Prea târziu te-am iubit…

(Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!)

Schimbarea…

Posted by Paxlaur pe 06/08/2016

600px-Transfiguration_Raphael

Schimbarea la față – Raffaello Sanzio

În fiecare an, în a doua duminică din Postul Mare şi apoi în miezul verii, la 6 august, Biserica ne cheamă să celebrăm evenimentul Schimbării la Faţă a Domnului Isus. Este vorba despre un mister inepuizabil, pe care voi încerca pur şi simplu să-l contemplu, meditând asupra paginii evanghelice care îl relatează; voi încerca, după învăţătura lui Origene, să contemplu şi să citesc hainele lui Cristos care sunt cuvintele Evangheliei, invocându-l pe Duhul Sfânt pentru ca să le facă să strălucească, să le facă să devină albe ca lumina (cf. Origene, Comentariu la Matei XII, 38; despre Mt 17,2).

În evanghelia considerată în general cea mai veche, cea după Marcu, relatarea schimbării la faţă este introdusă în mod solemn de aceste cuvinte ale lui Isus: „Adevăr vă spun că sunt unii dintre cei care stau aici care nu vor vedea moartea până când nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu venind cu putere” (9,1). Isus vorbeşte mulţimilor şi discipolilor, dar face un anunţ care realizează o distincţie: între ascultătorii săi vor fi beneficiari ai unei experienţe misterioase, vor deveni în credinţă părtaşi de un mister înainte de a muri.

În versetele precedente Isus a vorbit despre exigența urmării sale, spunând: „Dacă cineva vrea să vină după mine, să renunţe la sine, să-şi ia crucea şi să mă urmeze” (Mc 8,34), dar acum promite că unii dintre cei care-l urmează vor vedea împărăţia lui Dumnezeu nu numai la sfârşitul timpurilor, ci deja venită în puterea sa; Isus promite că unii vor participa la misterul său, la identitatea sa, la viaţa sa. Nu toţi, ci numai unii.

Şi iată împlinirea acestei promisiuni: „după şase zile” (Mc 9,2) – aşadar în ziua a şaptea, adnotare preţioasă care face din ziua aceea anonimă o zi sabatică, ziua lui Isus, ziua Domnului – Isus alege şi ia cu sine trei discipoli, Petru, Iacob şi Ioan, primii trei discipoli, discipolii cei mai intimi ai lui Isus, cei pe care El i-a ales ca să fie cu El în momente decisive ale vieţii sale. Sunt trei, aleşi din comunitatea celor doisprezece, sunt persoane identificate în evanghelii prin profesie, temperament: sunt membri reali ai comunităţii. Isus „i-a dus deoparte pe un munte înalt”, locul revelării lui Dumnezeu; şi evanghelia subliniază că i-a dus „numai pe ei” (Mc 9,2).

Şi iată o experienţă de credinţă, o cufundare în misterul lui Isus. Cine este cu adevărat Isus? Cine este cel pe care ei până acum l-au urmat ca rabbi şi profet? Cine este acesta şi unde merge? Desigur, cei trei nu văd nimic decât cu „ochii inimii” (Ef 1,18), cu ochii credinţei. Sunt duşi pe munte de Isus şi sunt coborâţi, cufundaţi de El în misterul său; la lumina credinţei sunt introduşi în cunoaşterea lui Isus. Îl văd pe Isus altfel, adică în alt mod: lui Isus „i s-a schimbat înfăţişarea înaintea lor” (Mc 9,2). Şi astfel este perceput, altfel, de cei trei discipoli, este perceput în lumină, în luminozitatea hainelor sale (cf. Mc 9,3). Totul este descris cu un limbaj la limita imposibilului; totul se încearcă să se relateze, şi totuşi evenimentul rămâne nerelatabil. Petru, Iacob şi Ioan mereu au văzut, au ascultat, au atins un om în carnea sa umană, dar acum percep în acea luminozitate că Isus este şi altul. Moise vorbind cu Dumnezeu a primit o faţă luminoasă (cf. Ex 34,29), dar aici cel care străluceşte în însăşi carnea sa este însuşi Isus.

Şi perceperea lui Isus relatată în mod vizibil se aprofundează: cei trei văd lângă Isus pe „Ilie împreună cu Moise şi vorbeau cu el” (Mc 9,4). Isus se află în comuniunea sfinţilor din vechea alianţă, dialoghează cu sfinţii profeţi, este cel viu în lumea lui Dumnezeu; şi Ilie împreună cu Moise şi ei vii, glorioşi lângă Isus exprimă concordanţa, continuitatea dintre Lege, Profeţi şi Evanghelie. Da, în schimbarea la faţă una este credinţa, unul este planul de mântuire, unul este Cuvântul lui Dumnezeu: aşadar unul trebuie să fie poporul lui Dumnezeu şi Isus este cel care realizează, duce la împlinire Legea şi Profeţii care vorbeau despre El, care au văzut ziua sa (cf. In 8,56) şi care acum dau mărturie despre misiunea sa de trimis de Dumnezeu.

Petru reacţionează la această percepţie, dar de fapt nu ştie ceea ce spune (cf. Mc 9,6): „Învăţătorule, e bine că suntem aici” (Mc 9,5), reacţie prea imediată. Petru, impulsivul care nu ştie să aştepte, îl numeşte pe Isus rabbi, învăţător, şi îi cere să prelungească acea experienţă luminoasă, declarându-se dispus să ridice trei corturi pentru Isus însuşi, Moise şi Ilie. Dar această reacţie a lui Petru este întreruptă de revelarea lui Dumnezeu. Ceea ce până acum cei trei au perceput este numai un preambul: iată aşadar acţiunea şi glasul lui Dumnezeu. Un nor, norul lui Shekinah, al Prezenţei lui Dumnezeu, norul care este Duhul Sfânt, acel nor care era pe Sinai şi pe care l-a întâlnit Israel (cf. Ex 24,16-17), care acoperea locuinţa (cf. Ex 40,33-34), care au luat în stăpânire templul (cf. 1Re 8,10-12), acum vine deasupra lui Isus. Iată unde este Dumnezeu, iată Prezenţa lui Dumnezeu în lume: este Isus! Acest nor îi acoperă şi pe discipoli şi din el vine glasul Tatălui care îl prezintă pe Isus: „Acesta este Fiul meu cel iubit, ascultaţi de el!” (Mc 9,7). Isus este numit de Tatăl „Fiu iubit” şi din acel moment spre El trebuie îndreptată ascultarea: Shema’ (cf. Dt6,4-5) devine de acum: „Ascultaţi de el, de Fiul”.

A contempla schimbarea la faţă înseamnă a înţelege cu o profunzime mai mare evenimentul botezului lui Isus. Cuvântul lui Dumnezeu revelează identitatea lui Isus: el este Fiul lui Dumnezeu care trebuie să facă exod (cf. Lc 9,31), adică să pătimească, să moară, să învie. În acelaşi timp evenimentul schimbării la faţă anunţă ceea ce se va întâmpla la Ierusalim, când în ora crucii centurionul va mărturisi: „Cu adevărat acest om este Fiul lui Dumnezeu!” (Mc 15,39; Mt 27,54). Da, evenimentul schimbării la faţă este memorial al botezului şi oracol al crucii, şi poziţia centrală încredinţată lui de evangheliştii sinoptici vrea tocmai să indice această calitate a sa de memorial şi de profeţie, de împlinire a ceea ce a fost spus la botez şi de anticipare a ceea ce va avea loc în înviere şi în parusía.

Însă schimbarea la faţă este şi mister de lumină, care luminează tot trupul (Israel şi Biserica; Moise, Ilie şi discipolii) împreună cu Capul. De fapt, vechea alianţă dă mărturie şi Isus interpretează vechea alianţă; discipolii, la rândul lor, îl primesc pe Isus, primesc mărturia Scripturilor şi primesc porunca Tatălui în vederea ascultării Fiului. Nu există imagine biblică mai eficace pentru a relata unitatea credinţei în cele două Testamente, centralitatea lui Isus Mesia, plinătatea revelaţiei în El, faptul de a fi un singur trup din partea credincioşilor care în Vechiul Testament îl aşteptau pe Mesia şi în Noul Testament îl mărturisesc şi îl vestesc. În acelaşi timp, Moise şi Ilie, Legea şi Profeţii, îi cedează locul lui Isus după ce au dat mărturie despre El, pentru că de acum El este exegeza Tatălui (exeghésato: cf. In 1,18); El, Isus, este cel care poate spune cu adevărat cine este Dumnezeu şi să-l evanghelizeze, adică să-l facă veste bună pentru toţi bărbaţii şi femeile; El este Logosul, Cuvântul ultim şi definitiv.

Şi în sfârşit schimbarea la faţă este un mister de transformare: trupul nostru şi această creaţie suntem chemaţi la transfigurare, să devenim „altul”; trupul nostru de mizerie va deveni un trup de glorie (cf. Fil 3,21), şi „creaţia care geme şi suferă durerile naşterii” (cf. Rom 8,22) va cunoaşte schimbarea în „cer nou şi pământ nou” (Ap 21,1). Ceea ce a avut loc pe muntele Tabor în Isus Cristos va avea loc pentru toţi credincioşii şi pentru întregul cosmos la sfârşitul istoriei.

În aşteptarea acelei zile nouă nu ne rămâne decât să contemplăm, atât cât suntem capabili, „faţa lui Cristos pe care străluceşte gloria lui Dumnezeu” (cf. 2Cor 4,6). Astfel, „privind ca într-o oglindă gloria Domnului, suntem schimbaţi în acelaşi chip al lui tot mai glorios prin acţiunea Duhul Sfânt” (cf. 2Cor 3,18).

(În sărbătoarea Schimbării la Faţă a Domnului
Mister de transformare
de Enzo Bianchi
după L’Osservatore Romano, 6 august 2016)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Preluat de pe ww.ercis.ro

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: