Mulțumesc, părinte Alois, pentru pasiunea cu care ați dat viață cuvântului Scripturii la cursuri, la sfânta Liturghie, în suferință, oriunde și oricui se apropia de Sfinția Voastră.
Acum când au trecut lucrurile dintâi și nu mai e durere, Cuvântul veșnic să vă primească în Paradis și să șteargă lacrimile din ochii noștri. Să vă bucurați toată veșnicia, părinte, de ceea ce ați predicat: cine crede în Cristos, chiar dacă moare, va trăi în veci. Și oricine trăiește și crede în el nu va muri niciodată (cf. Ap 21,4; In 11,25-26).
Pe curând, părinte Alois.
Nu vreau, fraţilor, ca voi să rămâneţi în ignoranţă cu privire la cei morţi, ca să nu vă întristaţi precum ceilalţi, care nu au speranţă. Căci dacă noi credem că Isus a murit şi a înviat, la fel, prin Isus, Dumnezeu îi va aduce pe cei adormiţi împreună cu el. De fapt, vă spunem aceasta după cuvântul Domnului: noi, cei vii, care vom rămâne până la venirea Domnului, nu vom trece înaintea celor morţi, pentru că însuşi Domnul, la porunca divină, la strigătul arhanghelului şi în sunetul trâmbiţei lui Dumnezeu va coborî din ceruri şi cei morţi în Cristos vor învia mai întâi, apoi noi, cei vii, care vom fi rămas atunci, şi vom fi răpiţi împreună cu ei în nori ca să-l întâmpinăm pe Domnul în văzduh şi astfel vom fi cu Domnul pentru totdeauna. Aşadar, îmbărbătaţi-vă unii pe alţii cu aceste cuvinte! (1 Tes 4,13-18)
Prea târziu te-am iubit... 
Lasă un comentariu