Acesta este semnul prezenței lui Dumnezeu:
vorbă puțină, tămăduire deplină (cf. Mc 10,46-52)!
Proiectul Paxlaur „Ofer(ă) un lemn unui copil”, așa cum bine au remarcat unii, nu este atât despre strângerea de fonduri, despre bani, ci este mai ales despre conștientizarea unor realități. Mai exact două:
- există multă suferință în jurul nostru. Nu, nu la televizor, ci în jurul nostru. Aproape de noi. Doar că noi trecem zi de zi atât de grăbiți prin viața – prin viața noastră, dar și prin viața celorlalți – încât ratăm esențialul, acel esențial despre care ni s-a spus atât de bine că nu este vizibil ochilor, ci doar inimii.
- fiecare poate să facă un bine unei persoane, să-i producă o bucurie. Și asta nu doar dăruind din ceea ce are, ci mai ales prin ceea ce este și acolo unde este. Fiecare prin prezența sa, prin munca sa, prin iubirea sa, devine un dar pentru celălalt.
Să dai bani e ușor. Să-ți deschizi inima și ochii e mult mai greu. Să te așezi lângă cel sărac și să fii parte din viața lui și el din viața ta, e și mai greu.
Așadar, cam asta e treaba cu lemnele și cu alte proiecte Paxlaur. Clar, din ceea ce am și din ceea ce sunt și din ceea ce am primit, ofer cu drag. Și mulțumesc din inimă tututor pentru marea și nemeritata generozitate dovedită! Dar mai ales, mult mai mult decât să strâng fonduri, vreau trezesc inimi și conștiințe, să deschid ochii – mai întâi pe ai mei!!! – la suferința și la lipsurile din jur și la cât de ușor putem ajuta, putem face bine, fiecare acolo unde este.
Oare chiar nu avem nici un vecin în lipsuri? Poate că e timpul să-l vedem și să devenim parte din viața lui…
Exact ca în evanghelia de azi (Marcu 10,46-52): Isus l-a văzut și l-a chemat și l-a ajutat, l-a vindecat!
Acesta este semnul prezenței lui Dumnezeu:
vorbă puțină, tămăduire deplină!
Dumnezeu este prezent în fiecare om suferind, în fiecare sărac, în fiecare copil. În fiecare!
Anul acesta – 2021 – transform cadourile de ziua mea în lemne – sursă de lumină, căldură și hrană – pentru copiii săraci… Participă și tu la proiectul Paxlaur: Ofer(ă) „un lemn” unui copil și du în viața unui copil lumină, căldură și hrană. Detalii AICI: https://paxlaur.com/2021/05/01/ofera-un-lemn-unui-copil/
Cei care doresc să susțină blogul și proiectele Paxlaur
pot afla detalii scriind AICI
sau la adresa paxlaur@yahoo.com.
Susține proiectele Paxlaur prin:
- PayPal: paxlaur@yahoo.com;
- RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu
- RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu.

Ofer(ă)„un lemn” unui copil sărăc…
€7.00
Despre acest proiect puteți citi aici:
- Ofer(ă) „un lemn” unui copil și du în viața unui copil lumină, căldură și hrană. Detalii AICI: https://paxlaur.com/2021/05/01/ofera-un-lemn-unui-copil/
- Sărăcia nu este o materie școlară… Detalii AICI: https://paxlaur.com/2021/05/10/saracia-nu-este-o-materie-scolara/
- MULȚUMESC! Sunteți o mângâiere… Detalii AICI: https://paxlaur.com/2021/05/17/multumesc-sunteti-o-mangaiere/