei lui Iacob s-a dislocat în timp ce se lupta cu el. 27 El i-a zis: „Lasă-mă să plec, că s-au ivit zorile!” Iacob i-a răspuns: „Nu te voi lăsa să pleci dacă nu mă vei binecuvânta”. 28 Acela l-a întrebat: „Care este numele tău?” El a zis: „Iacob”. 29 I-a zis: „Nu vei mai fi chemat cu numele „Iacob”, ci cu „Israel”, pentru că te-ai luptat cu Dumnezeu şi cu oamenii şi ai biruit”. 30 Iacob l-a întrebat şi a zis: „Spune-mi, te rog, numele tău!” El i-a răspuns: „De ce întrebi tu de numele meu?” Şi l-a binecuvântat acolo. 31 Iacob i-a dat locului numele de „Peniel”, căci zicea: „L-am văzut pe Dumnezeu faţă către faţă şi sufletul meu s-a salvat”. 32 Soarele răsărise deasupră-i când trecuse de Penuel, iar el şchiopăta din cauza coapsei. 33 De aceea, fiii lui Israel nu mănâncă până în ziua de astăzi nervul de la încheietura coapsei; căci acela l-a atins pe Iacob la încheietura şoldului, la nervul coapsei.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 16(17),1.2-3.6-7.8b şi 15 (R.: cf. 15a)
R.: Arată-ne, Doamne, strălucirea feţei tale!

1 Ascultă, Doamne, dreptatea mea,
ia aminte la strigarea mea;
pleacă-ţi urechea la rugăciunea mea,
de pe buze care nu au înşelăciune! R.

2 Judecata mea să vină de la tine,
ochii tăi să vadă dreptatea.
3 Pune la încercare inima mea,
cerceteaz-o noaptea, încearcă-mă în foc,
dar nu vei găsi în mine nimic rău!
Răutate nu a trecut prin gura mea. R.

6 Strig către tine, Dumnezeule, căci tu mă asculţi,
pleacă-ţi urechea spre mine şi ascultă cuvintele mele!
7 Arată-ţi milostivirea ta cea mare,
tu, care cu dreapta ta îi scapi de duşmani
pe cei care caută refugiul în tine! R.

8b Adăposteşte-mă la umbra aripilor tale!
15 Dar eu, în dreptate, voi vedea faţa ta,
când mă voi trezi mă voi sătura de chipul tău. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE In 10,14
(Aleluia) „Eu sunt păstorul cel bun, spune Domnul. Eu cunosc oile mele şi ele mă cunosc pe mine”. (Aleluia)

EVANGHELIA
Secerişul este mare, însă lucrătorii sunt puţini.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 9,32b-38
În acel timp, iată că i-au adus un om mut posedat de diavol. După ce diavolul a fost alungat, mutul a vorbit, iar mulţimile se mirau, spunând: „Niciodată nu s-a văzut aşa ceva în Israel!” 34Însă fariseii spuneau: „Cu ajutorul căpeteniei diavolilor îi scoate pe diavoli”. 35 Isus străbătea toate cetăţile şi satele, învăţând în sinagogile lor, predicând evanghelia împărăţiei şi vindecând orice boală şi orice neputinţă. 36 Văzând mulţimile, i s-a făcut milă de ele, căci erau istovite şi părăsite ca nişte oi care nu au păstor. 37 Atunci le-a spus discipolilor săi: „Secerişul este mare, însă lucrătorii sunt puţini. 38 Rugaţi-l deci pe Domnul secerişului să trimită lucrători la secerişul lui!”

Cuvântul Domnului

2 comentarii la „Ispita de a fura gloria lui Dumnezeu!

  1. Lauda tie Cristoase!
    Suntem atit de mici ca fara ajutorul lui Dumnezeu ne pierdem ca nisipul in bataia vintului.
    Frumoasa predica si foarte educativa.
    Multumesc mult.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat: