Prea târziu te-am iubit…

(Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!)

„Cu ce să asemănăm împărăţia lui Dumnezeu?”

Posted by Paxlaur pe 29/01/2016

visatoarea seninaSuntem atât de norocoși că putem visa, că avem imaginația, sclipirea și uimirea din toate fanteziile noastre. Uneori vorbim despre ceea ce cunoaștem sau am experiementat. Și este frumos să fie așa, să vorbim, să ne amintim. Dar de multe ori vorbim și despre speranțele noastre, despre ceea ce am vrea să ni se întâmple și cum am vrea să ni se întâmple. Avem acest har și acest drept: să visăm!

Isus vorbește mulțimilor și le spune cu ce se aseamănă împărăția cerurilor, împărăția lui Dumnezeu: este o realitate vie care crește și produce roade fără ca noi să înțelegem exact cum. Este ceea ce se întâmplă cu sămânța care aduce rod, un rod bogat. Domnul vorbea despre o realitate pe care o cunoștea și pe care noi doar putem să ne-o imaginăm. De fapt, cred că trebuie să ne o imaginăm. E ca un vis, ca o speranță, ca un obiectiv de atins… Este ca atunci când faci cel mai frumos proiect și îți spui: așa va fi! Va arăta așa și așa și voi face asta și asta. Viața veșnică este cel mai frumos și îndrăzneț proiect al vieții!

Cum ne visăm veșnicia? Cum ne imaginăm noi împărăția lui Dumnezeu? Cu ce o asemănăm? Cum am vrea să fie? Visăm la ea? Cum credeți că va fi în „casa Tatălui”?

29 ianuarie 2016 

Vineri din săptămâna a 3-a de peste an
Sf. Valeriu, ep.
2Sam 11,1-4a.5-10a.13-17; Ps 50; Mc 4,26-34

LECTURA I
David a trimis să se cerceteze cine era femeia, şi i s-a răspuns: „Este Batşeba, soţia lui Urie heteul”.
Citire din cartea a doua a lui Samuel 11,1-4a.5-10a.13-17
În zilele acelea, la începutul anului, când ieşeau regii la luptă, David i-a trimis pe Ioab şi pe slujitorii săi care erau cu el, i-au prădat pe fiii lui Amon şi au asediat cetatea Raba. David însă locuia la Ierusalim. 2 Într-o seară, David s-a ridicat de pe pat. Când se plimba pe terasa palatului regal, a văzut de pe terasa casei o femeie care făcea baie. Femeia era foarte frumoasă la chip. 3 David a trimis să întrebe despre femeie: „Nu este aceasta Batşeba, fiica lui Eliam, soţia lui Urie, heteul?” 4aDavid a trimis mesageri ca să o ia. 5 Femeia a zămislit şi a trimis să i se aducă la cunoştinţă lui David, zicând: „Sunt însărcinată”. 6 Atunci David a trimis la Ioab să i se spună: „Trimite-l la mine pe Urie, heteul!” Şi Ioab l-a trimis pe Urie la David. 7 Urie a venit la el şi David l-a întrebat despre starea lui Ioab, despre starea poporului şi despre starea războiului. 8 David i-a zis lui Urie: „Coboară acasă la tine şi spală-ţi picioarele!” Urie a ieşit din casa regelui şi a fost urmat de un dar din partea regelui. 9 Dar Urie s-a culcat la poarta palatului regal cu toţi slujitorii stăpânului său şi nu a coborât acasă la el. 10a I-au adus la cunoştinţă lui David: „Urie nu a coborât la el acasă”. 13David l-a chemat să mănânce şi să bea cu el şi l-a îmbătat. Seara Urie a ieşit şi s-a culcat cu slujitorii stăpânului său, dar nu a coborât acasă la el. 14 Dimineaţa, David a scris o scrisoare lui Ioab şi i-a trimis-o prin Urie. 15 A scris în scrisoare: „Puneţi-l pe Urie în faţă, unde lupta este mai grea, trageţi-vă înapoi de la el ca să fie lovit şi să moară!” 16 Când Ioab a atacat cetatea, l-a pus pe Urie în locul unde ştia că sunt oameni viteji. 17 Oamenii din cetate au ieşit şi au luptat împotriva lui Ioab; au căzut mulţi din popor, dintre slujitorii lui David, şi a murit şi Urie, heteul.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 50(51),3-4.5-6a.6bc-7.10-11 (R.: cf. 3a)
R.Ai milă de noi, Doamne, căci am păcătuit!
3 Ai milă de mine, Dumnezeule, după marea ta bunătate,
şi, după mulţimea îndurărilor tale, şterge fărădelegea mea!
4 Spală-mă cu desăvârşire de nelegiuirea mea
şi curăţă-mă de păcatul meu! R.

5 Căci recunosc fărădelegea mea
şi păcatul meu stă pururi înaintea mea.
6a Împotriva ta, numai împotriva ta am păcătuit
şi ce-i rău înaintea ta am făcut. R.

6bc De aceea, tu eşti drept în sentinţele tale
şi nepărtinitor în judecăţile tale.
7 Căci, iată, în nelegiuire m-am născut
şi în păcat m-a zămislit mama mea! R.

10 Fă să aud un cuvânt de bucurie şi veselie
şi oasele pe care le-ai zdrobit vor tresălta!
11 Întoarce-ţi faţa de la păcatele mele.
şi şterge toate nelegiuirile mele! R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE cf. Mt 11,25
(Aleluia) Te preamăresc pe tine, Părinte, stăpânul cerului şi al pământului, pentru că ai descoperit celor mici, misterele împărăţiei tale. (Aleluia)

EVANGHELIA
Omul aruncă sămânţa în pământ. Sămânţa răsare şi creşte, nici el nu ştie cum.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 4,26-34
În acel timp, Isus le spunea mulţimilor: „Aşa este împărăţia lui Dumnezeu: ca un om care aruncă sămânţa în pământ 27 şi, fie că doarme, fie că se scoală, noaptea şi ziua, sămânţa răsare şi creşte, nici el nu ştie cum. 28 Pământul produce de la sine mai întâi paiul, apoi spicul, apoi bobul plin în spic. 29 Iar când rodul s-a copt, trimite îndată secera, pentru că a venit timpul secerişului”. 30 Apoi le-a spus: „Cu ce să asemănăm împărăţia lui Dumnezeu sau prin ce parabolă să o reprezentăm? 31 Este ca un grăunte de muştar care, atunci când este semănat în pământ, este mai mic decât toate seminţele de pe pământ, 32 dar, după ce a fost semănat, creşte şi devine mai mare decât toate legumele şi face ramuri mari aşa încât păsările cerului pot locui la umbra lui”. 33Şi cu multe astfel de parabole le vestea cuvântul, după cum puteau să asculte. 34 Nu le vorbea fără parabole, dar explica totul discipolilor săi aparte.

Cuvântul Domnului

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: