Prea târziu te-am iubit…

Se întâmplă uneori să mergi atât de hotărât spre sfânta Liturghie, încât ai impresia că eşti gata să urci calvarul, să te laşi răstignit împreună cu Cristos, să te jertfeşti pentru mântuirea tuturor prin moartea pe cruce. Însă intri în biserică, începe slujba…şi te pierzi în gânduri şi griji, amintiri şi vise, dezamăgiri şi speranţe. Totul se întâmplă atât de repede şi de puternic încât auzi brusc: „Liturghia s-a sfârşit. Mergeţi în pace!”. Incredibil. Între timp ţi-ai regretat păcatele, ai ascultat cuvântul, ţi-ai mărturisit credinţa, poate te-ai şi împărtăşit şi iată că nu mai ştii cum de-ai ajuns deja la final.

Ah, ce uşor mă las purtat de griji şi gânduri uitând că sunt în faţa celui ce-mi poartă de grijă ca nimeni altul şi-mi cunoaşte toate gândurile până în profunzimea minţii şi a inimii. Sunt neatent cu mine şi cu Domnul meu.

Însă uneori se întâmplă ca un gest de-al celebrantului sau un cuvânt din lecturi sau rugăciuni să mă smulgă din visare şi să mă aducă direct în faţa lui Cristos. „De atâta vreme sunt cu tine şi tu nu m-ai cunoscut” (cf. In 14, 9) mi-a strigat dimineaţă Domnul în sfânta Evanghelie. Am simţit că-şi întoarce faţa de la Filip, întrerupe brusc dialogul cu el şi mă provoacă pe mine la discuţie: oare cum e posibil să fii de atâta vreme aproape de mine şi să nu mă cunoşti?

Şi eu chiar credeam că-l cunosc, că ştiu totul despre el. Mai mult, credeam că-l iubesc. M-am întristat un pic. Nu-l cunosc de Domnul meu. Mă trezesc că-i pun întrebări la care mi-a oferit de mult timp răspuns, dar n-am avut urechi să-l ascult. Mă surprind deseori că-i cer socoteală pentru anumite întâmplări. Cum e posibil să-i dau eu sfaturi lui şi să-i spun cum ar fi fost mai bine să facă?!

Toate aceste îmi spun că nu-l cunosc şi mă fac să mă întreb astăzi „cât îl cunosc eu pe Cristos?” şi „Cine este el cu adevărat pentru mine?”. Şi când mă mai gândesc şi la faptul că el mă ştie atât de bine şi-mi cunoaşte toată viaţa şi eu îl ştiu atât de puţin, întristarea e şi mai mare.

Însă mi-a dat curaj finalul evangheliei: „orice veţi cere în numele meu de la Tatăl, o voi face, ca Tatăl să fie preamărit în Fiul. Dacă veţi cere ceva în numele meu, o voi face” (In 14,13-14). De aceea, astăzi îţi cer să-mi dai harul să te cunosc. Dăruieşte-mi să mă apropii de tine şi să te cunosc aşa cum eşti, să-l văd în tine pe Domnul şi Dumnezeul meu, creatorul, mântuitorul şi sfinţitorul meu. Amin.

Meditaţie pe marginea evangeliei In 14,6-14:

În acel timp, i-a spus Isus lui Toma: ⁶ „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl meu decât prin mine. ⁷ Deoarece mă cunoaşteţi pe mine, îl cunoaşteţi şi pe Tatăl meu; de pe acum îl cunoaşteţi şi l-aţi văzut”. ⁸ Filip i-a zis: „Doamne, arată-ni-l pe Tatăl şi ne este de ajuns”. ⁹ Isus i-a răspuns: „De atâta vreme sunt cu voi şi tu nu m-ai cunoscut, Filipe? Cine m-a văzut pe mine l-a văzut şi pe Tatăl. Cum poţi spune: ¹⁰ „Arată-ni-l pe Tatăl?”. Nu crezi tu că eu sunt în Tatăl şi Tatăl este în mine? Cuvintele pe care vi le spun nu le vorbesc de la mine, ci de la Tatăl, ¹¹ care rămâne în mine şi care săvârşeşte şi faptele. Credeţi ce vă spun: Eu sunt în Tatăl şi Tatăl este în mine; iar de nu credeţi cuvântul meu, credeţi-mă pentru faptele mele. ¹² Adevăr, adevăr zic vouă: cel care crede în mine va face şi el faptele pe care le fac eu şi va face mai mari decât acestea, pentru că eu mă duc la Tatăl. ¹³ Şi orice veţi cere în numele meu de la Tatăl, o voi face, ca Tatăl să fie preamărit în Fiul.¹⁴ Dacă veţi cere ceva în numele meu, o voi face”.

Cuvântul Domnului