La mulți ani, femeie fără flori…
La mulți ani, femeie înlăcrimată…
La mulți ani, femeie singură și uitată…

De obicei în această zi mă trezesc hotărât să duc la altar un tablou frumos, unul imens, viu colorat cu chipurile ființelor gingașe prin care am devenit om și de la care continui să învăț cum să fiu om: mama, bunicile, surorile, cumnata, nepoatele și verișoarele, prietenele și persoane consacrate, profesoarele, învățătoarele, educatoarele și colegele, vecinele… Toate acele chipuri de femei frumoase și nobile care sălășuiesc în inima noastră! Un imens tablou…

Însă…
Astăzi m-am trezit purtând un alt tablou. Unul la fel de colorat, viu, dar umbrit de o tristețe imensă.

Astăzi port pe altar și să-l rog pe Domnul pentru acele femei care nu vor primi flori. Acele femei care nu au primit niciodată flori. Și nici urări. Și nici vizite sau telefoane. Nimic. Ci doar dispreț, batjocură, violență, suferință și…