Arhivă etichetă pentru ‘milostivire’

Toți avem o vină pentru ceea ce lipsește acestei lumi pentru a fi mai bună

rautate_razboi_violenta_mare„Am văzut strâmtorarea sufletului său când se ruga de noi şi nu l-am ascultat” (cf. Gen 42,21), își reproșau fiii lui Israel după ce l-au vândut pe fratele lor. Dar acum era prea târziu. Întocmai cum deserori prea târziu vin și regretele sau faptele noastre. Este adevărat, noi nu suntem invidioși și nu ne-am vândut frații, însă am fi putut face mai mult pentru ei. Oare când suntem indiferenți față de nevoile lor, oare când suntem indiferenți în fața acestei „foamete cumplite care lovește și astăzi pământul” (cf. Gen 41,57), oare atunci nu suntem și noi „trădători de frați”? Lumea în jurul nostru moare de foame (și aceasta nu doar din lipsă de hrană!) iar noi nu vrem să ne lăsăm chemați și trimiși de Domnul să „vindecăm orice boală și orice neputință” (cf. Mt 10,2). Ce facem noi pentru a potoli foamea omenirii, foamea fraților noștri?

Există în jurul nostru o cumplită foame de pace, de dreptate, de liniște. Este suficient să privim războaiele care nu se mai termină și răufăcătorii care sunt lăsați în libertate. Sau să privim la lipsa hranei și a apei. În timp ce noi risipim apa și alimentele, oamenii mor de foame și de sete. Datele prezentate de mai multe organizații, care încearcă să aplice proiecte de tip „Zero foamete”, evidențiază cifre alarmante în raportul pe anul 2016: unul din nouă oameni merge seara la culcare flămând. Ne dăm seama cât de urgent este să răspundem chemării de a fi și noi administratori înțelepți asemenea lui Iosif, asemenea ucenicilor? Ne dăm seama cât de necesară este o revizuire a vieții noastre și a modului în care predicăm evanghelia și folosim resursele, hrana și apa? Ne dăm seama cât de urgentă este instaurarea păcii, a dreptății, a liniștii în casa și în viața noastră și apoi în comunitatea noastră?

Toți avem o vină pentru ceea ce lipsește acestei lumi pentru a fi mai bună, mai frumoasă, mai dreaptă. Toți suntem responsabili pentru pacea din comunitatea noastră! Toți! De aceea, astăzi răsună tocmai pentru noi chemarea Domnului: „S-a împlinit timpul şi s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu. Convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie” (Mc 1,15). Astăzi Dumnezeu ne alege și ne trimite în lume să potolim foamea cumplită: „Iată vin zile în care va fi foamete în țară, nu foamete de pâine si nu sete de apă, ci de auzit cuvântul Domnului” (cf. Am 8,11). Noi înșine, dacă ne deschidem ochii înimii, îi vedem în jurul nostru pe cei „înfometați”, pe cei care ne așteaptă, pe cei care au nevoie de prezența lui Dumnezeu, de pace, de dreptate, de hrană pentru suflet, dar și pentru trup. Să ne lăsăm atrași de Cristos și constituiți „administratori înțelepți” asemenea lui Iosif, asemenea aspotolilor.

Dacă vrei să vindeci foametea cumplită care lovește pământul,
atunci „împarte-ţi pâinea cu cel flămând,
adu-i în casa ta pe nenorociţii fără adăpost,
pe cei goi acoperă-i şi nu întoarce spatele semenului tău” (cf. Is 58,7).

12 iulie 2017 

Miercuri din săptămâna a 14-a de peste an
Sf. Ioan Gualberto, abate; Fer. David, m.
Gen 41,55-57; 42,5-7a.17-24a; Ps 32; Mt 10,1-7

LECTURA I
Noi ispăşim greşeala pe care am făcut-o faţă de fratele nostru Iosif.
Citire din cartea Genezei 41,55-57; 42,5-7a.17-24a
Când toată ţara Egiptului a început să sufere de foame, poporul a strigat la Faraon să-i dea pâine. Faraonul a zis tuturor egiptenilor: „Mergeţi la Iosif şi ce vă va spune el, aceea faceţi!” 56 Când foametea s-a întins în toată ţara, Iosif a deschis toate grânarele şi vindea grâu egiptenilor. Dar foametea devenea tot mai cumplită în ţara Egiptului. 57 Toate ţările veneau în Egipt să cumpere grâu de la Iosif, căci foametea devenea cumplită pe tot pământul. 42,5 Fiii lui Israel au venit ca să cumpere grâu, aşa cum veneau şi alţii, căci era foamete în ţara Canaan. 6 Iosif guverna peste ţară şi el era cel care vindea grâu pentru tot poporul ţării. Au venit fraţii lui Iosif şi i s-au prosternat cu faţa la pământ. 7a Cum i-a văzut pe fraţii lui, Iosif i-a recunoscut. Dar el nu li s-a făcut cunoscut şi le-a vorbit cu asprime. 17 Şi i-a pus pe toţi sub pază timp de trei zile, 18 iar a treia zi Iosif le-a spus: „Faceţi aceasta şi veţi trăi, căci şi eu mă tem de Dumnezeu! 19 Dacă sunteţi oameni cinstiţi, un frate de-al vostru să rămână prizonier în închisoarea în care voi aţi fost, iar voi plecaţi şi duceţi grâu pentru familiile voastre înfometate! 20 Aduceţi-mi-l pe fratele vostru cel mai mic! Astfel, vorbele voastre vor fi credibile şi nu veţi muri”. Ei au făcut aşa. 21 Îşi spuneau unul către altul: „Într-adevăr, noi suntem vinovaţi faţă de fratele nostru Iosif, pentru că am văzut strâmtorarea sufletului său când se ruga de noi şi nu l-am ascultat. De aceea a venit peste noi strâmtorarea aceasta”. 22Ruben le-a răspuns: „Oare nu v-am spus să nu săvârşiţi păcat împotriva copilului? Dar voi nu m-aţi ascultat. Acum, iată, sângele lui caută răzbunare la noi!” 23 Ei nu ştiau că Iosif aude şi înţelege, deoarece era un interpret între ei. 24a Iosif s-a dus de lângă ei şi a plâns.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 32(33),2-3.10-11.18-19 (R.: 22)
R.: Fie, Doamne, mila ta asupra noastră, după cum şi noi am sperat în tine!

2 Lăudaţi-l pe Domnul cu harpa;
cântaţi-i cu alăuta cu zece coarde!
3 Cântaţi-i o cântare nouă,
cântaţi cu măiestrie şi cu strigăte de veselie! R.

10 Domnul destramă planurile neamurilor,
el zădărniceşte gândurile popoarelor;
11 dar planul Domnului rămâne în veci
şi gândurile inimii sale, din generaţie în generaţie. R.

18 Iată, ochii Domnului sunt îndreptaţi
spre cei care se tem de el,
spre cei care nădăjduiesc în mila lui,
19 ca să scape de la moarte sufletul lor
şi să-i hrănească în timp de foamete! R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Mc 1,15b
(Aleluia) „S-a împlinit timpul şi s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu. Convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie”, spune Domnul! (Aleluia)

EVANGHELIA
Mergeţi mai degrabă la oile pierdute ale casei lui Israel!
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 10,1-7
În acel timp, chemându-i pe cei doisprezece discipoli ai săi, Isus le-a dat putere asupra duhurilor necurate, ca să le alunge şi să vindece orice boală şi orice neputinţă. 2 Numele celor doisprezece apostoli sunt acestea: cel dintâi Simon, cel numit Petru, şi Andrei, fratele lui; Iacob, fiul lui Zebedeu, şi Ioan, fratele lui; 3 Filip şi Bartolomeu; Toma şi Matei, vameşul; Iacob, fiul lui Alfeu, şi Tadeu; 4 Simon Canaaneanul şi Iuda Iscarioteanul, cel care l-a trădat. 5 Isus i-a trimis pe aceştia doisprezece, poruncindu-le: „Să nu mergeţi pe calea păgânilor şi să nu intraţi în cetatea samaritenilor! 6 Mergeţi mai degrabă la oile pierdute ale casei lui Israel! 7 Mergând, predicaţi, spunând: «S-a apropiat împărăţia cerurilor»”!

Cuvântul Domnului
0

De s-ar muta munții din loc și s-ar clătina dealurile, iubirea mea nu se va îndepărta de tine

iubire de mamaLa o săptămână după sărbătoarea Paștelui, ne putem întreba ce anume a dus nou în viaţa noastră învierea lui Cristos? S-a schimbat ceva? Cei care ne privesc văd în noi efectele învierii lui Cristos? Conştientizăm noi provocările pe care ni le aduce Cristos cel înviat: să credem şi să dăm mărturie?

Cât priveşte credinţa, fiecare ştie în inima sa cât şi cum crede în înviere. Uneori spunem cu uşurinţă: „Eu cred în inima mea! Eu sunt convins în sufletul meu că Isus a înviat. Nu trebuie să arăt tuturor. Mie îmi ajunge să cred, fără să se vadă în exterior”. De aceea, mulţi nici nu vin la biserică sau la sacramente: spun că au credinţa doar în inima lor şi acolo, acasă, ascunşi în camera lor, îşi păstrează această credinţă. Pare foarte simplu şi comod.

Însă noi mai ştim ceva: „Credinţa fără fapte este moartă” (Iac 2,17). Cum am văzut și la apostolul Toma, ceea ce nu se vede este îndoielnic sau chiar inexistent. De aceea, cât priveşte mărturia despre cel înviat, aceasta nu mai poate fi ascunsă, păstrată doar în inima noastră: mărturia ori se vede, ori nu există. Nu putem spune: „Eu dau mărturie în inima mea”. Mărturia trebuie să fie și exterioară! Se vede în viaţa mea că Isus Cristos a înviat? Cred şi trăiesc acest adevăr? De fapt, lucrurile sunt mai simple: în trăirea de zi cu zi (acasă, la şcoală, în familie, în comunitate, la serviciu, la cumpărături, în suferinţă) învierea lui Cristos are vreun efect asupra deciziilor, gândurilor, cuvintelor mele?

Provocările celui înviat, așadar, sunt cel puțin două: să credem şi să dăm mărturie. Cuvântul Domnului din această zi ne indică şi două realităţi pe care trebuie să le mărturisim, două daruri ale celui înviat: pacea şi milostivirea. În sfânta evanghelie Cristos le spune ucenicilor de trei ori: „Pacea să fie cu voi!”. Cei care trăiesc cu speranţa în cel înviat sunt purtători de pace. Cel care s-a întâlnit cu Isus cel viu răspândeşte pacea. În înviere nu are ce să caute ceea ce nu corespunde păcii adevărate cu noi înşine, cu ceilalţi şi cu Dumnezeu. Iar psalmistul ne invită, tot de trei ori, să cântăm: „Veşnică este îndurarea Domnului”. Tu ești un om al păcii? Ești milostiv ca Tatăl?

Ambele, pacea şi îndurarea, sunt aspiraţii ale inimii omului. Toţi avem nevoie de ele şi le implorăm în rugăciunile noastre, le dorim în viaţa şi în familiile noastre. Dar ziua aceasta – Duminica Divinei Îndurări – le pune împreună și ne invită să le cerem cu insitență în rugăciune. Să ne amintim cuvintele pe care Isus i le-a spus sfintei Faustina Kowalska: „Neamul omenesc nu va afla pacea atâta timp cât nu se va întoarce spre izvorul milostivirii mele”.

Cel care se îndură de tine, Domnul cel veșnic viu, spune: „
Și de s-ar muta munții din loc și s-ar clătina dealurile,
iubirea mea nu se va îndepărta de tine
și legământul meu de pace nu se va clătina” (cf. Is 54,10).

23 aprilie 2017 

† DUMINICA a 2-a a Paştelui
Ss. Gheorghe, m.; Adalbert, ep. m.
Fap 2,42-47; Ps 117; 1Pt 1,3-9; In 20,19-31

LECTURA I
Toţi cei care credeau erau împreună şi aveau totul în comun.
Citire din Faptele Apostolilor 2,42-47
În zilele acelea, fraţii erau stăruitori în învăţătura apostolilor şi în comuniunea fraternă, la frângerea pâinii şi la rugăciune. 43 Şi toţi erau cuprinşi de teamă: multe minuni şi semne se înfăptuiau prin apostoli. 44 Toţi cei care credeau erau împreună şi aveau toate în comun: 45 îşi vindeau proprietăţile şi bunurile şi le împărţeau tuturor, după cum avea nevoie fiecare. 46 Şi în fiecare zi stăruiau împreună în templu, frângeau pâinea în casele lor şi primeau hrana cu bucurie şi cu inimă curată. 47 Îl lăudau pe Dumnezeu şi aveau trecere în faţa întregului popor. Iar Domnul adăuga zi de zi la grupul lor pe cei ce aveau să se mântuiască.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 117(118),2-4.13-15.22-24 (R.: 1)
R.: Lăudaţi-l pe Domnul, pentru că este bun: veşnică este îndurarea lui!
sau:
Aleluia.

2 Să spună acum Israel că este bun:
veşnică este îndurarea lui!
3 Să spună acum casa lui Aaron că este bun:
veşnică este îndurarea lui!
4 Să spună acum cei care se tem de Domnul:
veşnică este îndurarea lui! R.

13 M-au îmbrâncit cu putere, ca să cad,
dar Domnul mi-a venit în ajutor.
14 Domnul este tăria şi lauda mea:
el este mântuirea mea.
15 Strigăte de bucurie şi de biruinţă
se aud în corturile celor drepţi. R.

22 Piatra pe care au dispreţuit-o zidarii
a ajuns în capul unghiului.
23 Domnul a făcut acest lucru
şi este minunat în ochii noştri.
24 Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul,
să ne bucurăm şi să ne veselim în ea! R.

LECTURA A II-A
Ne-a renăscut la o speranţă vie prin învierea lui Isus Cristos din morţi.
Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Petru 1,3-9
Binecuvântat să fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Isus Cristos care, în marea sa îndurare, ne-a renăscut la o speranţă vie prin învierea lui Isus Cristos din morţi, 4 pentru o moştenire nepieritoare, neîntinată, neofilită, păstrată pentru voi în ceruri! 5 Voi sunteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu prin credinţă, pentru mântuirea care este gata să fie manifestată în timpul de pe urmă. 6 Pentru aceasta vă bucuraţi, deşi acum, pentru puţin timp, trebuie să vă întristaţi de felurite încercări 7 pentru ca valoarea credinţei voastre, mai preţioasă decât aurul pieritor, care se încearcă în foc, să fie un motiv de laudă, glorie şi cinste la arătarea lui Isus Cristos. 8 Pe el, fără să-l fi văzut, îl iubiţi; fără a-l vedea, dar crezând în el, tresăriţi de o bucurie negrăită şi glorificată, 9încredinţaţi că veţi ajunge la ţelul credinţei voastre: mântuirea sufletelor.

Cuvântul Domnului

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE In 20,29
(Aleluia) „Pentru că m-ai văzut, ai crezut, Toma, spune Domnul. Fericiţi cei care nu au văzut şi au crezut!” (Aleluia)

EVANGHELIA
După opt zile, Isus a venit.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 20,19-31
În seara aceleiaşi zile, prima a săptămânii, deşi uşile locului în care erau discipolii, de frica iudeilor, erau încuiate, a venit Isus, a stat în mijlocul lor şi le-a zis: „Pace vouă!” 20 Zicând aceasta, le-a arătat mâinile şi coasta. Discipolii s-au bucurat văzându-l pe Domnul. 21 Atunci, Isus le-a zis din nou: „Pace vouă! Aşa cum m-a trimis Tatăl, aşa vă trimit şi eu pe voi”. 22 Şi, spunând aceasta, a suflat asupra lor şi le-a zis: „Primiţi-l pe Duhul Sfânt! 23 Cărora le veţi ierta păcatele, le vor fi iertate; cărora le veţi ţine, le vor fi ţinute”. 24 Însă Toma, unul dintre cei doisprezece, cel numit „Geamănul”, nu era cu ei când a venit Isus. 25 Aşadar, ceilalţi discipoli i-au spus: „L-am văzut pe Domnul!” Dar el le-a zis: „Dacă nu voi vedea în mâinile lui semnul cuielor şi nu-mi voi pune degetul în semnul cuielor şi nu-mi voi pune mâna în coasta lui, nu voi crede”. 26 După opt zile, discipolii lui erau iarăşi înăuntru, iar Toma era împreună cu ei. Isus a venit, deşi uşile erau încuiate, a stat în mijlocul lor şi a zis: „Pace vouă!” 27 Apoi i-a spus lui Toma: „Adu-ţi degetul tău aici: iată mâinile mele! Adu-ţi mâna şi pune-o în coasta mea şi nu fi necredincios, ci credincios!” 28 Toma a răspuns şi i-a zis: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!” 29 Isus i-a spus: „Pentru că m-ai văzut, ai crezut. Fericiţi cei care nu au văzut şi au crezut!” 30 Isus a mai făcut înaintea discipolilor şi multe alte semne, care nu sunt scrise în cartea aceasta. 31 Acestea însă au fost scrise ca să credeţi că Isus este Cristos, Fiul lui Dumnezeu şi, crezând, să aveţi viaţă în numele lui.

Cuvântul Domnului
0

Nu uita nicicând de binefacerile primite!

trandafiri_floare_mariaFiecare sfârșit de săptămână aduce cu sine momentul în care ne cercetăm cugetul și vedem binele/răul făcut sau omis, atât în relația cu Dumnezeu, cât și în relația cu aproapele și cu noi înșine. Examinarea zilnică a conștiinței este un bun „instrument de măsură” pentru a verifica intensitatea credinței noastre: cum trăim ceea ce credem? Când ne cercetăm cugetul simțim nevoia să repetăm cu fiul risipitor: „Tată, am păcătuit împotriva cerului şi înaintea ta; nu mai sunt vrednic să fiu numit fiul tău”. Abia rostite aceste cuvinte, inima se simte cuprinsă de brațele Tatălui și sufletul arde de dorința de a cânta: „Îndurător şi milostiv este Domnul… Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul şi nu uita nicicând de binefacerile sale”.

Milostivirea Domnului a fost proclamată și de cea prin care „Cuvântul s-a făcut trup” și pe care o numim Născătoare de Dumnezeu, fecioara Maria: „Sufletul meu îl preamăreşte pe Domnul şi duhul meu tresaltă de bucurie în Dumnezeu, mântuitorul meu, căci a privit la smerenia slujitoarei sale… Milostivirea lui rămâne din neam în neam peste cei ce se tem de el” (Lc 1,46-50).

Noi credem și mărturisim că sfânta fecioară Maria este mama lui Isus, Maica Domnului nostru (cf. Lc 1,43; In 2,1; 19,25). Privind la cea care l-a născut pe Isus din Nazaret, noi nu învățăm doar să cântăm îndurările Domnlui, ci și să fim ucenici plini de credință: ea a primit cuvântul îngerului și a crezut! În Maica Răscumpărătorului putem contempla fericirea care vine din credință (cf. Lc 1,45).

Sfântul Augustin spunea într-una din predicile sale: „Vă rog, fiți atenți la ceea ce a spus Domnul Isus Cristos, întinzând mâna spre ucenicii săi: Iată, mama mea și frații mei; căci oricine face voința Tatălui meu care este în ceruri, acela îmi este și frate, și soră, și mamă (Mt 12,49-50). Oare nu a făcut voința Tatălui Fecioara Maria, care a crezut cu credință, a zămislit prin credință, a fost aleasă ca aceea din care trebuia să se nască mântuirea noastră între oameni, a fost creată de Cristos, înainte ca să fie creat Cristos în ea? Desigur că a făcut voința Tatălui preasfânta Maria și de aceea contează mai mult pentru Maria faptul că a fost ucenică a lui Cristos, decât faptul că a fost mama lui Cristos. Repetăm: pentru ea a fost o demnitate mai mare și o fericire mai mare faptul că a fost ucenică a lui Cristos decât faptul că a fost mama lui Cristos. De aceea, Maria era fericită, pentru că, înainte de a-l naște pe Învățătorul, l-a purtat în sânul ei.

Domnul spune: fericiți sunt aceia care ascultă cuvântul lui Dumnezeu și-l păstrează (Lc 11,28). Și Maria tocmai pentru aceasta este fericită, pentru că a ascultat cuvântul lui Dumnezeu și l-a păstrat”.

Prin Fecioara Maria „Cuvântul s-a făcut trup și a locuit între noi,
iar noi am văzut gloria lui,
glorie ca a unicului născut din Tatăl,
plin de har și de adevăr (In 1,14).

18 martie 2017 

Sâmbătă din săptămâna a 2-a din Post
Sf. Ciril din Ierusalim, ep. înv. *
Mih 7,14-15.18-20; Ps 102; Lc 15,1-3.11-32

LECTURA I
Vei arunca în adâncurile mării toate păcatele lor.
Citire din cartea profetului Miheia 7,14-15.18-20
Păstoreşte-ţi cu toiagul tău poporul, turma moştenirii tale, care locuieşte singuratică în pădurea din mijlocul Carmelului! Să pască în Basan şi în Galaad ca în zilele de odinioară! 15 Ca în zilele ieşirii tale din ţara Egiptului, fă-ne să vedem fapte minunate! 18 Care Dumnezeu este ca tine, care suporţi nelegiuirea şi treci peste răzvrătirea restului moştenirii tale? Nu-şi ţine pe veci mânia, pentru că iubeşte îndurarea. 19 Se va întoarce şi se va îndura de noi, va şterge nelegiuirile noastre. Vei arunca în adâncurile mării toate păcatele lor. 20 Vei arăta fidelitate faţă de Iacob şi bunătate faţă de Abraham, aşa cum le-ai jurat părinţilor noştri în zilele de demult.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 102(103),1-2.3-4.9-10.11-12 (R.: 8a)
R.: Îndurător şi milostiv este Domnul.

1 Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul
şi tot ce este în mine să binecuvânteze numele său cel sfânt!
2 Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul
şi nu uita nicicând de binefacerile sale! R.

3 El îţi iartă toate nelegiuirile
şi te vindecă de orice boală.
4 El îţi răscumpără viaţa din adânc
şi te încununează cu îndurare şi dragoste. R.

9 El nu dojeneşte la nesfârşit,
nici nu poartă pe veci mânie.
10 El nu face după greşelile noastre,
nici nu răsplăteşte după fărădelegile noastre. R.

11 Cât sunt de sus cerurile faţă de pământ,
tot atât de mare este îndurarea sa
faţă de cei care se tem de el.
12 Cât de departe este răsăritul de apus,
atât de mult îndepărtează de la noi nelegiuirile noastre. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Lc 15,18
Ridicându-mă, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: „Tată, am păcătuit împotriva cerului şi înaintea ta”.

EVANGHELIA
Acest frate al tău era mort şi a revenit la viaţă.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 15,1-3.11-32
În acel timp, toţi vameşii şi păcătoşii se apropiau de Isus ca să-l asculte. 2 Fariseii şi cărturarii însă murmurau, spunând: „Acesta îi primeşte pe păcătoşi şi mănâncă cu ei”. 3 Atunci, le-a spus această parabolă: 11 „Un om avea doi fii. 12 Cel mai tânăr dintre ei i-a spus tatălui: «Tată, dă-mi partea de avere ce mi se cuvine!” Iar el le-a împărţit averea. 13 Şi, nu după multe zile, fiul cel mai tânăr şi-a adunat toate şi a plecat de acasă într-o ţară îndepărtată. Acolo şi-a risipit averea într-o viaţă de desfrâu. 14 După ce a cheltuit toate, a venit o mare foamete în ţara aceea, iar el a început să ducă lipsă. 15 Atunci s-a dus şi s-a aciuat la unul dintre cetăţenii acelei ţări care l-a trimis la câmp să păzească porcii. 16 Şi ar fi dorit să se sature cu roşcovele pe care le mâncau porcii, dar nimeni nu-i dădea. 17 Atunci, venindu-şi în fire, a spus: «Câţi zilieri ai tatălui meu au pâine din belşug, iar eu mor aici de foame! 18 Ridicându-mă, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: ‘Tată, am păcătuit împotriva cerului şi înaintea ta; 19 nu mai sunt vrednic să fiu numit fiul tău. Ia-mă ca pe un zilier al tău!’» 20 Şi, ridicându-se, a mers la tatăl său. Pe când era încă departe, tatăl l-a văzut, i s-a făcut milă şi, alergând, l-a îmbrăţişat şi l-a sărutat. 21 Atunci, fiul i-a spus: «Tată, am păcătuit împotriva cerului şi înaintea ta; nu mai sunt vrednic să fiu numit fiul tău”. 22 Însă tatăl a spus către servitorii săi: «Aduceţi repede haina cea dintâi şi îmbrăcaţi-l! Daţi-i un inel în deget şi încălţăminte în picioare! 23 Aduceţi viţelul cel îngrăşat şi tăiaţi-l: să mâncăm şi să ne bucurăm, 24 căci acest fiu al meu era mort, şi a revenit la viaţă, era pierdut, şi a fost găsit!» Şi au început să se veselească. 25 Însă fiul lui mai mare era la câmp. Când a venit şi s-a apropiat de casă, a auzit cântece şi dansuri. 26 Atunci, chemându-l pe unul dintre servitori, l-a întrebat ce este aceasta. 27 El i-a spus: «Fratele tău a venit, iar tatăl tău, pentru că l-a recăpătat sănătos, a tăiat viţelul cel îngrăşat”. 28Dar el s-a mâniat şi nu voia să intre. Însă tatăl său a ieşit şi-l implora. 29 El, răspunzând, i-a zis tatălui său: «Iată, de atâţia ani te slujesc şi niciodată n-am încălcat porunca ta! Dar mie nu mi-ai dat niciodată măcar un ied ca să mă bucur cu prietenii mei. 30 Însă, când a venit acest fiu al tău care şi-a devorat averea cu desfrânatele, ai tăiat pentru el viţelul cel îngrăşat”. 31 Atunci, el i-a spus: «Fiule, tu eşti cu mine întotdeauna şi toate ale mele sunt ale tale. 32 Dar trebuia să ne bucurăm şi să ne veselim, pentru că acest frate al tău era mort, şi a revenit la viaţă, era pierdut, şi a fost găsit!»”

Cuvântul Domnului
0