Într-un fel sau altul, toți suntem cerșetori!

Există oare vreun om care să nu fi cerut nimic niciodată? Într-un fel sau altul, toți am cerut ceva, am semnat măcar o cerere, am cerut un împrumut de la prieteni sau de la bancă, am cerut un sprijin, un sfat. Într-un fel sau altul, toți suntem cerșetori. Cerem de la Dumnezeu și de la oameni. Cerem de la sfinți, care sunt oameni ca și noi. Care este ultima „cerere” pe care am înaintat-o Domnului? I-am cerut noi să fim „sarea pământului și lumina lumii” prin faptele noastre? Am cerut noi harul să-l imităm pe Cristos și să trăim asemenea sfinților care nu au fost „da” și „nu” în același timp? Ce avem noi în comun cu sfântul Anton, de la care de atâtea ori am cerut haruri? Astăzi Dumnezeu se uită la inima noastră, vede inima noastră și o așează lângă inima sfântului Anton de Padova. Ce au în comun aceste două inimi? Au oare ele în comun credința? Speranța? Iubirea?…

Prea târziu te-am iubit...

s Anton de PadovaExistă oare vreun om care să nu fi cerut nimic niciodată? Într-un fel sau altul, toți am cerut ceva, am semnat măcar o cerere, am cerut un împrumut de la prieteni sau de la bancă, am cerut un sprijin, un sfat. Într-un fel sau altul, toți suntem cerșetori. Cerem de la Dumnezeu și de la oameni. Cerem de la sfinți, care sunt oameni ca și noi. Care este ultima „cerere” pe care am înaintat-o Domnului? I-am cerut noi să fim „sarea pământului și lumina lumii” prin faptele noastre? Am cerut noi harul să-l imităm pe Cristos și să trăim asemenea sfinților care nu au fost „da” și „nu” în același timp? Ce avem noi în comun cu sfântul Anton, de la care de atâtea ori am cerut haruri? Astăzi Dumnezeu se uită la inima noastră, vede inima noastră și o așează lângă inima sfântului Anton de Padova. Ce au în…

Vezi articolul original 780 de cuvinte mai mult

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat asta: