Am trăit în deșert!


Nepăsarea este gerul care solidifică binele 
ce ar putea țâșni din noi ca un izvor tămăduitor.

 Există probleme mai mari decât încălzirea globală. De exemplu, răcirea umană. Mult simțita schimbare climaterică apare și ca o consecință a activităților omului sloi, a omului cu inima înghețată, nepăsător. Iar spre deosebire de încălzirea globală, răcirea omului este o plagă tăcută, aproape neobservată. Nu știm când am început să fim nepăsători și egoiști; nu știm când am început să tratăm cu indiferență omul, natura, divinul. Ne-am trezit trăind într-un iglu. Iar când am scos capul din coliba noastră de gheață – privind pe-afară sau răsfoind știri – am văzut în jurul nostru… deșertul: bătrâni care mor singuri, copii care plâng de foame, bolnavi abandonați, tineri deznădăjduiți. Iar pe pereții casei noastre de gheață, ca într-o oglindă fără pic de farmec, se reflectă viața oamenilor: chipul sărăciei, al foamei, al disperării. 

Cercetătorii spun că deșertul câștigă teren și că, de exemplu, Sahara, acoperă o suprafață mai mare acum decât la începutul secolului trecut. Se pare că deșertul vine peste omul sedentar și rece, peste omul închis în propriul egoism și redus la propriile interese. 

Însă înainte de a fi copleșiți de nisipul Saharei, suntem deja înconjurați de deșertul sărăciei și al disperării, al foametei și al singurătății. Putem să ne prefacem că nu-l vedem sau să începem să-l „lucrăm”. Suntem un sloi într-un deșert care are nevoie disperată de apă. Și ce ușor ne-ar fi să devenim rouă: să ne dezghețăm un pic de dragul celor care mor însetați de dreptate, de iubire, de pâine.

Ce mult bine am realiza dacă am conștientiza forța pe care o avem. În acest deșert toate bunurile noastre sunt „apă” în stare solidă care așteaptă un semn, o rază fierbinte de iubire, pentru a se topi și a curge spre ceilalți. Cu un strop de renunțare ar fi mai puțini bătrâni care mor singuri, mai puțini copii care se culcă flămânzi, mai puțin bolnavi care nu au cui împărtăși o suferință sau o bucurie (Mt 16,24-27). În deșert este mult mai copleșitoare disperarea decât arșița, iar omenii mor mai mult de singurătate decât de sete.Nu am ales unde să ne naștem, dar putem purta viața în locul în care trăim.  Pentru aceasta însă trebuie să ne pese de ceea ce se întâmplă în jurul nostru și mai ales de ceea ce lăsăm în urma noastră: deșert sau viață?

boala-suferinta-singuratatea

Rouă în deșertul copiilor

Susține blogul și proiectele Paxlaur prin: PayPal: paxlaur@yahoo.com; RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Mulțumesc din suflet!

€9.00

Categorii:Predici si meditatiiEtichete:, , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: