Arhivă etichetă pentru ‘ajutor’

Eu chiar am strâns lemne. De fapt, mai mult am căutat decât am strâns

Astăzi, pentru mulți, să strângi lemne este o „figură de stil” sau istorie, amintiri din copilărie. Însă pentru unii încă este chinul de fiecare zi, de fiecare anotimp. Mai ales iarna!

Eu am fost de multe ori la strâns lemne. De fapt, la căutat lemne, că de strâns strângeam doar dacă le găseam. Și asta de multe ori iarna când erau ascunse de zăpadă și înghețate! Probabil aveam mănuși. Nu-mi amintesc. Ceea ce îmi amintesc este doar acel frig căruia nu-i păsa de mănușile mele. Și nici cuielor nu le păsa. Și erau multe, pentru că lemnele le căutam pe șantierele din Bacău, mai ales cele din zona Parcului Catedralei. Se construiau blocurile turn în acele vremuri. Erau multe șantiere cu paznici buni care ne lăsau să strângem „surcelele” rămase de la schele sau de la panouri. Uneori găseam bucăți de scânduri sau lemne mai mari. O adevărată binecuvântare acei paznici buni și acele șantiere. Pădurea era prea departe. Și nici nu era pentru noi, oamenii săraci. Era începutul anilor 90. Dar eram norocoși pentru că și cămăruța în care ne înghesuiam era mică și nu avea nevoie de multe lemne pentru a se încălzi. Ce timpuri! Și ce binecuvântare era o „roabă cu cărbuni” de la o doamnă vecină! Cred că între timp a murit. Atunci avea cred 60-70 de ani. Sau atât de înrădăcinată părea în ochii mei de copil bunătatea ei. Nu-mi amintesc numele, dar Domnul sigur și-l amintește și o va răsplăti pentru căldura oferită unor persoane înghețate.

Nu, nu e o poveste. Și nici nu e o figură de stil. Eu chiar știu ce înseamnă focul și valoarea lui, ce prețioasă este pentru un copil căldura și lumina sa, puterea focului de a pregăti hrana… Și mai ales ce dureroasă e lipsa lui, ce pătrunzător e frigul și cât de adânc poate fi întunericul. Cât despre foame… Ea era potolită cu orice. Mofturile nu încăpeau în micuța cameră închiriată.

Apoi Domnul s-a milostivit de noi. Mult peste așteptările mele mici. Boierește mi-a dat, ca un adevărat Domn bogat în îndurare. Și câți oameni buni și frumoși și generoși a pus pe strada vieții mele… Îngeri și minuni!

Așa se explică și proiectul „Ofer(ă) un lemn unui copil (de ziua mea)”. Acum e rândul meu să fiu omul bun de pe strada cuiva. E rândul nostru și este acum! Mâine deja va fi rândul altora, însă astăzi este rândul nostru! Știu, este mai ales al meu, dar poate mai sunt și alții care vor să ofere. Și asta nu pentru că au prea mult, ci pentru că și ei știu cum e să nu ai!


de-ziua-mea_un-lemn-pentru-un-copil

Ofer(ă)„un lemn” unui copil sărăc…

Cei care doresc pot susține proiectele Paxlaur fie prin PayPal (paxlaur@yahoo.com), fie prin contul RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON) sau RO03BTRLEURCRT0378224401 (EURO), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Pentru alte detalii: paxlaur@yahoo.com Vă mulțumesc! Domnul să vă binecuvânteze! Pr. Laurențiu Dăncuță

€7.00


Mulțumesc! 

Mulțumesc tuturor!

Mulțumesc, Doamne, pentru tot! 

Singurul meu merit este milostivirea Domnului
și bunătatea oamenilor. Atât!

Ave Maria!

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Amin!

Astăzi, 16 mai, transform cadourile de ziua mea în lemne – sursă de lumină, căldură și alimentație – pentru copiii săraci…

Participă și tu la proiectul Paxlaur: Ofer(ă) „un lemn” unui copil și du în viața unui copil lumină, căldură și hrană. Detalii AICIhttps://paxlaur.com/2021/05/01/ofera-un-lemn-unui-copil/

MULȚUMESC!

