Prea târziu te-am iubit…
Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi! (cf. Mt 23,8-12)
Categorie: luna sfintei fecioare Maria
-
11. Parcurgând apoi textele Liturghierului revizuit, vedem cum marile teme mariane ale rugăciunii romane Zămislirea neprihănită și plinătatea harului, maternitatea divină, fecioria perfectă și rodnică, templul Duhului Sfînt, cooperarea la lucrarea Fiului său, sfințenia exemplară, mijlocirea îndurătoare, Ridicarea la cer, regalitatea maternă etc. au fost primite în perfectă continuitate doctrinală cu trecutul; și cum și…
-
«În unire cu întreaga Biserică, amintim și cinstim înainte de toate pe slăvita pururea Fecioară Maria, Născătoarea Domnului și Dumnezeului nostru Isus Cristos» 10. Nu avem intenția să trecem în revistă întregul conținut al noului Liturghier roman în acest Îndemn apostolic; dar, pentru a răspunde datoriei pe care ne-am stabilit-o cu privire la cărțile restaurate…
-
7. După aceste solemnități, trebuie considerate înainte de toate acele celebrări comemorînd evenimente ale mântuirii în care Fecioara a fost strâns legată de Fiul său, ca sărbătorile Nașterii Mariei (8 septembrie), «care este pentru întreaga lume speranța și aurora mântuirii» (19); a Vizitei la Elisabeta (31 mai), în care liturgia o evocă pe «Fericita Fecioară…