Preotul este omul lui Dumnezeu, este slujitorul Domnului; el poate să săvârșească acte care transcend eficacitatea naturală, pentru că acționează in persona Christi, trece prin el o virtute superioară, pentru care el, umil și glorios, în anumite momente este făcut instrument eficace; este vehiculul Duhului Sfânt. Un raport unic, o delegare, o încredere divină circulă între el și lumea divină.
Totuși, preotul nu primește acest dar pentru el, ci pentru alții: dimensiunea sacră este rânduită în întregime pentru dimensiunea apostolică, adică pentru misiunea și pentru slujirea preoțească. Știm bine asta: preotul este omul care nu trăiește pentru sine, ci pentru alții. Este omul comunității. Acesta este aspectul vieții preoțești înțeles mai bine astăzi. Slujirea pe care el o aduce societății, în special celei ecleziale, justifică pe larg existența preoției. Lumea are nevoie de ea. Biserica are nevoie de ea.
Paul al VI-lea, Mesaj adresat preoților din Biserica Catolică, 30 iunie 1968,
citat în Hubertus Blaumeiser – Tonino Gandolfo,
Aşa cum m-a iubit pe mine Tatăl…, Presa Bună, Iaşi – 2010, 9.

Răspunde-i lui Biserica Margareta Anulează răspunsul