Două „lucruri” mi-au mers astăzi direct la inimă, mi s-au aşezat ca un balsam… şi chiar aveam nevoie. Deşi nu acesta a fost primul, încep cu el pentru că este cel mai important: mângâierea care vine din cuvântul lui Dumnezeu. Astăzi, aici s-au citit lecturile prevăzute pentru ziua de luni din timpul de peste an, săptămâna XXXI-a (nu cele de la memoria sfântului Carol Borromeu). Astfel la prima lectură am ascultat aceste cuvinte: „Darurile şi chemarea lui Dumnezeu sunt irevocabile” (Rom 11,29). Mereu îmi aduc mângâiere aceste cuvinte pentru că, puse în contextul exprimat de Apostolul neamurilor, mă asigură de fidelitatea lui Dumnezeu în pofida slăbiciunilor mele. Nu am şi nu avem nici un merit pentru această „irevocabilitate”, ci totul este harul lui Dumnezeu care se „îndură de toţi”. Este o lectură desăvârşită, plină de speranţă şi de bunătatea Domnului (Rom 11,25-36). Merită să deschidem Sfânta Scriptură şi să o aprofundăm, să ne întimpărim bine în inimă acest adevăr: darurile şi chemarea lui Dumnezeu, cele care ne-au fost oferite nouă (preoţi, persoane consacrate şi laici) şi tuturor oamenilor de bunăvoință, sunt irevocabile. Dumnezeu nu-şi retrage darul. Şi acolo unde firea noastră se arată slabă, nevrednică de darul primit, milostivirea lui Dumnezeu se manifestă în toată splendoarea ei. Cât de frumos: „O, profunzime a bogăţiei, a înţelepciunii şi a ştiinţei lui Dumnezeu”. Scrisoarea către romani rămâne pentru mine cununa scrierilor pauline, o mângâiere pentru cei care caută să crească în credinţă, speranţă şi dragoste, o teologie profundă. În condiţiile în care sfântul Paul este numit de studioşi biblişti (şi nu numai!) „primul teolog adevărat al creştinismului”, această scrisoare către romani cred că poate fi considerată unul dintre primele cursuri de teologie.

Al doilea „lucru” care mi-a mers direct la inimă este mesajul episcopului Carol Borromeu, pe care l-am meditat dimineaţă la breviar. E adevărat că această cuvântare a sfântului pe care Biserica îl comemorează astăzi, 4 noiembrie, este adresată în primul rând preoţilor, însă ea poate fi citită, trebuie citită şi trebuie trăită de orice creştin. Să luăm aminte:

Nu cumva una să spui şi alta să faci!
Desigur, toţi suntem slabi, admit acest lucru, însă Domnul Dumnezeu pune la dispoziţia noastră mijloace multe, prin care, dacă vrem, putem să …