Pentru noi, creștinii,
Cerul este mai mult decât spațiul
în care admirăm frumusețea stelelor.
Atunci când refuzăm
atracția „gravitațională” pământească
și privim spre Cer,
vedem gloria celui înviat,
simțim libertatea adusă de Cristos.
(cf. Lc 21,20-28)
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 21,20-28
În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: „Când veţi vedea Ierusalimul încercuit de armate, atunci să ştiţi că s-a apropiat devastarea lui. 21 Cei din Iudeea să fugă în munţi, iar cei care se află în mijlocul lui să alerge afară; cei care sunt pe câmp să nu intre în el, 22 pentru că acestea sunt zilele răzbunării, ca să se împlinească toate cele scrise. 23 Vai de cele însărcinate şi de cele care alăptează în zilele acelea, căci va fi mare dezastru pe pământ şi mânie peste acest popor! 24 Şi vor cădea sub ascuţişul sabiei şi vor fi făcuţi captivi ai tuturor popoarelor, iar Ierusalimul va fi călcat în picioare de către păgâni până se vor împlini timpurile păgânilor. 25 Şi vor fi semne în soare, în lună şi în stele, iar pe pământ popoarele vor fi îngrozite, năucite de vuietul mării şi al valurilor. 26 Oamenilor li se va tăia răsuflarea de groază în aşteptarea celor care vor veni în lume, căci puterile cerurilor vor fi zguduite. 27 Şi atunci îl vor vedea pe Fiul Omului venind pe un nor cu putere şi cu mare glorie. 28Când vor începe să se întâmple acestea, întăriţi-vă şi ridicaţi-vă capul, pentru că se apropie eliberarea voastră!”
Cuvântul Domnului
Lasă un răspuns