Cu puţin timp înainte de a pleca în vacanţa de Crăciun, studenţii din seminar au pregătit un program artistic pentru profesori şi ceilalţi studenţi. Au fost colinde, urături, scenete etc. pline de înţelepciune şi umor, care au evidenţiat întâmplări din anul ce stătea să se stingă şi totodată îi pregătea pe destinatari pentru anul ce venea din viitorul apropiat.
Iată partea de urătură ce mi-a fost adresată în cadrul acelui spectacol:
Foaie verde frunză lată
Am să-ncep să-l ur îndată
Pe-un părinte aici de faţă
Ce-a venit la noi în casă
Cu-ochelarii coloraţi
Alb cu negru-adevăraţi
Tânăr,chipeş şi-năltuţ
E părintele Dăncuţ’.
Primul an de-apostolat
Făcut pe la Gherăeşti prin sat
A fost plin de rodnicie
Cu haruri şi bucurie.
Mai apoi la altă casă
Cu episcopii la masă
Şi cum nu a fost de-ajuns
La toţi bolnavii a ajuns
Fiindu-le în încercare
Mângâiere şi-alinare.
Dar de ceva timp încoace
Se pare că n-are pace
Formator a fost numit
Căci vrednic a fost găsit.
Asta-i viaţa n-ai ce-i face
Pe la seminar vă-ntoarce
Dar e bună şi aşa
Căci Isus aici vă vrea
Ca să fiţi cu noi mereu
Şi la bine şi la greu.
Dar lăsând astea deoparte
Să mai trecem şi la carte
Căci pe lângă formator
Mai este şi profesor
Cursuri de teologie
Le predă cu bucurie
Şi vreo carte,două,trei
Te îndeamnă să le iei
Arătându-ţi cu căldură
Câte o scurtă broşură
La formare-i ca în vis
Levis mai ales şi brevis
Ne spune şi ne învaţă
Care-i drumul nostru-n viaţă.
Dar să nu ne mai lungim
Ca să nu ne lăcomim
Vă urez numai de bine
Viaţa plină să vă fie
De haruri şi bucurie
Banii să vă stea pe card
Cum stă cocoşul pe gard
Fordul ca să vi-l schimbaţi
Vreun Wolksvagen să vă luaţi
Fericit mereu să fiţi
Totdeauna să zâmbiţi
Pe Isus să îl vestiţi
Celor deznădăjduiţi
Şi la anu care vine
S-auzim numai de bine
Iar acum colegii mei
Ia sunaţi din zurgălăi
Şi strigaţi mai tare voi
Până la 102
Dar strigaţi aşa finuţ
Ca pentru preotul Dăncuţ’!!!!
La anul şi la mulţi ani!!!
Lasă un comentariu