Prea târziu te-am iubit…

(Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!)

„Stai, Diavole! De ce fugi?”…

Posted by Paxlaur pe 29/11/2017

Diavolul în Evul MediuToți am auzit despre slujitorul lui Dumnezeu, Iob, despre omul care în mijlocul suferințelor sale a spus: „Domnul a dat, Domnul a luat, numele Domnlui fie binecuvântat” (Iob 1,21). Citind Cartea lui Iob aflăm cât de mult și-a dorit Diavolul să pună stăpânire pe sufletul lui, însă nu a reușit. Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Când Diavolul a crezut că l-a biruit pe Iob, atunci s-a întâmplat să plece ruşinat, fără să scoată niciun cuvânt. Însă Dumnezeu l-a strigat: „Stai, Diavole! De ce fugi? Nu s-au întâmplat toate câte le-ai voit? N-ai distrus tu toate turmele lui? Nu i-ai ucis copiii? N-ai vlăguit şi trupul lui? Aşadar, de ce pleci?” „Plec, zice Diavolul, pentru că deşi s-au întâmplat pe de-o parte toate cele câte le-am voit, însă ceea ce am poftit mai mult, şi pentru care le-am născocit pe toate celelalte, n-am dobândit. Plec pentru că Iob n-a hulit. Fug ruşinat pentru că Iob ţi-a rămas fidel… De vreme ce n-am reuşit acest lucru, n-am câştigat nimic! În loc să-l pierd, l-am făcut şi mai strălucitor şi mai slăvit” (Ioan gură de aur, în Glasul sfinţilor părinţi, 264).

Iob a rămas fidel în timpul încercării. Prin statornicie și-a mântuit sufletul (cf. Lc 21,19). Încercările vin și asupra noastră, fac parte din viața noastră: suntem persecutați în diferite feluri, chiar și în cele mai pașnice și democratice țări. Chiar și atunci când persecuția nu este sângeroasă, ea există și ne macină, căci însuși Cristos a spus: „Dacă m-au persecutat pe mine, vă vor persecuta și pe voi” (In 15,20). Însă același Domn ne-a liniștit inima: „Veţi fi urâţi de toţi din cauza numelui meu. Dar niciun fir de păr de pe capul vostru nu se va pierde. Prin statornicia voastră vă veţi mântui sufletele” (Lc 21,17-19).

Dacă vom fi fideli, dacă vom rămâne credincioși, adică statornici până la moarte, vom primi și noi cununa vieții, după cum ne-a promis Domnul (cf. Ap 2,10). Să luptăm astfel încât Diavolul să plece rușinat iar Dumnezeu să se bucure văzând statornicia noastră. Ce fericiți am fi și câtă bucurie am răspândi în jur dacă am lupta mai mult pentru mântuire, rămânând fideli angajamentelor noastre, credinței noastre!

Să ne așezăm înaintea Domnului și să ne analizăm inima: ce înseamnă pentru noi statornicia în credință? Cât suntem dispuşi să îndurăm pentru a rămâne fideli Domnului și angajamentelor noastre? Suntem dispuși să luptăm, convinși fiind că Dumnezeu și aproapele merită sacrificiile noastre? Suntem dispuși să luptăm de dragul împărăției cerului?


„Isus nu i-a pregătit pe ucenici pentru un succes ușor.
Evanghelia nu este promisiunea unui succes facil.
Ea nu promite nimănui o viață confortabilă.
Ea este o promisiune, promisiunea vieții veșnice pentru om,
care este supus legii morții și promisiunea victoriei, prin credință,
a omului care este supus atâtor încercări și obstacole” (sfântul Ioan Paul al II-lea).


29 noiembrie 2017 

Miercuri din săptămâna a 34-a de peste an
Sf. Saturnin, ep. m.
Dan 5,1-6.13-14.16-17.23-28; Ps Dan 3,62-67; Lc 21,12-19

LECTURA I
S-au arătat degetele unei mâini de om care scriau.
Citire din cartea profetului Daniel 5,1-6.13-14.16-17.23-28
În zilele acelea, Baltazar, regele, a făcut un ospăţ mare pentru cei o mie de nobili ai săi şi înaintea celor o mie a băut vin. 2 Baltazar, regele, a spus în timp ce degusta vinul să fie aduse vasele din aur şi din argint pe care le luase Nabucodonosor, tatăl său, din templul de la Ierusalim, ca să bea din ele, regele, nobilii săi, soţiile şi concubinele sale. 3 Atunci au adus vasele din aur, cele luate din templul casei Domnului care era în Ierusalim, şi au băut din ele regele, nobilii săi, soţiile şi concubinele sale. 4 Au băut vin şi i-au lăudat pe dumnezeii din aur, din argint, din bronz, din fier, din lemn şi din piatră. 5 În acea clipă, s-au arătat degetele unei mâini de om care scriau în faţa candelabrului, pe tencuiala zidului din palatul regelui. Şi regele vedea palma mâinii care scria. 6Atunci, regele s-a schimbat la faţă şi gândurile lui s-au tulburat; încheieturile picioarelor s-au înmuiat şi genunchii se loveau unul de altul. 13 Atunci, Daniel a fost adus înaintea regelui. Regele a luat cuvântul şi i-a spus lui Daniel: „Tu eşti acel Daniel dintre fiii deportaţilor iudei pe care tatăl meu, regele, i-a făcut să vină din Iudeea? 14 Am auzit despre tine că duhul lui Dumnezeu este în tine şi că s-au găsit în tine lumină, pricepere şi o înţelepciune deosebită. 16 Eu am auzit despre tine că tu poţi să dai interpretări şi să rezolvi lucrurile grele. Acum, dacă poţi să citeşti scrierea şi să-mi faci cunoscută interpretarea ei, vei fi îmbrăcat în purpură, ţi se va pune un lanţ de aur la gâtul tău şi vei fi al treilea în regat”. 17 Atunci, Daniel a răspuns şi i-a zis regelui: „Darurile tale să rămână ale tale şi răsplata dă-o altcuiva! Dar voi citi regelui scrierea şi-i voi face cunoscută interpretarea ei. 23 Te-ai ridicat împotriva Dumnezeului cerului. Au adus înaintea ta vasele casei sale şi aţi băut din ele vin tu, nobilii tăi, soţiile şi concubinele tale şi i-aţi lăudat pe zeii din argint şi din aur, din bronz şi din fier, din lemn şi din piatră, care nu văd, nu aud şi nu înţeleg, iar pe Dumnezeul în mâna căruia este suflarea ta şi ale căruia sunt toate cărările tale nu l-ai preamărit. 24 De aceea, el a trimis palma unei mâini ca să înfăţişeze scrierea aceasta. 25 Aceasta este scrierea care a fost înfăţişată: «Mene, mene, techel ufarsin”. 26 Aceasta este interpretarea cuvântului: Mene: Dumnezeu a numărat domnia ta şi i-a pus capăt. 27 Techel: ai fost cântărit în balanţă şi ai fost găsit deficitar. 28 Peras: regatul tău a fost împărţit şi a fost dat mezilor şi perşilor”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Dan 3,62.63.64.65.66.67 (R.: 59b)
R.: Lăudaţi-l pe Domnul şi preamăriţi-l în veci!

62 Binecuvântaţi-l, soare şi lună, pe Domnul,
lăudaţi-l şi preamăriţi-l în veci! R.

63 Binecuvântaţi-l, stele ale cerului, pe Domnul,
lăudaţi-l şi preamăriţi-l în veci! R.

64 Binecuvântaţi-l, toate ploile şi roua, pe Domnul,
lăudaţi-l şi preamăriţi-l în veci! R.

65 Binecuvântaţi-l, toate vânturile, pe Domnul,
lăudaţi-l şi preamăriţi-l în veci! R.

66 Binecuvântaţi-l, foc şi căldură, pe Domnul,
lăudaţi-l şi preamăriţi-l în veci! R.

67 Binecuvântaţi-l, frig şi arşiţă, pe Domnul,
lăudaţi-l şi preamăriţi-l în veci! R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Ap 2,10c
(Aleluia) Fii credincios până la moarte, spune Domnul, şi-ţi voi da cununa vieţii! (Aleluia)

EVANGHELIA
Veţi fi urâţi de toţi din cauza numelui meu, dar niciun fir de păr de pe capul vostru nu se va pierde.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 21,12-19
În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: „Vor pune mâna pe voi şi vă vor persecuta; vă vor purta prin sinagogi şi închisori, vă vor duce în faţa regilor şi guvernanţilor din cauza numelui meu. 13Aceasta va fi pentru voi o ocazie de a da mărturie. 14 Puneţi la inima voastră să nu vă pregătiţi dinainte cum vă veţi apăra, 15 căci eu vă voi da grai şi înţelepciune cărora niciunul dintre potrivnicii voştri nu le va putea rezista şi nici răspunde! 16 Veţi fi trădaţi de părinţi, de fraţi, de rude şi prieteni şi vor ucide pe unii dintre voi; 17 veţi fi urâţi de toţi din cauza numelui meu. 18 Dar niciun fir de păr de pe capul vostru nu se va pierde. 19 Prin statornicia voastră vă veţi mântui sufletele”.

Cuvântul Domnului

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: