Prea târziu te-am iubit…

(Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!)

„Această generație”: „nebunia” lui Dumnezeu și bisericile frumoase și goale!

Posted by Paxlaur pe 09/07/2017

Basilica din Lateran7Cât de frumoase sunt bisericile și câtă măreție au în ele catedralele în care de veacuri „îl preamărim pe Tatăl, Domnul cerului şi al pământului” (cf. Mt 11,25). Însă admirația și entuziasmul nostru în fața frumoaselor lăcașuri de cult sunt puse greu la încercare atunci când, în timpul celebrării Sfintei Liturghii, le găsim aproape goale. „Această generație” (cf. Mt 11,16), ar spune și astăzi Isus, „nu-l (re)cunoaște pe Tatăl” și nu mai vrea să învețe de la Domnul, nu vrea să aibă o „inimă blândă și smerită”. „Această generație” nu mai iubește umilința, blândețea, înțelepciunea. De fapt, „această generație” nu-l mai iubește pe Dumnezeu, astfel încât Isus, privindu-ne, poate spune: „Eu vă cunosc: nu aveți iubirea lui Dumnezeu în voi” (cf. In 5,42). Am pierdut iubirea lui Dumnezeu în ziua în care nu am mai vrut să ne regăsim printre cei „mici” și ne-am considerat „înţelepţi şi pricepuţi” (cf. Mt 11,25).

Să ne amintim că „Dumnezeu a ales cele nebune ale lumii ca să-i facă de rușine pe cei înțelepți. Dumnezeu a ales cele nesemnificative ale lumii, ca să le facă de rușine pe cele puternice. Dumnezeu a ales cele de jos ale lumii și disprețuite, ba chiar cele ce nu sunt, ca să le distrugă pe cele ce sunt, așa încât nimeni să nu se poată mândri înaintea lui Dumnezeu! (cf. 1Cor 1,27-29). Pentru a fi aleși de Dumnezeu, pentru a ajunge la cunoașterea Tatălui și mai ales pentru a trăi iubirea sa, trebuie să ne îmbrăcăm în umilință. Oare noi suntem printre cei aleși?

Deseori ne dă târcoale ispita descurajării în fața bisericilor goale. Oare nu ar trebui să plecăm și noi? Nu ar trebui să rămânem doar cu Dumnezeu și să renunțăm la Biserică? Este atât de actuală imaginea lui Cristos neînțeles, neiubit, greu de urmat, acel Cristos exigent, dar plin de iubire, gata să moară pentru noi. Acest Isus din Nazaret privește spre noi acum și ne întreabă: „Nu cumva vreți să plecați și voi?”. Cine este astăzi cel care răspunde asemenea lui Petru: „Doamne, la cine să mergem? Tu ai cuvintele vieții veșnice, iar noi am crezut și am cunoscut că tu ești sfântul lui Dumnezeu” (cf. In 6,67). Tu? Tu ce-i zici lui Cristos? Tu vrei să rămâi în această Biserică și să te îmbraci în umilință, să fii mic, disprețuit în ochii lumii? Sau vrei să pleci? Care este locul tău în această Biserică a celor mici și puțini?

Dacă vrem să înțelegem taina Biserici și să o iubim, atunci să împlinim cuvântul Tatălui: „Fiule, cu cât ești mai mare, cu atât mai mult să te umilești și vei afla har înaintea Domnului! Mulți sunt cei semeți și preamăriți, însă celor modești le revelează tainele sale. Căci mare este puterea Domnului și el este glorificat de către cei umili” (Sir 4,18-20).


Dacă facem parte din Biserica celor mici,
a celor „puțini și umili”
înseamnă că „iubirea lui Dumnezeu
a fost revărsată în inimile noastre” (cf. Rom 5,5).
Plini de umilință, să răspundem la iubire cu iubire.


9 iulie 2017 

† DUMINICA a 14-a de peste an
Ss. Augustin Zhao Rong, pr. şi 119 îns., m.; Veronica Giuliani, fc.
Zah 9,9-10; Ps 144; Rom 8,9.11-13; Mt 11,25-30

LECTURA I
Iată, regele tău vine la tine!
Citire din cartea profetului Zaharia 9,9-10
Aşa spune Domnul: „Veseleşte-te mult, fiică a Sionului! Strigă de bucurie, fiică a Ierusalimului! Iată, regele tău vine la tine: el este drept şi mântuit, umil şi călare pe un măgar, pe un mânz, puiul unei măgăriţe! 10 Voi nimici carele din Efraim şi caii din Ierusalim; voi nimici arcul de război şi voi vorbi de pace neamurilor. Domnia lui va fi de la mare la mare, de la Râu până la marginile pământului”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 144(145),1-2.8-9.10-11.13cd-14 (R.: cf. 1)
R.: Te preamărim pe tine, Doamne, Dumnezeul şi regele nostru!
sau:
Aleluia.

1 O, Dumnezeule, regele meu, vreau să te preamăresc
şi să binecuvântez numele tău în veac şi pentru totdeauna!
2 Te voi binecuvânta în toate zilele
şi voi lăuda numele tău în veac şi pentru totdeauna. R.

8 Domnul este îndurător şi plin de dragoste,
el este îndelung răbdător şi plin de îndurare;
9 Domnul este bun faţă de toţi,
el îşi arată dragostea faţă de orice făptură. R.

10 Să te laude pe tine, Doamne, toate lucrările tale
şi credincioşii tăi să te binecuvânteze;
11 să facă cunoscută gloria domniei tale
şi să vorbească despre puterea ta! R.

13cd Domnul este fidel în toate cuvintele sale
şi sfânt în toate lucrările sale.
14 Domnul îi sprijină pe toţi cei care dau să cadă
şi îi ridică pe toţi cei căzuţi. R.

LECTURA A II-A
Dacă, prin Duh, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi.
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Romani 8,9.11-13
Fraţilor, voi nu sunteţi în trup, ci în Duh, din moment ce Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi. Iar dacă cineva nu are Duhul lui Cristos, acesta nu este al lui. 11 Dacă Duhul celui care l-a înviat pe Isus Cristos din morţi locuieşte în voi, cel care l-a înviat pe Cristos din morţi va învia şi trupurile voastre muritoare, prin Duhul lui care locuieşte în voi. 12 Aşadar, fraţilor, noi nu suntem datori trupului ca să trăim după trup. 13 Dacă trăiţi după trup, aveţi să muriţi. Dar dacă, prin Duh, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi!

Cuvântul Domnului

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE cf. Mt 11,25
(Aleluia) Te preamăresc pe tine, Părinte, stăpânul cerului şi al pământului, pentru că ai descoperit celor mici, misterele împărăţiei tale. (Aleluia)

EVANGHELIA
Învăţaţi de la mine că sunt blând şi smerit cu inima.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 11,25-30
În acel timp, Isus a luat cuvântul şi a zis: „Te preamăresc, Tată, Domn al cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns acestea celor înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai revelat celor mici. 26 Da, Tată, pentru că aceasta a fost dorinţa ta. 27 Toate mi-au fost date de Tatăl meu şi nimeni nu-l cunoaşte pe Fiul decât Tatăl, nici pe Tatăl nu-l cunoaşte nimeni, decât numai Fiul şi acela căruia Fiul vrea să-i reveleze. 28 Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi da odihnă! 29 Luaţi asupra voastră jugul meu şi învăţaţi de la mine că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre! 30 Căci jugul meu este plăcut, iar povara mea este uşoară”.

Cuvântul Domnului

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: