Prea târziu te-am iubit…

Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi! (cf. Mt 23,8-12)

Trăim zile intense de sărbători şi comemorări.
Ieri am început Săptămâna Sfânta cu Duminica Floriilor şi Ziua Tineretului.
Am citit mesajul Sfântului părinte papa Benedict al XVI-lea pentru ziua tineretului şi am văzut că „inima noastră este făcută pentru bucurie”. Ne-am simţit încurajaţi şi de mesajul păstorului diecezei noastre, Excelenţa Sa Petru Gherghel, de invitaţia sa către toţi tinerii ca „întăriţi şi înrădăcinaţi în credinţă, să trăiţi un program special de iubire, bucurându-vă să staţi mai aproape de Isus, să-l ascultaţi, să-l îndrăgiţi, ca apoi să daţi mărturie despre el în faţa tuturor colegilor voştri şi, desigur, înaintea lumii întregi”. Legat de acestea vă recomand şi predica sfântului părinte papa Benedict pentru ziua tineretului, precum şi un articol scris de părintele Roca Felix care răspunde la următoarele întrebări: De ce în Duminica Floriilor este şi Ziua Tineretului? Cum au început întâlnirile mondiale ale tinerilor? Etc.

Însă, începutul acestei sătămâni mă trimite cu gândul la un alt iubitor al omului şi în special al tinerilor, Ioan Paul al II-lea. Astăzi, 2 aprilie, se împlinesc 7 ani de când Marele Karol a plecat spre casa Tatălui, pentru ca de acolo să ne privească şi să ne mijlocească toate harurile de care avem nevoie.

E omul care va aduna milioane de oameni, chiar şi după ce a murit. Ne amintim că la înmormântarea lui, la Liturghia din 8 aprilie 2005 s-au stabilit recorduri mondiale atât în privința numărului de pelerini care au participat, cât și din punctul de vedere al numărului de șefi de state prezenți la funeralii. A fost cea mai mare adunare de șefi de state din istorie, depășind funeraliile lui Winston Churchill și pe cele ale lui Tito. La funeraliile lui Ioan Paul al II-lea au particiat patru regi, cinci regine, cel puțin 70 de președinți și premieri și mai mult de 14 lideri ai altor grupuri religioase. Peste patru milioane de credincioși s-au strâns la Roma.

La beatificarea lui, la 1 mai 2011, au participat iarăşi milioane de oameni din toate colţurile lumii.

Astăzi, la împlinirea celor 7 ani de la dureroasa zi de sâmbătă din ajunul sărbătorii „Divina Milostivire”, milioane de oameni şi-au amintit de el, au aprins lumânări şi au înălţat rugăciuni. Milioane de oameni şi-au ridicat ochii spre cer şi şi-au împreunat mâinile ca să simtă prezenţa „fericitului părinte”, suava adiere a binecuvântărilor sale.

Să înălţăm şi noi o rugăciune ca el să ne privească în continuare de la fereastra cerului şi să ne mijlocească toate harurile de care avem nevoie.

Fericite Ioan Paul cel Mare roagă-te pentru noi.

Toată ziua am ascultat acest cântec Un papa al mileniului trei, care ni-l prezintă foarte bine pe fericitul nostru protector.

Vă recomand pentru această zi comemorativă şi alte articole de pe acest blog:

Nu te pot uita, Parinte

L-am întâlnit pe Cristos într-un om

Pe curând, Sfinte Părinte

De asemenea, am citit astăzi şi vă recomand articolul „Lăsaţi-mă să mă duc la Domnul”, de pe blogul părintelui Ştefan Bortă.

Posted in ,

6 răspunsuri la „Ziua amintirilor: Ioan Paul al II-lea 2 aprilie 2005-2012 – 7 ani de mijlocire”

  1. Avatarul lui moonchilll5
    moonchilll5

    LAudat sa fie Isus si MAria:) Multumesc pentru piesa, n.o stiam..
    In aceasta seara cind am fost la biserica, parintele celebrant a amintit de semnificatia acestei zile.[eu chiar uitasem..] .Dumnezeu sa.l odihneasca. Imi amintesc, acum 7 ani cind a murit, tatal meu era foarte bolnav[…] si tot vroia sa vada si sa stie tot ce era nou prin Vatican..imi amintesc ca ma uitam impreuna cu el la toate emisiunile si stiri.. Datorita Fericitului Ioan PAul II, am inca o amintire cu tati..[din putinele pe care mi le amintesc..:|] Imi pare rau ca n.am stiut de dimineata ce zi e azi..Dar important e ca am aflat intre timp si apropo, MErci, PAdre pentru aceasta postare..asa ne.am mai reamintit de cel care a fost Sfantul Parinte Papa Ioan Paul al-II-lea si desigur, am aflat si lucruri ce nu le stiam. O sa citesc si ce ne.ati recomandat-legat de Karol W.
    Fie ca el sa ne ajute sa fim mai buni si mai umani cu cei din jurul nostru si sa putem sa ne pregatim cit mai bine pentru Invierea Domnului nostru Isus Cristos!!!
    O seara binecuvantata si plina de ganduri bune si rugaciune pentru toti cei sarmani. Pace si bine!:)

    Apreciază

    1. Avatarul lui Laurentiu

      De pace şi bine să avem parte în aceste zile de sărbătoare, mereu sub ocrotirea lui Dumnezeu şi privirea senină a fericitului Ioan Paul al II-lea. Mulţumesc pentru această mărturie şi înalţ către Domnul o rugăciune pentru tatăl tău şi pentru păstrarea amintirilor legate de cei dragi ai noştri.

      Apreciază

  2. Avatarul lui Ralu
    Ralu

    Sunt oameni care, prin simplul fapt că există, le dau curaj altora să se ridice și să meargă mai departe.

    Să spun cum m-a ajutat pe mine?
    Eram copil. Nici nu știam cu adevărat cine este când a murit. L-am descoperit mult mai târziu, și acum știu sigur că nu era altcineva mai potrivit la momentul acela în afară de el. Momentele pe care Dumnezeu mi-a dat să le trăiesc și clipele de după cu care M-a pus să lupt, m-au făcut să ajung să cred că-L urăsc. Trecusem prin niște experiențe nu foarte fericite și apoi tot El mi-a luat cel mai bun prieten, în cel mai ridicol accident. Acum era lângă mine, și în secunda următoare mă lăsase singură. Și I-am strigat cât de tare am putut cât Îl urăsc.

    Apoi am întâlnit un om. Prin ce-a rămas din el. Am văzut că, deși viața a fost crudă cu el, și poate mult mai crudă decât a fost cu mine, el s-a păstrat puternic. Am văzut că, deși a fost lovit nu de puține ori, el a continuat să iubească. Și că deși în jur toți plecau dezamăgiți, el a rămas încrezător și plin de speranță. Până la sfârșit.

    Pe el l-am văzut prima oară iubind oamenii în cel mai sincer și necondiționat mod. De la pieptul lui am văzut copii ridicându-se plângând de bucurie, și tineri plini de speranță și lumină în priviri și suflete. Și atunci am învățat ce dar minunat e iubirea față de semeni, și cum te împlinește prezența oamenilor în viața ta.

    Pe el l-am văzut prima oară zâmbind în ciuda a orice răutate și a orice boală de care noi ne lăsăm de cele mai multe ori copleșiți. În zâmbetul lui am citit prima oară nevoia de oameni și fericirea existenței celui de lângă noi. De la el am învățat că adevărul rămâne întotdeauna de neclintit, că vârsta nu e decât un indicator numeric, care nu are nici cea mai mică legătură cu joaca sau inocența sau sufletul.

    El mi-a arătat prima oară că poate n-o să reușesc niciodată să schimb locuri, dar pot să schimb oameni, și asta e cu mult mai important. Că poate n-o să reușesc să mut munții, dar pot întotdeauna întoarce persoanele pe calea cea bună. Că poate n-o să fiu perfectă, dar faptul că încerc să fiu măcar pe jumătate, îmi va da o valoare neprețuită.

    El m-a învățat ce înseamnă o îmbrățișare pentru cel de lângă mine, și mai mult decât atât, ce înseamnă acea îmbrățișare pentru mine. Prin toți oamenii care s-au desprins de la pieptul său, mi-a dovedit darul prieteniei pe care Dumnezeu l-a lăsat în lume, ca omul să nu se simtă niciodată singur. Și peste toate, mi-a arătat cum să nu văd diferențele între oameni, pentru că toți suntem fiii celui Preaînalt deopotrivă.

    El mi-a demonstrat că pot să fiu oricine și viața poate să-mi dea sau să-mi ia orice, însă munții care-mi apar pe cale pot fi întotdeauna urcați până în vârf, și nu ocoliți. Pentru că de pe chipul lui am citit satisfacția atingerii piscului, după un urcuș anevoios și niciodată prea simplu.

    Și tot de la el am învățat să iert. Să-mi deschid sufletul și să nu privesc niciodată spre trecut ca să-mi întunec judecata. Să ofer mereu a doua șansă, a treia șansă, a patra, a cincea. De la el am învățat că oamenii greșesc, e inevitabil, dar că nu greșeala contează, sau cât de mult ne-a durut, ci cum privim omul după ce ne vindecăm sufletul de răni.

    Sfinte Părinte, Tu mi-ai arătat cum să țin fruntea sus și să înfrunt cu demnitate orice piedică. De la tine am învățat cum să iubești un om până la lacrimi, pentru că în oameni este Dumnezeu, și Dumnezeu este Viață. Datorită ție mi-am deschis sufletul și am pășit în lumină.

    Îți mulțumesc că m-ai învățat să cred!

    (Pentru că azi se împlinesc 7 ani și pentru că oamenii nu-și amintesc de el mai puțin decât o făceau atunci. Pentru că deși mort, a rămas viu între oameni și încă deschide inimi. Pentru că continuă să schimbe vieți și să zidească în ele speranță.)

    Apreciază

    1. Avatarul lui Laurentiu

      Să-ţi rânduiască Domnul mereu oameni de la care să ai ce învăţa, oameni care să te ajute să treci cu bine prin această viaţă plină de frumos. Îţi mulţumesc pentru cuvintele oferite marelui Ioan Paul al II-lea, prietenul nostru, al tinerilor! Prin mijlocirea fericitului Karol cel Mare Domnul să te binecuvânteze!

      Apreciază

  3. Avatarul lui Vlad
    Vlad

    OMG black eyes
    imi amintesc de father justin din Carnivale :O

    Apreciază

Lasă un comentariu