Iubirea autentică are un singur scop: binele celui iubit

Așa cum rugăciunea cea mai plăcută Domnului
cuprinde întotdeauna cuvintele
„Facă-se voia ta!”,
la fel și iubirea autentică
are un singur scop:
binele celui iubit.

În fiecare zi suntem asaltați cu oferte de care ne putem bucura și cu misiuni pe care trebuie să le îndeplinim. Avem atât de multe posibilități pentru a ne umple viața încât cu ușurință putem rata esențialul. Astăzi Domnul ne pune în față două lucruri esențiale care nu trebuie să lipsească din viața noastră: rugăciunea (înaintea oricărei acțiuni) și iubirea (principiul călăuzitor pentru orice acțiune).

Atât de des suntem grăbiți să mâncăm, să plecăm, să acționăm, că nu ne mai oprim nici măcar o clipă ca să ne însemnăm cu sfânta cruce. Suntem prea concentrați pe posibilitățile și puterile noastre încât uităm că „trebuie să ne rugăm ca și cum totul ar depinde de Dumnezeu și să muncim ca și cum totul ar depinde de noi”. Acestea, munca (efortul și capacitățile noastre) și rugăciunea (invocarea ajutorului divin), trebuie să fie mereu împreună în viața noastră. Garanția lucrărilor noastre nu stă în forța și în înțelepciunea noastră, ci în conformarea lor cu planul lui Dumnezeu. Să nu uităm niciodată cuvintele psalmistului: „În zadar vă sculați dis-de-dimineață și vă culcați târziu, mâncându-vă pâinea în oboseală, pe când Domnul o dă preaiubiților săi în timpul somnului” (Ps 127,2).

Alături de rugăciune, din viața noastră nu poate să lipsească iubirea. Cuvintele lui Cristos sunt mai mult decât un îndemn, sunt o poruncă, sunt o obligație: „Aceasta vă poruncesc: să vă iubiți unii pe alții!” (In 15,17). Însă iubirea autentică nu este un sentiment vag care se realizează de la sine sau care vine odată cu înaintarea în vârstă. Iubirea adevărată înseamnă alegere clipă de clipă, înseamnă „a pune binele celuilalt mai presus de propriul bine”, înseamnă a fi dispus să porți și crucea celuilalt. Sunt mulți care ne descurajează și ne spun că iubirea este prea grea pentru a fi mereu autentică. Însă în fața iubirii adevărate nicio dificultate nu pare imposibilă de depășit. Este adevărat că iubirea poartă spre cruce, că iubirea cere sacrificiu și jertfire de sine, însă pentru cel care iubește, tocmai în iubire își găsește toată forța de care are nevoie pentru a se jertfi până la capăt. Iubirea adevărată nu cunoaște jumătăți de măsură, nu cunoaște descurajarea, nu știe ce înseamnă infidelitatea. Iubirea adevărată știe un singur adevăr: binele celuilalt.

Anul acesta – 2021 – transform cadourile de ziua mea (16 mai) în lemne – sursă de lumină, căldură și alimentație – pentru copiii săraci…

Participă și tu la proiectul Paxlaur: Ofer(ă) „un lemn” unui copil și du în viața unui copil lumină, căldură și hrană. Detalii AICIhttps://paxlaur.com/2021/05/01/ofera-un-lemn-unui-copil/

Ofer(ă)„un lemn” unui copil sărăc…

Să observăm copiii din jurul nostru… ei sunt cea mai bună oglindă a viitorului și a inimii noastre! Cei care doresc pot susține blogul și proiectele Paxlaur (în special ajutorul acordat copiilor săraci pentru a nu abandona școala și viața!) fie prin PayPal (paxlaur@yahoo.com), fie prin contul RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON) sau RO03BTRLEURCRT0378224401 (EURO), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Pentru alte detalii: paxlaur@yahoo.com Vă mulțumesc! Domnul să vă binecuvânteze! Pr. Laurențiu Dăncuță

€7.00

Te-am întâlnit pe când rătăceam ca un copil rămas orfan

Au trecut mai bine de o sută de ani de când Preacurata Fecioară Maria le spunea celor trei păstorași la Fatima: „Rugați-vă mult și faceți sacrificii pentru cei păcătoși, deoarece multe suflete merg în Iad tocmai pentru că nu au pe cineva care să se roage și să facă sacrificii pentru ele”. Iar într-un alt mesaj îi îndemna pe toți să se roage zilnic sfântul Rozariu, spunând după fiecare mister: „O Isuse, iartă-ne păcatele, fereşte-ne de focul iadului şi du în cer toate sufletele, mai ales pe acelea care au mai mare nevoie de mila ta”.

