Prea târziu te-am iubit…

Am primit prin email această poezie. Nu cunosc autorul ei, dar cunosc (deocamdată doar o parte din) realitatea din spatele versurilor:

Dacă-n predică un preot se întâmplă să ajungă
La juma de ceas, atunci predica e zamă lungă.
Dacă ține-un sfert de oră, sau e poate și mai scurtă,
Nici nu-i predică, fiindcă-i fără cap și fără burtă.

De vorbește foarte tare i se spune: O, ce urlă!
Sperie și cucuveaua care stă ascunsă în turla!
De vorbește încet, cenzura e atunci și mai feroce:
-E molău! E fără suflet! N-are vlagă! N-are voce!

Dacă umblă prin familii merge-nainte la mese,
Ce mai zvonuri, ce mai vorbe, ce mai coadă lungă iese:
-E chefliu! Vreo câteva au și pus ochii pe dânsul,
N-ar fi fost mai bine preot! Vai-vai-vai, te-apucă plânsul!

Dacă stă în schimb acasă, la birou, ca fiecare
Să-l găsească la nevoie, faimă bună tot nu are:
-Nu e popular: e rece! Mizantropul – i se spune,
Cum poți oare să te-apropii de-o așa sălbăticiune?

Cum nu alergai tu, Doamne, după oaia rătăcită!
Iar urmașul tău acuma, stă-n birou… și… o invită!
De se ține de construcții, zelul pentru casa sfântă
De-l consumă,  și de-aceea pentru asta se frământă,

Umblă, drege, se tocmește, și-n biserică poporul
E rugat cu insistență să-și acorde ajutorul
Câte-odată chiar pe față și pe șleau i se răspunde:
-Ce-i cerșetoria asta? Bani și bani! Păi da de unde?

Ce risipitor mai e! Banii pe nimic i-aruncă?
Și de-ar fi numai atâta! Cei cunoscători mai și spun
Mai și fură pentru dânsul. – Ce-o mai inventa la anu!
Că mai face, că repară, să ne ia din pungă banul
Lacomul! E preot ăsta? Negustor e mai degrabă!
O afacere-i credința, iar altarul o tarabă.

Dacă-n schimb nimic nu face, dacă lucrurile-acestea
Nu-l privesc și nu-l importă, deodată-i merge vestea.
Sunt și plângeri la episcop: – Totu-i mort în parohie!
Preotul un cui nu bate, iar biserica-i pustie!
O, atâta nepăsare la un preot! Cum se poate?

Când va fi să vină altul în ruină vor fi toate!
Dacă-atunci când bate ceasul, iese la altar la țanc:
-E fixist, bolnav la creier! N-ai ce-i face, îi maniac!
Dar de-ntârzie o clipă vezi cum fac la gură spume.
Strigături: – Cum își permit să-și bată joc de lume?
Ce, nu poate cu o clipă mai degrabă să se scoale?
Uite-l! Ce încet se mișcă! Ce om indolent și moale!

Dacă dă un sfat acelui care vine la spovadă,
Se aud alături șoapte: – N-are ochi ca să mai vadă.
Câți așteaptă aici la coadă? NU dă sfaturi – iarăși
Vina i se află: Se grăbește! Face totul în rutină!

Dacă este preot tânăr, opoziția e dură:
-Ăsta vrea să ne conducă! Încă are caș la gură!
Ce cunoaște el din viață? Vrea povețe să ne deie!
Nici nu i-a crescut mustața: i-au mijit doar trei tuleie.
De-i bătrân se dau sugestii: – Bine-ar fi să se retragă!
La odihnă. N-are-ntrânsul pic de vlagă!

De se întâmplă ca să moară, de reproșuri grele, crude,
Abia scapă dar acuma și așa se mai aude:
-Bun a fost sărmanul preot, dar ne-a părăsit săracul!
Cum să moară chiar acum, cine să-i mai ieie locul?
Rău a fost cât timp trăia el; dar și mai rău acum când moare.
Cine mai poate să-mi răspundă la asemenea-ntrebare:
Cum să fie bine oare?