Să nu fim ipocriți: nu e ușoară această parte a Evangheliei. Meditând cuvântul Domnului, pătrundem adânc în inima Evanghelie și ne dăm seama cât de departe suntem de perfecțiunea Tatălui, de trăirea Cuvântului, de iubirea necondiționată. Totodată, știm că refugiindu-ne în inima lui Isus, sălașul dreptății și al iubirii, primim tot ajutorul de care avem nevoie pentru a avea și noi o inimă plină de iubire față de toți: gânduri bune, cuvinte de încurajare, gesturi de iubire. Chiar și față de cei care ne sunt dușmani sau persecutori.

Trăind am învățat că există cuvinte care nu au nevoie de interpretare, după cum există și priviri care nu au nevoie să fie explicate. Pur și simplu te pătrund și simți cum inima își schimbă ritmul bătăilor. Unele cuvinte rămân în mintea noastră pentru totdeauna, după cum unele priviri nu încetează niciodată să ne urmărească. Această stare o putem simți și astăzi după ce lăsăm cuvântul lui Cristos să se așeze în inima noastră: „Iubiți pe dușmanii voștri, rugați-vă pentru cei care vă prigonesc și vă vorbesc de rău”.

Chemarea o știm bine, însă este greu să găsim calea de a o îndeplini. Nu e ușor, însă atâția și atâția oameni, de la Cristos încoace, ne arată că este greu, dar nu imposibil. Evanghelia e posibilă. Evanghelia a fost scrisă pentru a fi trăită de oameni, nu de îngeri. Evanghelia este grea, dar în sprijinul celor care vor să o trăiască vine harul celui care a adus-o pe pământ. Evanghelia este exigentă, dar cel care a dat-o a fost și primul care a trăit-o până la moartea pe cruce. Și pentru aceasta a fost înălțat mai presus decât orice alt nume și acum în numele lui se pleacă tot genunchiul în cer și pe pământ și în tot locul: el este Cristos, Dumnezeu ca și Tatăl și Duhul Sfânt.

Trăirea evangheliei și atingerea exigențelor ei aduce o mulțumire greu de imaginat. Aduce glorie lui Dumnezeu și omului pe care el l-a creat și edifică Biserica, o întărește. Mai trist și îngrijorător este că dificultatea nu vine din a ajunge la trăirea Evangheliei. Aceasta reușim măcar din când în când. Greu este să rămânem în această trăire, să fim statornici. Nu este greu să fii neprihănit o dată, ci să fii așa mereu, să fii neprihănit pe orice cale, în orice zi. Cred că acesta a fost și simțământul psalmistului atunci când a simțit nevoia să spună: „O, de ar fi căile mele statornice în a păzi poruncile tale” (Ps 118,5). Vechea problemă, probabil și veșnică, este statornicia, nu cucerirea idealurilor. Toți ne pricepem să ajungem pe munte, dar puțin sunt cei care reușesc să supraviețuiască acolo. Puțini sunt cei care știu cum este să rămâi mereu sus, aproape de Dumnezeu, trăind zi de zi Evanghelia. Aceasta e greu, dar nu imposibil: cel care ne-a chemat, ne dă și puterea de a îndeplini lucrarea sa.

Totul, în afară de păcat, este greu și cere efort. Trăirea evangheliei este grea, dar tot ce are nevoie pentru a deveni viața noastră este mai mult timp oferit și mai multă energie canalizată spre ea.