Au trecut mai bine de o sută de ani de la acele apariții și Fatima este astăzi unul dintre cele mai fascinante și populate sanctuare mariane. Dacă privim la numărul de pelerini mariani în întreaga lume, la zecile de mii de biserici și capele din care în fiecare zi se înalță rugăciunea rozariului, la gestul suveranilor pontifi de a consacra întreaga lume Inimii Neprihănite a Mariei, dacă punem împreună toate aceste semne mariane și multe, multe altele, simțim cu adevărat că a fost instaurată „epoca mariană”, cum o numea cu speranță sfântul Ludovic Maria Grignon de Montfort, „epoca în care sufletele vor respira marian, așa cum trupul respiră aer”.

Trăim timpul în care omenirea, după ce „l-a respins pe Dumnezeu și viața veșnică” (cf. Fap 13,46), rătăcind ca un copil rămas orfan, acum caută calea spre a avea din nou o familie. Dornică asemenea lui Filip să-l vadă pe Dumnezeu Tatăl (cf. In 14,8), omenirea are nevoie de Biserică și de Maria, Maica Bisericii. Este însuși Cristos cel care, după ce ni l-a făcut cunoscut pe Tatăl, de la înălțimea crucii, ne-o dăruiește tuturor pe Maria ca mamă. Să ne întipărim în suflet, plini de recunoștință, momentul „înfierii” noastre mariane: „Văzând Isus că stătea acolo mama lui și discipolul pe care îl iubea, i-a spus mamei: «Femeie, iată-l pe fiul tău!». Apoi, i-a spus discipolului: «Iat-o pe mama ta!». Și, din ceasul acela, discipolul a luat-o acasă la el” (In 19,26-27).

Să reînnoim în acest timp de har, în acest timp marian, devoțiunile noastre față de sfânta Fecioară Maria. Să ne amintim cât de plăcut este să ai o mamă care te iubește și care te poartă spre Cristos. Ce har să ai o mamă care să te învețe cum să te rogi, cum să trăiești și ce să faci pentru a fi plăcut înaintea lui Dumnezeu. Mai mult chiar: să-ți arate calea care te duce la Tatăl, să ți-l arate pe Cristos „calea, adevărul și viața” (In 14,6). Noi suntem beneficiarii unui adevăr ascuns într-o simplă, dar profundă expresie: Ad Iesum per Mariam – La Isus prin Maria. Atunci când alergăm la sfânta Fecioară Maria, prin mijlocirea ei puternică, ajungem la Isus, la Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.


Spune zilnic această rugăciune repetată de păstorașii de la Fatima: 
„Dumnezeul meu, eu cred și sper în tine, te ador și te iubesc. 
Îți cer iertare pentru cei care nu cred în tine, nu te adoră, 
nu speră în tine și nu te iubesc”.


Anul acesta – 2021 – transform cadourile de ziua mea (16 mai) în lemne – sursă de lumină, căldură și alimentație – pentru copiii săraci…

Participă și tu la proiectul Paxlaur: Ofer(ă) „un lemn” unui copil și du în viața unui copil lumină, căldură și hrană. Detalii AICIhttps://paxlaur.com/2021/05/01/ofera-un-lemn-unui-copil/

Ofer(ă)„un lemn” unui copil sărăc…

Să observăm copiii din jurul nostru… ei sunt cea mai bună oglindă a viitorului și a inimii noastre! Cei care doresc pot susține blogul și proiectele Paxlaur (în special ajutorul acordat copiilor săraci pentru a nu abandona școala și viața!) fie prin PayPal (paxlaur@yahoo.com), fie prin contul RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON) sau RO03BTRLEURCRT0378224401 (EURO), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Pentru alte detalii: paxlaur@yahoo.com Vă mulțumesc! Domnul să vă binecuvânteze! Pr. Laurențiu Dăncuță

€7.00