Mărțișorul- medalia de aur a Primăverii

Demult, prea demult, când soarele cu mândru chip de tânăr cobora la hora-n sat, la vreo sărbătoare mare printre fete și flăcăi, l-a pândit un zmeu prădalnic și răpindu-l dintre oameni, l-a închis în grea temniță, zabrelita, ferecata. Lumea toată se-ntristase; păsări în pădurea mută își uitaseră ciripitul; murmurul izvoarelor, râsetul copiilor se topiră-n jale mare…

Nimeni nu-ndraznea să-nfrunte zmeul groaznic. Dar și răbdarea margini are. S-a aflat printre tineri un voinic și a pornit să salveze soarele pentru lume și pământ din temnița zmeului, râului.

A mers vara, toamna-ntreagă, iarna aspra a tot mers, până ce găsi castelul groaznicului zmeu.

Porniră lupta crâncenă pe viață și pe moarte între ei. Se izbeau cu necrutare, împrăștiind sudori și sânge prin zăpada cristalină. Tare era zmeul, tare se ținea și voinicul. Plin de răni le erau piepturile, brațele și umerii. Pân-la urma tot voinicul mai voinic se dovedi și hainul zmeu în moarte se topi, se prabuși. Sfărămând pereții negri ai temniței ferecate, îl elibera pe mândrul soare și-l saltă pe cer curat. A reînviat natura, oamenii s-au bucurat, dar el n-a ajuns să vadă primăvara. Sângele din răni în picuri i s-a scurs cald în zăpada. Și topindu-se zăpada, albe flori în loc răsăreau, se trezeau din amorțire. Gingășia-și clătinara în petale ghioceii, vestitorii primăverii. Cel mai de pe urmă picur de putere și de sânge din al tânărului braț s-a prelins în lună martie-n cea dintâi zi.

Și-a închis ochii tânărul. Dar de atunci, fetele, în amintirea faptei lui de voinicie, împletesc doi ciucurași: unul alb și altul roșu- mărțișori de primavară- și îi dăruiesc flăcăilor pe care-i îndrăgesc.

Acel roșu înseamnă dragoste pentru tot ce e frumos, e culoarea sângelui voinicului neinfricat, care s-a luptat cu zmeul, soarele ni l-a salvat.

Acel alb simbolizează fericirea, sănătatea, curățenia de ghiocel gingaș și fraged –prima floare-n primăvară…

Biblioteca „Alexandru Donici”

Ghiocei-Targ-de-martisorMărțișorul, vestitor al primăverii, a primit de-a lungul timpul semnificații diverse, de la dar aducător de noroc la simbol al renașterii naturii.

Demult, prea demult, când soarele cu mândru chip de tânăr cobora la hora-n sat, la vreo sărbătoare mare printre fete și flăcăi, l-a pândit un zmeu prădalnic și răpindu-l dintre oameni, l-a închis în grea temniță, zabrelita, ferecata. Lumea toată se-ntristase; păsări în pădurea mută își uitaseră ciripitul; murmurul izvoarelor, râsetul copiilor se topiră-n jale mare…

Nimeni nu-ndraznea să-nfrunte zmeul groaznic. Dar și răbdarea margini are. S-a aflat printre tineri un voinic și a pornit să salveze soarele pentru lume și pământ din temnița zmeului, râului.

    A mers vara, toamna-ntreagă, iarna aspra a tot mers, până ce găsi castelul groaznicului zmeu.

  Porniră lupta crâncenă pe viață și pe moarte între ei. Se izbeau cu necrutare, împrăștiind  sudori și sânge prin zăpada cristalină. Tare era zmeul…

Vezi articolul original 230 de cuvinte mai mult

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat asta: