Confesiuni (IV)

I. Sfinţii Părinţi.

I.1. Cine sunt sfinţii părinţi?

I.2. Importanţa Sfinţilor Părinţi

I.3. Actualitatea Sfinţilor Părinţi

Faptul că Sfinţii Părinţi sunt amintiţi de ultimul Conciliu Ecumenic este deja un semn al actualităţii lor. Însă pe lângă acest semn mai avem o altă serie de mărturii care ne vorbesc despre actualitatea Sfinţilor Părinţi, semne ale Magisteriului recent al Bisericii.

Trebuie amintită în primul rând mărturia Catehismului Bisericii Romano-Catolice, care vorbeşte despre actualitatea învăţăturilor Sfinţilor Părinţi atunci când spune: „Perioadele de reînnoire ale Bisericii sunt şi timpuri forte ale catehezei. Astfel în marea epocă a Părinţilor Bisericii, vedem episcopi sfinţi consacrându-i [catehezei] o parte însemnată a slujirii lor: sfântul Ciril din Ierusalim şi sfântul Ioan Gură de Aur, sfântul Ambroziu şi sfântul Augustin şi mulţi alţi Părinţi, ale căror lucrări catehetice continuă să fie modele” (Catehismul Bisericii Catolice (CBC), Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice, Bucureşti 1993, 8). În acelaşi Catehism mai găsim o mărturie importantă în susţinerea acestei teze a actualităţii, este vorba despre faptul că scrierile Sfinţilor Părinţi sunt trecute printre izvoarele principale ale Catehismu-lui alături de Sfânta Scriptură, liturgia şi Magisteriul Bisericii” (Cf. CBC 11).

Dovadă incontestabilă a actualităţii Sfinţilor Părinţi este şi faptul că atât Documentele Conciliului al II-lea din Vatican, cât şi textele Catehismului Bisericii Catolice sunt pline de referinţe  şi citate din scrierile Sfinţilor Părinţi.

În documentul publicat la 10 noiembrie 1989 de Congregatio de Institutione Catholica (Congregaţia pentru seminarii şi institutele de studii), este accentuată importanţa studierii intense a sfinţilor părinţi, mai ales în seminarii şi în facultăţile de teologie, întrucât învăţătura acestora este unică, irepetabilă şi mereu validă, ea continuând să vieţuiască şi să reziste efemerităţii timpului (Cf. Congregatio de Institutione Catholica, Inspectis dierum (ID) 1-2, (10.11.1989): EncVat 11, 2831). Acelaşi document prezintă ca pe o necesitate întoarcerea şi apelarea la Sfinţii Părinţi: „în faţa sterilităţii atâtor sforţări trebuie să ne întoarcem spontan gândirea la acel răcoros suflu de adevărată înţelepciune şi autenticitate creştină care izvorăşte din operele patristice” (ID 4: EnchVat 11, 2831). Sfinţii părinţi sunt actuali şi pentru faptul că „astăzi, ca şi atunci, o lume apune în timp ce alta stă să se nască” (ID 3: EnchVat 11, 2831).

Sfântul Părinte papa Ioan Paul al II-lea, în scrisoarea apostolică Patres Ecclesiae, scria: „Biserica lui Dumnezeu a fost edificată [de Părinţii Bisericii] în structurile sale importante. Din viaţa primită de la Părinţii săi Biserica primeşte viaţă şi astăzi, şi pe structurile puse de primii săi constructori încă şi astăzi este edificată, în bucuria şi în durerea drumului său şi a muncii sale cotidiene” (Ioan Paul al II-lea, Scrisoarea apostolică Patres Ecclesiae (PE) 1, (02.01.1980): EncVat 7,1). Aceeaşi actualitate a Părinţilor este subliniată atunci când în acelaşi document ni se spune:

Părinţi, aşadar, au fost şi părinţi rămân pentru totdeauna: ei înşişi într-adevăr, sunt o structură stabilă a Bisericii şi îndeplinesc o funcţie veşnică pentru Biserica din toate timpurile. Drept care orice vestire a Evangheliei şi orice Magistriu succesiv, dacă vor să fie autentice trebuie să se conformeze cu vestea lor şi cu Magisteriul lor (…) şi orice piatră nouă, adăugată edificiului sfânt care zilnic creşte şi se măreşte (cf. Ef 2,21), trebuie să fie aşezată în structura deja pusă de ei, şi cu ei să fie unită şi legată (PE 1: EnchVat 7,1).

Datorită faptului că ei l-au urmat pe Cristos, voind să se conformeze doar lui astfel încât doar la el singur au privit, doar pe el l-au ascultat şi în tot şi pentru toate l-au considerat unicul lor suveran, medic şi maestru al adevărului (Cf. PE 2: EnchVat 7,2), „Biserica nu încetează să se întoarcă la scrierile lor  – pline de înţelepciune şi veşnic noi – şi să le reînnoiască încontinuu memoria” (PE 1: EnchVat 7,1). Cel care vrea să se cunoască pe sine şi să devină mai om, trebuie să îl cunoască pe Cristos şi misterul său, pentru că „numai în misterul Cuvântului Întrupat se luminează cu adevărat misterul omului” ( Conciliul al II-lea din Vatican, Constituţia pastorală despre Biserica în lumea contemporană Gadium et spes (GS) 22); însă cel care vrea să îl cunoască cu adevărat pe Cristos nu se poate lipsi de farmecul, frumuseţea şi bogăţia scrierilor, învăţăturilor şi limbajului lor! Cunoaşterea de sine trece prin Cristos, iar cunoaşterea lui Cristos trece şi prin învăţătura Sfinţilor Părinţi.

(februarie 2005)

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat asta: