Etichetă: Duhul Sfânt

  • Sunt multe realitățile care ne lipsesc și după care simțim nevoia să tânjim. Deseori am vrea ca lumea noastră să fie altfel, am vrea ca noi înșine să fim altfel, să trăim o viață mai bună, demnă, fără nicio pată pe conștiința noastră. Când privim și simțim înflăcărarea cu care cântă psalmistul, ardoarea pe care…

  • Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua! După ce am examinat înţelepciunea, ca primul dintre cele şapte daruri ale Duhului Sfânt, astăzi aş vrea să-mi îndrept atenţia asupra celui de-al doilea dar, adică înţelegerea. Nu este vorba aici despre inteligenţa umană, despre capacitatea intelectuală cu care putem să fim mai mult sau mai puţin dotaţi. Este…

  • Câtă nevoie are omenirea de o nouă naștere în Duhul Sfânt, de o transformare a inimii prin care să poată vedea cu adevărat împărăția lui Dumnezeu. Și nu doar să o vadă și să o „admire” cu pasivitate, ci să lucreze pentru edificarea ei și pentru a fi părtaș de moștenirea ei. Noi știm că…