În zilele acelea, Domnul mi-a adresat aceste cuvinte:
2 „Fiul omului, vorbeşte ca profet împotriva păstorilor lui Israel
şi spune-le acestea: «Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu:
Vai de păstorii lui Israel, care au grijă numai de ei înşişi!
Oare păstorii nu trebuie să aibă grijă de oi?
3 Voi însă vă hrăniţi cu laptele lor, vă îmbrăcaţi cu lâna lor,
înjunghiaţi oile cele mai grase şi turma nu o scoateţi la păscut.
4 Nu le întăriţi pe cele slabe, nu le vindecaţi pe cele bolnave,
nu le pansaţi pe cele rănite, nu le căutaţi pe cele rătăcite,
ci vă purtaţi cu ele aspru şi fără milă.
5 Pentru că nu au avut păstor, oile mele s-au împrăştiat
şi au devenit pradă pentru fiarele sălbatice.
6 Turma mea rătăceşte în toate părţile, pe munţi şi pe dealuri,
oile mele s-au risipit în toată ţara;
nimeni nu le caută, nimeni nu are grijă de ele.
7 De aceea, păstorilor, ascultaţi cuvântul Domnului:
8 Mă jur pe viaţa mea, spune Domnul Dumnezeu,
deoarece turma mea a fost jefuită
şi a devenit o pradă pentru fiarele sălbatice, pentru că n-a avut păstori,
deoarece păstorii mei nu se ocupă de turma mea,
ci se îngrijesc numai de ei înşişi, în loc să se îngrijească de oile mele,
9 ei bine, păstorilor, ascultaţi cuvântul Domnului!
10 Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: Voi lua măsuri împotriva păstorilor:
le voi lua înapoi turma şi nu-i voi mai lăsa să-mi pască oile
şi astfel nu vor mai fi păstorii mei.
Le voi smulge oile mele din gura lor şi ele nu vor mai fi prada lor.
11 De acum eu însumi voi căuta oile mele şi voi veghea asupra lor!»”.
(Cartea profetului Ezechiel 34,1-11)
Lasă un răspuns