Prea târziu te-am iubit…

Inima ta este „colţul de rai” după care suspină sufletul nostru împovărat de greutăţile zilei şi apăsat de păcatele provocărilor cotidiene. Venim la tine, căci întâlnirea cu tine este momentul de odihnă al inimilor noastre.

Venim la tine, Doamne, pentru că vrem să fim asemenea ţie: nevinovați! Totodată, vrem să purtăm şi noi povara semenilor noştri. Vrem să fim alinare pentru cei din jurul nostru. Dar mai ales, Doamne, vrem să avem şi noi o inimă blândă şi smerită, asemenea inimii tale. Să fim calmi, liniştiţi, blânzi cu cei din jurul nostru. Să nu ne enervăm, să nu ne supărăm, să nu ţipăm. Vrem să nu mai jignim, să nu mai vorbim de rău, să nu mai fim răutăcioşi. Pune în noi, bune Isuse, marele har al smereniei. Este atât de mare şi puternică ispita mândriei, a iubirii deşertăciunii, a ataşării de ceea ce e vrednic de dispreţ. Iar noi suntem atât de slabi fără ajutorul tău.