Arhivă etichetă pentru ‘ajutor’

Tati, tati, ajută-mă…

Înainte de a fi preot, am fost păstor. Bine, păstor e mult zis, e prea elegant. Eram cioban. De două ori am făcut experiența asta, cu două turme diferite. Era cu mult înainte să intru în seminar. În timpul vacanței – ca să învăț ceva despre viață și despre cum se câștigă un ban muncit și niște brânză bună, caș proaspăt și urdă – am mers cu oile pe câmp. Cam câte o lună demnă de povestit într-o carte de genul „Viața la stână”. Atunci am văzut că nu era ușor să cunoști turma, să o păstorești, să o „motivezi” să pască, mai ales când era cald, să o urnești… Era greu. Eram copil. Pentru mine atunci era totul clar: totul se face pentru lapte, carne, lână, bani… Nu-i pasă nimănui de oi. Atât de convins eram de asta, încât de la prima turmă îmi amintesc doar de un câine. Nu mă interesau oile. Eram un mic mercenar! Iar „meseria” de păstor necesită timp. Și har! Mult!

A două experiență a fost mai puternică. Mai dură. Mai cu har! Îmi amintesc unele oi nărăvașe precum și locurile pe unde mergeam cu turma… Îmi amintesc și unele povești pe care mi le spunea baciul. Albit de viață, avea multă experiență, dar multe din ceea ce-mi spunea, erau adevărate SF-uri. Sau poate că erau doar speranțele lui legate de America, de mașini, de viitorul lumii. Eu ascultam fascinat: eram copil pe un câmp imens, înconjurat de o turmă de oi ce căutau ceva de mâncare pe unde tocmai trecuse combinele de treierat. 

Acum cred că baciul a murit. El s-a întâlnit deja cu Bunul Păstor, în timp ce eu încă încerc să-l cunosc și să-l imit. Acum sunt preot. Adică tot un fel de păstor. Doar că relația cu turma e diferită. Acum știu că turma e importantă nu pentru ceea ce pot face eu pentru ea. Și nici pentru ceea ce poate face ea pentru mine. Nu e important ceea ce eu dau turmei și nici ceea ce turma îmi dă mie. Esențialul este în altă parte: în ceea ce Cristos ne oferă, și turmei și mie. Și e atât de clar Isus în evanghelia de astăzi: „Eu le dau viaţa veşnică şi nu vor pieri niciodată”. Nimic mai important. Nimic mai motivant pentru a asculta glasul său și a-l urma. Totul este pentru viața veșnică: lumea aceasta trece. Vine ceva mai bun!

Însă… încă de la primii pași pe urmele lui Cristos simțim că sunt mulți care se împotrivesc mântuirii noastre, mai ales Diavolul. Noi înșine, uneori, ne sabotăm mântuirea prin gesturi, cuvinte, gânduri. Adică prin păcate! Mai trist este că uneori nu doar că nu lucrăm la mântuirea noastră, ci îi mai împiedicăm și pe alții să se mântuiască. Păstorii devin hoți și tâlhari iar oile devin lupi răpitori… 

Consolarea vine de la Cristos. Dacă-l urmăm el ne asigură că „nimeni nu ne va răpi din mâna lui” (cfr. In 10,28). Ba mai mult: garant este Tatăl. Acel tată care amintește (unora!) de momentul când, fiind copii în pericol, își strigau supereroul: „Tati, tati, ajută-mă”… Nu exista cineva mai de încredere, mai puternic, mai disponibil etc. decât „tati”, salvatorul nostru. Exact așa ne asigură Isus: „Tatăl meu, care mi le-a dat, este mai mare decât toţi şi nimeni nu le poate răpi din mâna Tatălui meu. Eu şi Tatăl una suntem” (In 10,29-30).

Fericiți suntem când credem că Isus este Fiul lui Dumnezeu (In 10,36), că Tatăl nostru este mai mare decât toți, că Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt sunt un singur Dumnezeu, Domnul și Dumnezeul nostru. 

Oricât ar încerca unii hoți și tâlhari și mercenari și lupi în piei de oaie să ne distrugă, Tatăl este mai mare și mai puternic decât toți. El a rânduit ca noi să ascultăm glasul Bunului Păstor și să dobândim viață. Și nu orice fel de viață, ci viață veșnică! 

În această zi dedicată Bunului Păstor și Rugăciunii pentru Vocații îmi amintesc mereu această pildă, această Poveste izvorâtă din lumina Adevărului (detalii AICI– https://paxlaur.com/2014/09/03/o-poveste-izvorata-din-lumina-adevarului-si-o-invitatie-sa-ne-cunoastem-si-sa-ne-ingrijim-unii-de-altii/):

Se spune că în cadrul unui spectacol un actor celebru a urcat pe scenă și a început să recite un frumos psalm: „Domnul este pastorul meu”. La finalul recitării, lumea a izbucnit în ovații și aplauze. După ce aplauzele au încetat, din public s-a ridicat un bătrânel cu privirea senina, s-a apropiat de scenă și a cerut permisiunea să recite și el acest psalm. Actorul, după ce l-a privit cu neîncredere, dar plin de respect, l-a întrebat: „Aveți măcar ceva cunoștințe despre arta teatrală?” „Nu”, a fost răspunsul bătrânelului, „dar vreau să recit acest psalm”. În cele din urmă actorul l-a invitat la microfon. Bătrânelul a început să recite psalmul și dintr-o dată s-a așternut o liniște deplină în sală. Atunci când a încheiat psalmul, nimeni nu aplauda, dar toți erau cu ochii în lacrimi. Emoția era atât de puternică încât toți erau paralizați de teama că vor risipi această minunată vrajă, atât de profundă, atât de liniștitoare. Într-un târziu, actorul s-a apropiat de bătrânelul nostru și cu ochii în lacrimi i s-a adresat: „Spuneați că nu cunoașteți nimic despre arta interpretării…”. „Așa este”, a răspuns bătrânelul, „însă eu îl cunosc pe Păstorul despre care vorbește acest psalm!”

Este un mare har să-l cunoști pe Păstorul cel bun, să-i fii aproape prin tot ceea ce faci. Este un mare har să știi să te apropii de el, să-l cunoști și să-l lași să te cunoască, să-i cânți prin viața ta un imn de laudă înaintea tuturor popoarelor. Însă un dar și mai mare este să te lași modelat de el și să devii la rândul tău „păstor bun”, om cu suflet frumos. Nu doar preoții sunt chemați să fie păstori buni, ci fiecare om trebuie să tindă spre acest ideal.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 10,27-30

În acel timp, Isus le-a spus: „Oile mele ascultă glasul meu; eu le cunosc, iar ele mă urmează. 28 Eu le dau viaţa veşnică şi nu vor pieri niciodată. Şi nimeni nu le va răpi din mâna mea. 29 Tatăl meu, care mi le-a dat, este mai mare decât toţi şi nimeni nu le poate răpi din mâna Tatălui meu. 30 Eu şi Tatăl una suntem”.


Cei care vor să susțină blogul și proiectele destinate copiilor o pot face:

  • prin Banca Transilvania:

cont în Lei: RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Dăncuță Laurențiu 

cont în Euro: RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Dăncuță Laurențiu.

  • prin PayPal/VISA/MASTERCARD/MAESTRO
paxlaur-nuntiatura-panama-2

Susține copiii suferinzi și blogul Paxlaur

€9.00

Tu ce ai dăruit în acest Post? – Sărăcia şi curajul de a dărui

Trece Postul și n-am dăruit nimic nimănui.
La fel trece și viața.
Iar în fața Domnului înviat
nu e bine să ne prezentăm cu mâinile goale.
E timpul să ne doară inima!

Cât de tranșant este evanghelistul Ioan: „Iuda a zis aceasta, nu pentru că îl durea inima de săraci, ci pentru că era hoț și, cum el ținea punga, fura din ceea ce se punea în ea”. Cât de expresivă este această formulare: să te doară inima de cei săraci sau pentru cei săraci. Să privești și să înțelegi valoarea săracilor și a sărăciei este o obligație a acestui timp sfânt. Ce rol joacă sărăcia în viața noastră? Înțelegem noi că această virtute trebuie să facă parte din valorile pe care un creștin le are în inima sa? Privind la Cristos, am învățat să ne apropiem de cei aflați în lipsuri?

Iubirea față de cei săraci își are fundamentul în viața și în învățătura lui Isus: evanghelia fericirilor, criteriile pentru judecata finală, exemplul văduvei îndrăgite de Cristos pentru că „a pus din sărăcia ei totul, tot ce mai avea la viața ei” (Lc 12,44). Totodată nu trebuie să uităm că sărăcia nu ne obligă numai la sprijinul exterior, la ajutorul material, ci ne invită să fim atenți și față de sărăcia spirituală. Noi suntem destinatarii direcți ai cuvintelor Sfintei Scripturi: „Eu, Domnul, te-am chemat să porți mântuirea, te-am luat de mână, te-am ocrotit și te-am pus ca legământ al poporului meu, ca să fii lumină pentru neamuri”, ca să fii un sprijin pentru cei săraci, ca să fii generos cu cei aflați în lipsuri.

Când ezităm să dăruim și căutăm tot felul de scuze sau motivații pentru a ne justifica zgârcenia sau indiferența, să privim la Cristos. Să ne amintim de Domnul „care deși era bogat s-a făcut sărac pentru ca prin sărăcia lui noi să ne îmbogățim” (cf. 2Cor 8,9). Nu poți să-l privești pe Cristos, să-i meditezi viața, moartea și învierea, și să nu fii de partea celor săraci. Nu poți să-l iubești pe Cristos fără să îmbrățișezi sărăcia ca virtute ce te eliberează de povara apăsătoare a egoismului. Să fim convinși că tot ceea ce nu se împarte, se pierde; ceea ce nu se dăruiește, se risipește; ceea ce se adună în timp ce alții suferă din cauza lipsurilor, devine povara sufletului care duce la pierzare. Doar cine dăruiește din toată inima înțelege și simte bucuria inegalabilă de a fi bun, de a fi simplu, de a fi asemenea lui Cristos care a dat totul pentru noi.

Reține

„Toți creștinii trebuie să se străduiască să-și orienteze corect înclinațiile, ca nu cumva folosirea lucrurilor acestei lumi și alipirea de bogății împotriva spiritului sărăciei evanghelice să-i împiedice de la urmărirea iubirii desăvârșite” (LG 42).


Pentru cei care vor să facă (încă) o faptă bună în acest timp de Post, îi aștept alături de Proiectele Paxlaur. Uniți în rugăciune și în facerea de bine pentru cei săraci.

Vă mulțumesc celor care ajutați 

prin PayPal (paxlaur@yahoo.com

prin Revolut:

cont în Lei: IBAN: RO12 BREL 0005 5067 6349 0100 (RON), Ion Daria Anca

cont în Euro: IBAN: LT84 3250 0867 5258 7205 (EUR), Ion Daria Anca.

prin Banca Transilvania:

cont în Lei: RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Dăncuță Laurențiu 

cont în Euro: RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Dăncuță Laurențiu.

MULȚUMESC MULT!
DUMNEZEU VEDE TOT!

adulti-si-copii-iubire-si-generozitate

O faptă bună în POSTUL MARE

Poți ajuta prin Banca Transilvania: cont în Lei: RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Dăncuță Laurențiu cont în Euro: RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Dăncuță Laurențiu; prin Revolut: cont în Lei: IBAN: RO12 BREL 0005 5067 6349 0100 (RON), Ion Daria Anca cont în Euro: IBAN: LT84 3250 0867 5258 7205 (EUR), Ion Daria Anca. sau prin PayPal: paxlaur@yahoo.com.

€10.00

Astăzi am primit șase frați mai mici. Unul încă nenăscut!

„Cel care salvează o viață,
salvează o lume întreagă”.

În această dimineață Evanghelia are altă formă pentru că tocmai am primit șase frați mai mici (da, șase!) și vreau să vă vorbesc despre ei. De obicei publicam un text, o meditație despre lecturile zilei. Este atât de bine să începi ziua meditând un Cuvânt cu adevărat bun, un Cuvânt întrupat, acel Cuvânt care unde ajunge face bine, numai bine tuturor. Întocmai cum citim despre el, despre Isus din Nazaret: „Pe unde a trecut a făcut bine și i-a vindecat pe toți” (cfr. Fap 10,38). Oare nu pe acesta îl căutăm? Oare nu pe el îl slujim? Oare nu cu el vrem să ne întâlnim când mergem la biserică sau citim Biblia? Oare nu este el același care ne-a spus: „Oricine primește un copil în numele meu, pe mine mă primește” (Mt 18,5)?! Nu este el același care a spus „Adevăr vă spun: tot ce ați făcut unuia dintre frații mei cei mai mici, mie mi‑ați făcut”. După cum a spus și „Adevăr vă spun: tot ce NU aţi făcut unuia dintre aceştia, cei mai mici, mie NU mi-aţi făcut” (Mt 25,40.45.. deși merită citit tot fragmentul despre criteriile judecății finale! Tot! Pentru că despre asta e vorba în a fi sau a nu fi creștini!!!). 

Și atunci: de ce trăiesc copii singuri pe lângă noi? De există copii neglijați? De ce nu facem mai mult pentru copii? De ce avem camere libere în casele noastre când zeci de copii sau sute sau mii dorm afară, în frig? Sau pe jos, îngrămădiți prin casele oamenilor buni, dar prea săraci ca să-i poată ajuta pe toți?! De ce? De ce am fost botezați și ne numim creștini și ne închinăm și facem cruci și aprindem lumânări dacă nu-l iubim pe Cristos prezent în cei mici și părăsiți? Poate că stăm ore întregi în adorație în fața lui Cristos, dar nu reușim să stăm o oră cu Cristos – același Cristos! – prezent în cel care plânge, în cel orfan, în cel care suferă de foame, de frig, de dor? Ce facem cu cei care ajung la noi fugind de război, de bombe, de moarte? 

De când a început războiul – da, pentru că este un război cu victime inocente, un război pe care nimeni și nimic nu-l poate justifica!!! – am văzut și am auzit de sute de copii care au fugit din calea bombelor, din fața morții. Unii au ajuns la noi, în România. Adevărate tragedii: mame singure cu copii mici, foarte mici – ba chiar copii nenăscuți!!! – fără nimeni și nimic!!! Doar cu noi. Noi și Dumnezeu și dorința lor de liniște. Noi și Dumnezeu și mâinile mamelor întinse după ajutor. Noi și Dumnezeu și zâmbetul nevinovat al copiilor care sunt prea mici ca să înțeleagă toată drama. Noi, Dumnezeu și ei!

Ca și în timpul nazismului și comunismului, când sufereau și mureau mulți nevinovați, lumea se întreabă: unde este Dumnezeu? De ce nu intervine? De ce nu-și „amintește” Domnul de criminali și de toți cei responsabili și să-i cheme mai repede la judecată? De ce permite aceste tragedii? Ca și atunci, și acum această întrebare are un ecou care sună puternic și neliniștitor în inima noastră: unde este omul? Unde sunt creștinii? Unde suntem noi? Ce facem noi? 

Poate că tocmai aceasta a fost partea lui Dumnezeu: să-i ajute pe acești copii să ajungă până la noi. Acum e rândul nostru să ne facem BINE partea noastră: să-i ajutăm. Nu e întâmplător că au ajuns la noi, că am aflat despre ei, că putem să-i ajutăm. Să nu uităm: „cel care salvează o viață, salvează o lume întreagă” (Merită să revedem filmul: Lista lui Schindler). 

Astăzi nu avem altă evanghelie de meditat decât aceasta scrisă în inima tristă și în ochii plânși ai mamelor singure cu copii. Astăzi nu ai altă evanghelie de slujit și de trăit decât aceasta a zâmbetului unui copil în care trăiește Cristos. Nimic mai demn de slujit decât această întrupare a Evangheliei! Războiul se va termina, soldații se vor opri, bombele vor tăcea, însă Evanghelia va continua să miște inimi și să salveze vieți pentru că în centrul ei este Cristos, om adevărat și Dumnezeu adevărat, Domnul și Dumnezeu nostru veșnic viu și iubitor de oameni.

Astăzi am „adoptat” trei familii (trei mame și șase copilași, unul încă nenăscut… probabil se va naște în România)… De astăzi, am șase frați mai mici. Unul nenăscut! Ce binecuvântare, ce speranță! Cu ajutorul Domnului și prin proiectele Paxlaur sper să-i pot ajuta să se pună pe picioare! Nu au pe nimeni și nimic: suntem doar noi și Dumnezeu!!!

VĂ ROG SĂ MĂ AJUTAȚI SĂ-I AJUT!
VĂ IMPLOR SĂ-I AJUTĂM!

NU AU PE NIMENI ȘI NIMIC!
DOAR PE NOI ȘI PE DUMNEZEU!

Sunt sute de astfel de cazuri. Dar mie/nouă Providența mi-a/ne-a repartizat aceste cazuri concrete, această Evanghelie încarnată, acești copiii nevinovați, acești oameni, frații noștri mai mici… Dacă nu ați primit alți frați, veniți să-i ajutăm pe acești frați mai mici, care sunt frații noștri și frații Domnului! Au nevoie de haine, alimente, medicamente, tablete (atât de uimit să aud cum unii profesori, din subteran și printre bombardamente, continuă să țină legătura cu elevii și chiar cursuri online…)… Dar cel mai mult au nevoie să nu se simtă abandonați: au fugit din calea morții și a urii, tot ce își doresc e să găsească speranță și iubire. 

În timp ce „lumea” le trimite bombe, noi le oferim iubire!!! Merită această mângâiere… Merită să vadă și să simtă că lumea e mai mult decât ura și războiul, că dragostea e mai puternică și nu are hotare… Din toată inima îmi doresc să se simtă iubiți în pofida nenorocirilor… Vă aștept alături de Proiectul Paxlaur: Frații mei mai mici. Să răsune în inima noastră și în lumea întreagă acest cuvânt al Domnului: „Tot ce ați făcut unuia dintre frații mei cei mai mici, mie mi‑ați făcut” (Mt 25 și vă invit să recitiți și https://paxlaur.com/2022/01/22/oare-cum-va-fi/).

Poți ajuta prin: PayPal: paxlaur@yahoo.com;

sau prin Banca Transilvania:
cont în Lei: RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Dăncuță Laurențiu
cont în Euro: RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Dăncuță Laurențiu.

Vă mulțumesc din suflet!

FRAȚII MEI MAI MICI

€10.00