Prea târziu te-am iubit…

Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!

„Vai vouă, când toţi oamenii vă vor vorbi de bine”

Posted by Paxlaur pe 13/09/2017

Pasii celui drept_fericit omul care umbla pe caile Domnului„Vai vouă, când toţi oamenii vă vor vorbi de bine” (Lc 6,26). Aceste cuvinte rostite de Dumnezeu ar trebui să ne smulgă din goana noastră după laude și onoruri. Într-o lume în care fericirea depinde de prea multe ori de numărul de aprecieri primite, Cristos ne spune: „Vai vouă, dacă munciți doar pentru a vă primi răsplata în lumea aceasta! Vai vouă, dacă așteptați doar laude! Vai vouă pentru că adevărata fericire nu vine din vorbele sau părerile pe care alții le au despre voi, ci izvorul fericirii este în inima omului, în ceea ce omul scoate și oferă din inima sa”. Sărăcia, foametea, plânsul și orice fel de critică sau persecuție vor trece și dincolo de suferințe, cel care este drept în faptele și cuvintele sale, va ajunge să cunoască adevărata fericire. Să nu ne temem în fața criticilor și a persecuțiilor, ci „întemeiaţi şi tari în credinţă şi neclintiţi în speranţa evangheliei (Col 1,23), să privim la Cristos și la mângâierea cuvintelor sale: „Bucuraţi-vă în ziua aceea şi tresăltaţi de bucurie, căci, iată, răsplata voastră va fi mare în cer!” (Lc 6,23).

Deși încă pe pământ, trăim deja „cerul” pentru că am înviat împreună cu Cristos și „căutăm cele de sus, unde Cristos șade la dreapta lui Dumnezeu”. Dincolo de orice suferință, noi știm că atunci „când se va arăta Cristos, care este viaţa voastră, atunci şi noi ne vom arăta împreună cu el în glorie” (cf. Col 3,1-4). Pentru aceasta, fugim de gloria acestei lumi și, ajutați de Domnul, încercăm zi de zi să ne bucurăm de împlinirea speranței noastre: Paradisul.

Sfântul Paul ne arată calea concretă pentru a gusta deja fericirea și pentru a nu ne lăsa seduși de această lume sau de goana după aprecieri: „Daţi morţii membrele pământeşti: desfrânarea, necurăţia, patima, pofta cea rea şi lăcomia, care este idolatrie… îndepărtaţi de la voi mânia, furia, răutatea, blasfemia, vorbele ruşinoase din gura voastră! Nu vă minţiţi unii pe alţii” (cf. Col 3,5-9). Fericirea trece prin trăirea acestor cuvinte!

Desprea aceasta au dat mărturie sfinții care au gustat această fericire și ne-au făcut-o cunoscută și nouă. Sfântul Ioan Gură de Aur ne invită să iubim izvorul adevăratei fericiri și, privind mereu la Cristos, să reînnnoim viața noastră. Noi trebuie să devenim asemenea Domnului și a sfinților săi și să avem „gură de aur”, cuvinte pline de învățătură și mângâiere pentru cei din jurul nostru. Fugind de laude și de mândrie, să-i slujim pe cei mici și să ne facem exemple de umilință și bunătate pentru cei din comunitatea noastră, pentru rude, prieteni, vecini, credincioși, bătrâni, săraci, bolnavi. Suntem chemați să fim imaginea lui Cristos, oameni pe a căror buze se găsesc cuvinte de aur, oameni care aduc mângâiere celor din jur prin smerenie, blândețe și răbdare.


O apreciere te poate face fericit o clipă, o zi!
Un bine făcut în numele lui Cristos
te poate face fericit o veșnicie!


13 septembrie 2017 

Miercuri din săptămâna a 23-a de peste an
Sf. Ioan Gură de Aur, ep. înv. **
Col 3,1-11; Ps 144; Lc 6,20-26

LECTURA I
Voi aţi murit împreună cu Cristos. Aşadar, daţi morţii membrele pământeşti.
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Coloseni 3,1-11
Fraţilor, aşadar, dacă aţi înviat împreună cu Cristos, căutaţi cele de sus, unde Cristos şade la dreapta lui Dumnezeu! 2 Cugetaţi la cele de sus, şi nu la cele de pe pământ, 3 căci voi aţi murit şi viaţa voastră este ascunsă împreună cu Cristos în Dumnezeu! 4 Când se va arăta Cristos, care este viaţa voastră, atunci şi voi vă veţi arăta împreună cu el în glorie. 5 Aşadar, daţi morţii membrele pământeşti: desfrânarea, necurăţia, patima, pofta cea rea şi lăcomia, care este idolatrie; 6 din cauza acestora vine mânia lui Dumnezeu asupra fiilor neascultării. 7 În acestea aţi umblat şi voi odinioară, când trăiaţi în astfel de vicii, 8 dar acum îndepărtaţi şi voi toate acestea: mânia, furia, răutatea, blasfemia, vorbele ruşinoase din gura voastră! 9 Nu vă minţiţi unii pe alţii, întrucât v-aţi dezbrăcat de omul cel vechi împreună cu faptele lui 10 şi v-aţi îmbrăcat cu cel nou, care se înnoieşte după chipul Creatorului său pentru a ajunge la cunoaştere, 11 unde nu mai este nici grec, nici iudeu, nici circumcizie, nici necircumcizie, nici barbar, nici scit, nici sclav, nici liber, ci Cristos care este totul în toate.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 144(145),2-3.10-11.12-13ab (R.: cf. 9)
R.: Domnul îşi arată dragostea faţă de orice făptură.

2 Te voi binecuvânta în toate zilele
şi voi lăuda numele tău în veac şi pentru totdeauna.
3 Domnul este mare şi preaînălţat,
măreţia lui este fără margini. R.

10 Să te laude pe tine, Doamne, toate lucrările tale
şi credincioşii tăi să te binecuvânteze;
11 să facă cunoscută gloria domniei tale
şi să vorbească despre puterea ta. R.

12 Credincioşii tăi să facă cunoscute
tuturor oamenilor faptele puterii tale
şi gloria plină de strălucire a domniei tale.
13ab Împărăţia ta este împărăţia tuturor veacurilor
şi stăpânirea ta va dăinui din generaţie în generaţie. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Lc 6,23ab
(Aleluia) Bucuraţi-vă şi tresăltaţi de bucurie, spune Domnul, căci, iată, răsplata voastră va fi mare în cer! (Aleluia)

EVANGHELIA
Fericiţi voi, cei săraci! Dar vai vouă, bogaţilor!
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 6,20-26
În acel timp, ridicându-şi ochii spre discipolii săi, Isus a spus: „Fericiţi voi, cei săraci, căci a voastră este împărăţia lui Dumnezeu! 21 Fericiţi voi, care acum sunteţi flămânzi, căci vă veţi sătura! Fericiţi voi, care plângeţi acum, căci veţi râde! 22 Fericiţi veţi fi când oamenii vă vor urî, când vă vor exclude, când vă vor insulta şi vor şterge numele vostru ca infam din cauza Fiului Omului. 23Bucuraţi-vă în ziua aceea şi tresăltaţi de bucurie, căci, iată, răsplata voastră va fi mare în cer! Pentru că aşa au făcut şi părinţii lor profeţilor. 24 Dar vai vouă, bogaţilor, pentru că vă primiţi mângâierea! 25 Vai vouă, celor care sunteţi sătui acum, căci veţi suferi de foame! Vai vouă, celor care râdeţi acum, căci veţi jeli şi veţi lăcrima! 26 Vai vouă, când toţi oamenii vă vor vorbi de bine; pentru că aşa au făcut părinţii lor profeţilor falşi”.

Cuvântul Domnului

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: