Prea târziu te-am iubit…

¹ Pe Isus Mântuitorul, viaţa noastră şi păstorul,
cu iubire să-l cinstim, să-i cântăm, să-l preamărim!
Slava lui e-atât de mare, că nicicând n-am fi în stare,
vredniceşte ca să-i dăm cinstea ce i-o datorăm.

² Azi creştinătatea cântă cea mai mare şi mai sfântă
din fântânile de har: Taina sfântului altar;
pâinea vieţii, pâinea vie, ce cu-atâta bucurie
în iubirea-i de nespus, tuturor ne-o dă Isus.

³ Inimile să tresalte în cântările înalte:
glasul plin, melodios, să răsune bucuros.
Căci e ziua cea aleasă, când Cristos la sfânta masă,
milostiv ne-a dăruit darul cel nepreţuit.

⁴ Cina fără de pereche azi încheie Legea veche.
Regele-preot, Isus, jertfă nouă ne-a adus.
Ce-a fost vechi de-acuma trece, e lumină-n noaptea rece;
şi ce-n semn s-a arătat, e-mplinit şi-adevărat.

⁵ Ce-a făcut Isus la Cină, din porunca lui divină,
veşnic se va repeta întru amintirea sa.
Ca zălog al mântuirii şi icoană-a răstignirii
Domnului vom oferi jertfa sfintei Liturghii.

⁶ Cum ne-nvaţă şi credinţa, chipul şi-a schimbat fiinţa:
pâinea-i trupul lui Cristos, vinul, sânge preţios.
Simţul nu ne lămureşte, dar credinţa ne-ntăreşte
cu lumina ei din cer, să primim acest mister.

⁷ Pâinea, vinul, ţin ascunse lucruri mari şi nepătrunse;
chipuri ce se osebesc, prin fiinţă se unesc.
Trupul lui Cristos hrăneşte, sângele ne răcoreşte;
dar şi-n pâine ca şi-n vin e Cristos întreg, deplin.

⁸ Cine se împărtăşeşte, pe Cristos întreg primeşte;
tot izvorul harului se revarsă-n pieptul lui.
Şi din pâine-aceasta vie, cât ia unul, iau şi-o mie.
Toată lumea de-ar lua, taina sfântă n-ar seca.

⁹ Însă taina cea măreaţă nu la toţi împarte viaţă,
ci doar celor ce-o primesc cu un cuget creştinesc.
Cei buni iau din ea răsplată, cei răi aspră judecată;
căci menirea i-ai schimbat, când nevrednic ai luat.

¹⁰ Şi când pâine-n părţi se frânge, viaţa nu i se atinge;
o fărâmă de primeşti, prin puterea ei trăieşti.
Chipul pâinii se zdrobeşte, dar Cristos se dăruieşte
cu toată fiinţa sa, prin oricare părticea.

¹¹ Iată pâinea îngerească, hrană-n valea pământească
pentru vrednicii creştini, nu de aruncat la câini.
În figuri el ni s-arată: Isaac cel jertfit de tată,
mielul cel nevinovat, mană ce-n pustiu s-a dat.

¹² Bun păstor, Isuse bune, ca pe-a tale oi tu du-ne
spre livezile cereşti, unde milostiv domneşti.
Şi la masa ta regească, ochii noştri te-ntâlnească:
cu toţi să ne veselim, pe vecie-ai tăi să fim!