Credința și exigențele chemării lui Cristos pot fi înțelese și, mai ales, trăite plecând de la rugăciune. „Dumnezeule atotputernic şi milostiv, numai prin darul tău, credincioşii te pot sluji cum se cuvine”. Urmarea lui Cristos cu fidelitate este un har. Numai Domnul poate „înlătura orice piedică din calea noastră, ca să alergăm cu bucurie în întâmpinarea făgăduinţelor divine”.
Acest lucru ne amintește nu doar câtă nevoie are fiecare vocație de susținere prin rugăciune, ci și câtă nevoie avem de rugăciune înainte de a ne alege drumul pe care vrem să-l parcurgem pe urmele lui Cristos. Rugăciunea și meditația sunt formele necesare de (supra)viețuire – sunt un stil de viață! – pentru a evita falimentul, înfrângerea spirituală. Ele sunt acel moment al zilei când te așezi în fața Domnului și în fața conștiinței tale și calculezi „cheltuiala”, calculezi cu ce anume te prezinți la marea luptă, la războiul vieții: împlinirea vocației, trăirea chemării (cf. Lc 14,28.31).
Trebuie să medităm, să ne rugăm și să vedem care sunt „costurile” urmării lui Cristos. Cine nu se roagă nu va reuși niciodată să-și dăruiască viața pentru alții. Oare se pot mântui cei care nu se roagă? Este foarte greu să se mântuiască chiar și cel care se roagă, însă pentru cel care nu se roagă, pentru cel care nu se retrage în inimtimitatea inimii pentru a se întâlni în meditație cu Domnul, este imposibil. Dacă nu ne place să ne punem în prezența Domnului prin rugăciune și meditație, Dumnezeu nu ne va obliga niciodată să intrăm în împărăția sa. Mântuirea este un dar, însă acest dar poate fi acceptat sau respins, poate fi iubit sau tratat cu indiferență, cu superficialitate.
Sfânta Evanghelie ne arată diferința dintre cei care merg prin viață cu superficialitate și cei care se decid să dea totul pentru a se mântui, pentru a fi cu Isus. Fragmentul începe cu prezentarea mulțimii numeroase care mergea după Isus. E ușor să fii unul din mulțime, fără să-ți asumi personal „costurile” urmării decisive a lui Cristos. De aceea, Domnul, cunoscând ceea ce este în inima celor din marea mulțime, se adresează fiecărei inimi: „Niciunul dintre voi care nu renunţă la tot ceea ce are nu poate fi discipolul meu” (Lc 14,33). Pentru a păși pe urmele lui Cristos trebuie să renunțăm la tot ceea ce ne-ar putea ține departe de el, departe de mântuire. La ce ai renunțat pentru Cristos? La ce trebuie să mai renunți?
Esențialul și exigențele acestei urmări sunt evidențiate și de apostolul Paul atunci când spune: „Să nu datoraţi nimic nimănui, decât să vă iubiţi unii pe alţii… Iubirea nu face niciun rău aproapelui. Aşadar, plinătatea Legii este iubirea” (Rom 13,8.10).
Într-adevăr, costurile urmării lui Cristos sunt mari:
trebuie să renunțăm la tot!
Însă pierderile neurmării lui Cristos sunt dezastruoase:
ne pierdem viața, sufletul, mântuirea, totul!
Ce alegem?
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 14,25-33
În acel timp, multă lume mergea după Isus, iar el, întorcându-se, le-a spus: 26 „Dacă cineva vine la mine şi nu-şi urăşte tatăl, mama, femeia, copiii, fraţii şi surorile, ba chiar propria sa viaţă, nu poate fi discipolul meu. 27 Cine nu-şi poartă crucea şi nu vine după mine nu poate fi discipolul meu. 28 Într-adevăr, cine dintre voi, voind să construiască un turn, nu stă mai întâi să calculeze cheltuiala, dacă are cu ce să-l termine? 29 Pentru ca nu cumva, punând temelia şi neputând să-l termine, toţi cei care-l văd să înceapă a-l lua în râs, 30 spunând: «Acest om a început să construiască, dar nu poate să termine». 31 Sau care rege, pornind la război împotriva altui rege, nu stă mai întâi să se sfătuiască dacă poate cu zece mii să-l înfrunte pe cel care vine împotriva lui cu douăzeci de mii? 32Iar de nu, pe când celălalt este încă departe, trimite solie ca să ceară pacea. 33 Tot astfel, niciunul dintre voi care nu renunţă la tot ceea ce are nu poate fi discipolul meu”.
Cuvântul Domnului
Prea târziu te-am iubit... 
Lasă un răspuns