M-am dus odată la starețul Clement, după ce tocmai citise în biserică parabola samarineanului milostiv, și i-am zis: vreau și eu să fiu samarineanul milostiv, ce să fac pentru asta?

Starețul parcă nici nu mi-a auzit întrebarea, a început să povestească. Un om mergea într-o zi, nu de la Ierusalim la Ierihon, ci de acasă la serviciu și de la serviciu acasă. Și în fiecare zi cădea el în mâinile tâlharilor de tot felul: primari corupți, miniștri incompetenți, judecători necinstiți, negustori lacomi, meșteri mincinoși, doctori nepricepuți, dar dacă împotriva unora ca acestora nu avea ce să facă, pentru că trăia într-o țară de hoți și impostori, cel mai mult și mai mult îl durea să cadă în mâinile tâlharilor de prieteni, colegi de serviciu și chiar casnici ai săi, care îl răneau în fiecare zi și-l lăsau ca mort la margine drumului.

Omul nostru citise Evanghelia și tot aștepta să apară și pentru el samarineanul milostiv, dar în drumul lui nu se opreau decât politicieni care-i cereau adeziuni, preoți care strângeau contribuția pentru templu și, în general, doar indivizi care aveau de cerut ceva sau de profitat de pe urma sa.

Tot așa în fiecare zi, până când în cele din urmă, ce să vezi, chiar unui tâlhar i s-a făcut milă de omul nostru chinuit din toate părțile. Oi fi eu tâlhar, și-a zis tâlharul, dar parcă n-am văzut nici între tovarășii mei atâta nedreptate și lăcomie și nefrică de Dumnezeu. Și tâlharul s-a oprit lângă omul suferind, i-a pansat rănile și i-a zis o vorbă bună. Omul nostru s-a mirat foarte mult și l-a întrebat pe tâlhar: așadar, tu ești samarineanul milostiv? Despre tine vorbea Domnul nostru? Tâlharul i-a zâmbit cu multă bunătate și i-a răspuns: eu nu sunt decât un tâlhar pocăit; samarineanul milostiv nu există, după cum ai avut ocazia să te convingi singur.

Ai înțeles pilda? m-a întrebat aspru starețul Clement.

N-o înțelesesem prea bine, mai ales că

…

pilda samarineanului care nu se mai arăta și a tâlharului milostiv