Arhivă etichetă pentru ‘ajutor’

Effata!

„Domnul dă boierește!”

Planurile lui Dumnezeu se împlinesc întotdeauna. Oricât de mult s-ar împotrivi omul, ceea ce Dumnezeu spune se întâmplă. Omul vindecat de Isus dă mărturie și ne trimite cu gândul la creație și la creator, la acel Dumnezeu care a spus și s-a făcut: „Să fie lumină!” și a fost lumină! Iar acum, la fel, Dumnezeu spune „Effata!”, „Deschide-te!” și urechile surdomutului s-au deschis și i s-a dezlegat și limba . Tot ca în Cartea Genezei, unde „a privit Domnul toate câte le-a făcut și iată erau foarte bune”, în evanghelie, semnul perfecțiunii divine, răsună strigătul mulțimii: „Tot ce face el este minunat”, este bun, este desăvârșit. Iar această desăvârșire se vede și din sublinierea „urechile i s-au deschis și i s-a dezlegat și limba și vorbea corect”. Întâlnim și aici desăvârșirea, plinătatea, ne întâlnim din nou cu acel Dumnezeu care nu dă cu jumătăți de măsură, ci dă totul, cu îmbelșugare, cum spunea părintele Nicolae Steinhardt: „Domnul dă boierește!”.

Să vedem acum ce putem pune în viața noastră, în mod concret, din cele ce simțim și trăim ascultând cuvântul Domnului, contemplând minunile sale. Ce face astăzi Dumnezeu pentru noi și ce facem noi pentru el?

Ceea ce s-a petrecut cu surdomutul se petrece acum în viața noastră. Același Cristos, „ridicându-și ochii spre cer”, spre casa Tatălui, ne invită să privim și noi cerul, ca o rugăciune de comuniune cu Dumnezeu Tatăl, spunându-ne: nu vă lăsați dominați de cele pământești, ci priviți cerul! Priviți-l cât mai des. Domnul vrea să ne ridicăm ochii spre cer, spre locul de unde ne vin ajutorul și salvarea.

Isus a privit cerul și „a suspinat!”. Pe drept se spune că „Dumnezeu nu poate suferi, însă poate compătimi”, poate lua parte la suferința omului. Aici Cristos e copleșit de durerea pe care o simte față de oamenii suferinzi. Îi vrea vindecați, le vrea binele. Cristos suspină pentru noi: suspină la vederea problemelor noastre; suspină când vede cât de neputincioși suntem și ne asigură de revărsarea harurilor sale; suspină plin de tristețe când vede păcatele noastre și, mai ales, lipsa căinței noastre pentru tot ceea ce facem lipsiți de iubire.

Același Cristos ne spune acum „Effata”! Să se deschidă inima noastră și să nu mai luăm parte la nedreptate. Să ne lărgească Domnul inima ca să fim mai atenți la problemele și necazurile celor care trec pe lângă noi, ale celor care fac parte din viața noastră. Strigătul „Effata!” răsună pentru a ne deschide gura și a lua partea celor mici, marginalizați, neajutorați; să ni se deschidă gura și să putem proclama și noi lucrările minunate ale Domnului.

Toate acestea trebuie să se împlinească în viața noastră: cu ochii spre cer, convinși că nu suntem singuri în suferință, să privim spre cei de lângă noi, deschizându-ne urechile pentru a le auzi strigăte-le și vorbind despre faptele minunate ale Domnului. 

Domnul să reverse asupra noastră harurile sale pentru ca viața să ne fie un strigăt continuu: tot ce faci tu, Doamne, este minunat!

AICI puteți citi mesajul pentru ZIUA MONDIALĂ A BOLNAVULUI – 11 februarie 2022.

Susține blogul și proiectele Paxlaur! (Detalii AICI: PROIECTELE PAXLAUR. Și AICI puteți citi detalii despre Proiectul lunii februarie: COPILUL BOLNAV)

Pentru un COPIL BOLNAV (proiectul lunii februarie 2022)

Dacă vrei să ajuți, poți susține proiectele Paxlaur destinate copiilor bolnavi prin: PayPal: paxlaur@yahoo.com. Sau: Banca Transilvania: în RON: RO53BTRLRONCRT0378224401 în EURO: RO03BTRLEURCRT0378224401. Dăncuță Laurențiu. Vă mulțumesc!

€10.00

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 7,31-37
În acel timp, Isus, ieşind din nou din ţinutul Tirului, a trecut prin Sidon spre Marea Galileii, în ţinutul Decapole. 32 I-au adus un surd care vorbea cu greu şi l-au rugat să-şi pună mâna peste el. 33Luându-l la o parte din mulţime, i-a pus degetele în urechi şi, cu salivă, i-a atins limba. 34 Apoi, ridicându-şi ochii spre cer, a suspinat şi a zis: „Effata!”, care înseamnă „Deschide-te!” 35 Îndată i s-au deschis urechile şi i s-a desfăcut legătura limbii şi vorbea corect. 36 Iar el le-a poruncit să nu spună nimănui, însă cu cât mai mult le poruncea, cu atât mai mult ei îi duceau vestea 37 şi, peste măsură de uluiţi, spuneau: „Toate le-a făcut bine; chiar şi pe surzi îi face să audă şi pe muţi să vorbească”.

Cuvântul Domnului

0

Povestea mamei de pe locul doi (luna noiembrie)

Au trecut șase luni de când am aflat povestea ei de viață. Părea imposibil ca o viață atât de tânără să cuprindă atâta suferință. Ce amestec dur: suferință și luptă. Dar ce mângâiere: atâtea bătălii câștigate singură. Viața ei se regăsea perfect într-una din cele trei copilării furate despre care am tot vorbit (AICI): și-a sacrificat tinerețea și viitorul ca să-și crească fratele mai mic. Deși ea însăși avea nevoie de o mamă, a devenit mamă pentru fratele ei. Și nu e totul! Fratele ei era un copil special: suferea de autism. Și ea, ca o adevărată soră și mamă, atât de mult și-a iubit fratele încât a început să studieze, să se documenteze și să cunoască tot ce se poate ști despre această suferință care afectează zeci de mii de vieți. Nu a fugit nici de suferința ei, nici de suferința lui. A luptat și a biruit: și-a câștigat fratele. I-a dăruit dragostea de viață dincolo de suferință. Și-a pus fratele pe primul loc, iar ea și proiectele ei de viață rămânând pe locul doi.

Timpul a dovedit că în timp ce-și dădea viața pentru fratele ei, era tocmai ea cea care primea viață de la fratele ei. Lecția de viață i-a fost de mare ajutor: a devenit expertă în tratarea copiilor cu autism. A fost ajutată, dar a și ajutat multe familii care aveau copii cu astfel de probleme. Așa a reușit să câștige puțin ca să se poate întreține pe ea și pe fratele ei. Însă… viața pare în fiecare zi o nouă poveste fără sfârșit. 

Adevărul este că nu știm profunzimile vieții: nu avem idee câtă suferință poate cuprinde sufletul nostru sau sufletul celui de lângă noi. Așa a fost și în cazul ei: după o copilărie și tinerețe trăită pentru a-și ajuta fratele – jertfă care a presupus renunțarea la facultatea pe care o începuse (și pe care a frecventat-o doi ani) și pe care atât de mult ar fi dorit să o termine tocmai pentru a-și găsi un serviciu bun! -, a dorit să-și întemeieze propria familie. Familia este locul potrivit pentru orice copil! O familie ar fi fost de ajutor și pentru fratele ei, dar și pentru copiii ei, copii pe care și-i dorea după anii petrecuți în mijlocul copiilor cu probleme. Însă ce tragedie: nu toți își doresc copii! Nici măcar cel alături de care credea că își va petrece viața în iubire, în fidelitate, ajutându-se reciproc pentru a crește copiii… I s-a cerut să avorteze sau să plece… Și a plecat! Nu a renunțat la copilul ei. Și nici la fratele ei. Nu a renunțat la viață. Și-a pus copilul și viața pe primul loc. Ea s-a pus din nou, cu smerenie, dar și cu încredere în providență, pe locul doi… Din nou pe locul doi. Locul întâi e mereu pentru celălalt, pentru viața celuilalt. O lecție pentru „maratoniștii” timpului nostru, pentru cei veșnic nemulțumiți, pentru cei care calcă orice și pe oricine în picioare pentru a ajunge pe primul loc. 

Iubirea sa față de viață copiilor și refuzul avortului nu au rămas nerăsplătite de Domnul și de oamenii buni pe care i-a întâlnit. Prin oameni minunați am cunoscut-o și eu. În jurul ei s-a construit o echipă frumoasă, coordonată de comunitatea Magnificat. Unii au ajutat-o în primele luni ca să nu stea în stradă și să poată duce la capăt sarcina: să fie bine și ea și copilul ei. De câteva luni este găzduită în apartamentul din București a unor oameni minunați pe care i-am cunoscut în Irlanda. Au răsărit în jurul ei oameni minunați: oameni iubitori de viață, ca Dumnezeu, iubitorul de oameni și de viață. 

Cu ajutorul oamenilor generoși a făcut un curs intensiv internațional de specializare pentru a putea lucra în continuare cu copiii cu autism. Acum s-a înscris și la facultatea de Psihologie. Clar, la una privată și cu un program flexibil pentru a putea avea grijă și de copilul ei născut la început de septembrie. O luptă! Poate o suferință prea mare pentru o femeie singură care-și sacrificase deja copilăria și tinerețea…

Sacrificiul continuă: e singură, cu un copil mic, cu universitatea, cu un frate cu probleme, cu o grămadă de cheltuieli pentru casă, masă, școală și mai ales viață, viața copilului. De fapt, nu e singură: ne are pe noi, are oameni minunați trimiși de Dumnezeu. 

Copilul și facultatea sunt prioritățile ei acum. Într-o zi poate va avea propriul serviciu, propriul cabinet și va ajuta la rândul ei mai mulți copii, ceea ce deja face prin disponibilitatea ei de a ajuta familiile care au copii cu autism. 

Orice ajutor e binevenit. Următoarea achiziție pentru ea ar fi un laptop sau o tabletă, instrumente atât de necesare pentru cursurile online, dar și pentru redactarea lucrărilor de la școală! Dar nu doar asta, ci și alte lucruri bune pentru un copil de trei luni și pentru o viață decentă.

Dacă cineva vrea să participe la acest proiect și să aducă o mângâiere acestei mame de pe locul doi – dar și altor persoane care trec prin această dramă (persoane care suferă poate chiar la puțini metri de noi, de casa noastră, de locul nostru de muncă, de școala noastră etc.)! – o pot face prin susținerea proiectelor Paxlaur. Vă mulțumesc!

Domnul să ne deschidă ochii inimii și să  vedem suferințele din jurul nostru, dramele prin care trec oamenii de lângă noi și să acționăm conform cu credința pe care o mărturisim. Să nu ne amăgim: credința fără fapte este moartă! 

Povestea mamei de pe locul doi

Dacă vrei să ajuți, susține Paxlaur și proiectul lunii noiembrie prin: PayPal: paxlaur@yahoo.com. Sau prin Banca Transilvania: în RON: RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON) – Dăncuță Laurențiu. Sau în EURO: RO03BTRLEURCRT0378224401. Vă mulțumesc! Domnul să ne țină uniți în rugăciune și în facerea de bine!

€9.00

PS. Dacă cineva dorește să o ajute direct pe această mamă sau alte persoane care trec prin aceeași situație delicată, pentru detalii mă poate contacta în privat pe paxlaur@yahoo.com. Vă mulțumesc!

3

Ce formă are „pâinea cea de toate zilele”?

Mare har să știi, să vezi, să simți ce formă are „pâinea cea de toate zilele” în viața celui de lângă tine. Doar așa putem deveni răspunsul lui Dumnezeu la rugăciunile pe care le înalță cel de lângă noi. Tu când spui Tatăl nostru și ajungi la „pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi” la ce te gândești? Dar cel de lângă tine? Mai ales cel care zice „astăzi” cu teamă de „mâine”? Pentru unii mâine nu există: nici să dea, nici să primească…  Și da, de multe ori e vorba chiar de pâine, de o pâine: ceea ce pentru noi e o doar pâine, pentru alții e „Pâinea”, adică totul.

Dacă vreți să faceți o faptă bună față de un copil, vă invit să participați la proiectele Paxlaur (detalii AICI: ajută un copil):

  • caută un copil sărac din jurul tău și ajută-l să meargă și să ajungă cu bine, entuziasmat, la școală și să se întoarcă liniștit acasă.

sau

Mai aproape de școală și de casă cu o bicicletă (proiectul lunii octombrie 2021)

Dacă vrei să ajuți un copil să ajungă mai repede la școală și acasă, susține Paxlaur și proiectul lunii octombrie 2021 prin: PayPal: paxlaur@yahoo.com. Sau prin Banca Transilvania: în RON: RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON) – Dăncuță Laurențiu. Sau în EURO: RO03BTRLEURCRT0378224401. Vă mulțumesc! Domnul să ne țină uniți în rugăciune și în facerea de bine!

€10.00

1