Prea târziu te-am iubit…

Rugăciunile noastre poartă adesea amprenta egoismului: să fim noi sănătoşi şi bine, noi şi cei dragi ai noştri… În rest? După noi potopul! La cei care nu-i mai au pe cei dragi cine se mai gândeşte? Cine se roagă pentru cei singuri? Cine se roagă pentru cei exploataţi? Pentru cei care au căzut victime abuzurilor sau traficului cu fiinţe umane? … De aceea îi mulţumesc lui Dumnezeu că a pus în viaţa mea persoane dragi şi mai ales o persoană care mă cunoaşte şi care ştie să-mi amintească pentru cine să mă mai rog: pentru cei pe care-i uit sau nu-i cunosc, pentru cei exploataţi sau marginalizaţi…

Când mi s-a amintit că trebuie să mă rog pentru persoanele (femei, adolescenţi, tineri şi copii) care cad pradă abuzurilor şi traficului cu fiinţe umane, mi-au revenit în minte două „rugăciuni” din Iată-mă, Doamne, cartea lui Michel Quoist, fragmente pe care vreau să le postez aici şi pe care le înalţ către Domnul Dumnezeu împreună cu rugăciunile mele: Domnul să-şi plece privirea spre cei ce suferă din cauza semenilor lor, să-şi întindă mâna sa ocrotitoare asupra lor şi să-i scoată cu braţ puternic şi hotărât din mrejele exploatării!

1. REVISTA PORNOGRAFICĂ

Trupul e numai materie, însă este opera lui Dumnezeu pe care o înnobilează un suflet nemuritor. Pentru creştin, trupul său devine templul Duhului Sfânt şi mădularul Trupului mistic al lui Cristos. De aceea, merită să fie cinstit ca atare. Dacă cineva îl neglijează sau îl necinsteşte, îl supără pe însuşi Dumnezeu.

„Nu ştiţi, oare, că voi sunteţi templul lui Dumnezeu şi că Spiritul lui Dumnezeu locuieşte în voi? Dacă cineva distruge templul lui Dumnezeu, şi Dumnezeu îl va distruge pe el, căci templul lui Dumnezeu, care sunteţi voi, este sfânt” (1 Cor 3,16-17).

„ Voi sunteţi trupul lui Cristos, iar luaţi în parte sunteţi mădularele lui” (1 Cor 12,27j.

„Iată, vă spun o taină… toţi vom fi transformaţi într-o frântură de timp, într-o clipire de ochi, la trâmbiţa din urmă… Această fiinţă pieritoare trebuie să îmbrace nepieirea, iar această fiinţă muritoare să îmbrace nemurirea” (1 Cor 15,51-53).

„Şi Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi, iar noi am văzut gloria lui, glorie ca a Unicului născut de la Tatăl, plin de har şi de adevăr” (In 1,14).

Doamne, mă ruşinez pentru această revistă.

Simt că Te-am supărat grav în nesfârşita Ta puritate.

Angajaţii biroului au strâns bani şi un tânăr s-a dus în grabă să o cumpere.

Cât timp irosit până a reuşit s-o procure!

Iată, în sfârşit, e aici.

Pe luciul hârtiei trupurile goale se oferă la un preţ de nimic.

Aceste pagini vor trece din birou în birou, dintr-o mână într-alta.

Dezmierdate de priviri, vor provoca râsete, vor stârni patimi, vor dezlănţui simţuri.

Trupuri părăsite de suflet, trupuri scoase la vânzare.

Jucării pentru oameni maturi cu inimi murdare, urâte, grosolane.

Dar, de fapt, Doamne, cât de frumos este trupul omului.

Tu, Artist Neîntrecut, din veşnicie ai visat modelul gândindu-te

că într-o bună zi şi Tu vei îmbrăca chip omenesc,

când aveai să te logodeşti cu natura umană.

L-ai modelat încet, cu propriile-ţi mâini, cu băgare de seamă şi multă ingeniozitate,

Insuflând apoi materiei inerte un suflet viu, nemuritor.

Şi de atunci, Doamne, doreşti să ne stimăm trupul,

căci este purtătorul sufletului.

Şi avem nevoie de acest trup generos

pentru ca sufletul nostru să fie cât mai receptiv la orice tremur sufletesc al fraţilor noştri.

Cuvintele care alcătuiesc coloane întregi de cuvântări

ne conduc sufletele spre sufletul-frate,

Zâmbetul de pe buze ne dezvăluie acest suflet.

Privirea noastră îl face cunoscut prin ferestrele trupului nostru,

strângerea prietenească de mână ne face să simţim bucuria.

El e dăruit prin sărut iubitei,

îmbrăţişarea soţilor uneşte două suflete pentru a-1 cere pe al treilea, al viitorului lor copil.

Doamne, Tu, însă nu te-ai mulţumit să faci din trupul nostru doar tabernacolul sufletului.

Prin harul Tău, trupul creştinului a devenit templul Sfintei Treimi.

Dumnezeu s-a mutat în sufletul nostru

şi-1 pătrunde la fel cum ne pătrunde sufletul întreaga fiinţă.

Ce răsplată minunată!

Trupul nostru a primit cea mai mare demnitate:

a devenit mădular al Domnului şi purtător al Dumnezeului său!

Doamne, priveşte în această seară trupurile oamenilor adânciţi în somn:

Trupul curat al noului născut,

Trupul întinat al femeii decăzute,

Trupul viguros al atletului,

Trupul istovit al tinerei muncitoare,

Trupul senzual al petrecăreţului,

Trupul bine hrănit al bogatului,

Trupul chinuit al săracului,

Trupul vânăt al copilului bătut,

Trupul suferind al celui accidentat,

Trupul paralizat al infirmului,

toate trupurile, Doamne, şi de orice vârstă.

Priveşte trupuşorul cald al noului născut,

care s-a desprins ca un fruct copt din trupul mamei sale.

Priveşte trupul copilului lipsit de griji, care cade şi apoi se ridică lingându-şi sângele roşu-aprins. Priveşte trupul neliniştit al adolescentului, care încă nu ştie ce bine este să fii tânăr.

Priveşte trupul plin de viaţă al bărbatului, care se mândreşte cu puterea sa.

Priveşte, în sfârşit, trupul bătrânului, care se ofileşte.

Doamne, pe toate Ţi le ofer şi Te rog:

binecuvântează-le în aceste clipe când trăiesc în tăcere învăluite de noaptea Ta.

Toate îţi aparţin.

Cu sufletul adormit stau expuse privirii Tale.

Mâine se vor trezi la viaţa necruţătoare şi-şi vor relua munca de fiecare zi.

Fă-i, Doamne, să fie slujitori şi nu stăpâni;

Case cu ferestre deschise şi nu închisori întunecoase;

Temple vii ale lui Dumnezeu şi nu morminte reci.

Fă-le să fie respectate, desăvârşite, purificate, transfigurate de cei ce le împodobesc.

Şi să-i regăsească la sfârşitul timpurilor ca însoţitori fideli,

strălucind în frumuseţea sufletelor lor, în faţa Ta, Doamne, şi în faţa Preasfintei Tale Mame,

căci şi voi doi aţi fost luaţi dintre noi.

Astfel, trupul fiecărui om va fi un oaspete bine primit al veşnicei Tale împărăţii Cereşti.

2. BARUL ŞI PROSTITUATA

Dumnezeu este peste tot. El trebuie să ne purifice întotdeauna privirea, pentru a-1 regăsi în toate mediile şi în toţi oamenii. Nu trebuie să-1 dăruim pe Dumnezeu altora, el este prezent, ci trebuie să-1 căutăm în ei, să-1 întâlnim şi să-l adorăm neîncetat. Apoi, cu umilinţă, trebuie să ne străduim a da la o parte obstacolele care-1 împiedică pe Dumnezeu să crească în ochii lor.

„Iar Levi a făcut pentru el un mare ospăţ în casa lui. Se afla acolo o mare mulţime de vameşi şi alţii care şedeau cu ei la masă. Fariseii şi cărturarii lor murmurau împotriva discipolilor lui, zicând: «De ce mâncaţi şi beţi împreună cu vameşii şi păcătoşii?» Dar Isus, răspunzându-le, a zis; «Nu cei sănătoşi au nevoie de medic, ci bolnavii: nu am venit să-i chem la convertire pe cei drepţi, dar pe cei păcătoşi»” (Lc 5,29-32).

Era un bar,

Ca toate barurile din jurul gărilor şi porturilor lumii.

Noi am intrat, Doamne:

Ne-a întâmpinat o fată, o biată fată cu ochii provocatori.

Am simţit cum privirea ei atinge chipurile şi trupurile noastre,

aşa cum o mână murdară atinge stofa curată, aşa cum un

deget pătat se plimbă pe un zid proaspăt văruit. Ea alegea. Ne-a fost teamă că ne va întina.

Pentru câţiva bănuţi un beţiv, cu un zâmbet ca o grimasă, porni muzica,

într-o clipă, barul a fost cufundat într-o lumină ţipătoare,

în ritmurile ameţitoare ale unei muzici dezlănţuite frenetic.

Cupluri groteşti dansau mâzgâlite în galben, verde şi roşu.

Şi, strecurându-se printre ei, un ştrengar.

Un mic ştrengar monstruos cu trup de copil, dar cu obrazul îmbătrânit.

Sărea ca o paiaţă mânuită de Diavol.

Doamne, omul nu mai este acelaşi.

Unde este fiul lui Dumnezeu?

Unde este fiica lui Dumnezeu?

Am vrut să „o” regăsesc pe fata aceea ca să-i spun la revedere.

Să o regăsesc pe ea însăşi pentru ea însăşi.

Pe ea pe care nu o voi mai întâlni,

Pe ea care s-a pierdut,

Pe ea care nu-şi dă seama ce a devenit.

Am vrut să „o” privesc,

Am vrut să „o” ating,

Am vrut să „îi” vorbesc,

Am vrut să „o” iubesc, pe cea pe care tu o iubeşti, Doamne,

pe care tu o îndrăgeşti în eternitate.

Din partea Ta, părăsind-o, i-am strâns mâna;

Dacă aş fi îndrăznit, Doamne, aş fi îmbrăţişat-o.

Cred că „ea” m-a privit îndelung când mă îndepărtam.

Era noapte.

Mă gândeam că, în acelaşi moment, iezuiţii, verbiţii,

benedictinii, trapiştii, carmeliţii şi alţii, în linişte şi puritate,

Se rugau lui Dumnezeu cu sufletul încordat.

Doamne, am suferit din cauza lipsei Tale;

Totul mi se părea greu şi gol,

Cumplit de gol. Şi totuşi…

Totuşi, lumina roşie a barului m-a obsedat.

Ea luminează noaptea străzile marilor oraşe.

Ea arată că există case de desfrâu,

Ea invadează saloanele plăcerilor,

Dar tot ea anunţă prezenţa ta în capela întunecoasă a mănăstirii.

O, Doamne, există mai multe feluri de lumină roşie în Cetatea Oamenilor:

cea care duce până la Tine şi cea care invită la păcat?

Sau, Doamne, în ciuda răului, în ciuda noastră, în ciuda tuturor,

Tu erai acolo aseară, în acel bar, lângă ea?

*

Eram şi eu acolo, fiul meu,

Căci acolo unde domneşte neprihănirea,

sunt prezent pentru ca să fiu adorat!

Acolo unde triumfă păcatul,

sunt de asemenea prezent pentru a-l răscumpăra.