Prea târziu te-am iubit…

Eu sunt păstorul cel bun, spune Domnul.
Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oi (In 10,11)

Aceste cuvinte ale Domnului despre sine, Păstorul cel bun, sunt scrise pe invitaţia pe care ne-a adresat-o părintele Iosif pentru a participa la acest moment al vieţii sale. Alături de ele, stau cuvintele lui Don Bosco: „Eu pentru voi învăţ, pentru voi lucrez, pentru voi trăiesc, pentru voi sunt dispus să îmi dau chiar şi viaţa”. Don Bosco ne oferă imaginea unui preot care a trăit în întregime pentru alții, în special pentru copii și tineri.

Aceste două citate mi-au amintit de un episod al vieţii monseniorului Helder Pessoa Camara, un arhiepiscop şi teolog brazilian, cel care atunci când a murit în anul 1999, a fost aclamat ca părintele săracilor. Încă de mic, născut în 1909, îşi manifesta dorinţa de a fi preot. A avut însă de întâmpinat împotrivirea tatălui său care era necredincios. Sătul de insistenţele fiului de a deveni preot, tatăl său l-a luat la un moment dat i-a pus: „Măi băiete, văd că tot ne baţi la cap cu prostiile tale, cum că vrei să te faci preot. Dar tu ştii ce înseamnă să fii preot? Chiar ştii tu ce este un preot?…”. Şi peste ani, avea să povestească mons. Camara: „Atunci, de la acel om, tatăl meu, un bărbat care nu umbla la biserică şi care era pornit împotriva preoţilor, am învăţat cea mai frumoasă definiţie a preotului. El mi-a spus: „Măi băiete, tu ştii ce înseamnă să fii preot? Tu ştii că preotul nu poate să se închidă în el însuşi? Că preotul nu-şi mai aparţine sieşi, ci aparţine lui Dumnezeu şi oamenilor. Mai ales oamenilor, pentru că Dumnezeu nu are nevoie de noi. Însă ceea ce vrea Dumnezeu este să-i slujim pe oameni”.

Iubiţi fraţi în credinţă, să lăsăm să răsune în această Biserică, dar mai ales în inima noastră această întrebare: Tu ştii ce înseamnă să fii preot? Ştiţi la ce se angajează fratele nostru Iosif? Ştim la ce măreţie vor participa toţi cei care-şi iau angajamentul să-l susţină prin faptele şi rugăciunile lor?

Cine este preotul?

Dacă pornim să căutăm un răspuns la această întrebare, putem apela la cei care sunt preoţi de mulţi ani. Fiecare ne va da un răspuns diferit, după cum îşi simte şi-şi trăieşte vocaţia. Actualul sfânt Părinte, papa Benedict, care a împlinit deja 60 de ani de preoţie, spunea: „A fi preot înseamnă a deveni prieten al lui Isus Cristos, tot mai mult, prin întreaga noastră existenţă. Lumea are nevoie de Dumnezeu – nu de orice dumnezeu, ci de Dumnezeul lui Isus Cristos, de Dumnezeu care s-a făcut trup, care ne-a iubit până acolo încât a murit pentru noi, care a înviat şi a creat în el însuşi un spaţiu pentru om. (Benedict al XVI-lea, Omilia din Joia Sfântă, Liturghia crismei, Roma, 13 aprilie 2006).

De asemenea, pentru a afla cine este preotul, putem întreba sfinţii. Sfântul Ioan Bosco spunea, printre altele, că „preotul este acel om conştient că nu merge singur în cer şi nici nu coboară singur în Infern. Dacă e vrednic, va merge în cer împreună cu sufletele pe care le-a salvat prin bunul său exemplu; dacă e nevrednic, dacă scandalizează, va merge la pierzare împreună cu sufletele condamnate din pricina purtării sale”… „Eu”, spunea Don Bosco, „am o singură dorinţă ca preot: aceea de a vă vedea fericiţi pe lumea aceasta şi apoi să fim fericiţi împreună în veşnicie!”

Preotul, aşadar, este omul care prin celebrarea sacramentelor, prin predicarea evangheliei şi prin întreaga sa viaţă se dovedeşte a fi prieten cu Isus Cristos şi omul care-i ajută pe ceilalţi să ajungă la fericirea veşnică.

Preotul este omul şi poate pentru că este şi rămâne om, despre preoţi, nu auzim numai de bine, din păcate. Cei mai mulţi oameni ştiu despre preoţi din mass-media. Acestea prezintă o imagine a preotului, de cele mai multe ori, degradată. Cine e preotul? Nu e cel din televiziune. Nu e cel care face show, spectacol în diferite feluri sau situaţii. Câţi dintre dvs. aţi auzit de scandalurile în care sunt implicaţi preoţi? Toţi. Asta pentru că au avut unii grijă. Dar câţi dintre dvs. aţi auzit de preoţii care au murit prin închisori, astăzi, în timpurile moderne? De câte ori se vorbeşte despre preotul care pleacă misionar? De câte ori aţi auzit vorbindu-se despre cei care-i slujesc fără încetare prin spitale pe cei muribunzi?! Cine-i prezintă pe preoţii care 24 de ore din 24 stau şi-i învaţă pe copii să scrie, să citească, să se joace, să facă orice numai să nu păcătuiască? Câţi, de exemplu, mediatizează viaţa episcopului Anton Durcovici, omorât prin înfometare în închisorile comuniste împreună cu alţi preoţi şi episcopi, martiri ai unor astfel de regimuri atee, pentru că nu a voit să se lepede de prietenia cu Cristos şi de slujirea omului? Câţi? Dacă în aceeaşi zi se întâmplă ca un preot să greşească, într-o formă sau alta, iar alţii o sută, nu doi sau trei, să facă fapte pline de dragoste prin ţările de misiuni, prin ţări care au regimuri politice sau religioase ostile creştinismului, nicio televiziune nu-i va prezenta pe cei o sută şi faptele lor, însă toate vor avea grijă să sublinieze, cu titluri senzaţionale, greşeala preotului.

Nu, nu vreau să fiu de partea celor care greşesc prin viaţa lor şi-şi pătează slujirea. Nicidecum! Vreau însă să ne provocăm unii pe alţii şi să ne întrebăm împreună, acum când încă un om va deveni preot, pentru ce asistăm astăzi la această denigrare a imaginii preotului? Poate că lucrurile se întâmplă aşa pentru că preotul e un semn care stârneşte împotrivire, mirare. Într-o lume care se zbate să adune într-un mod egoist, preotul este cel care dăruieşte plin de altruism. Într-o lume care aclamă forţa răzbunării, a dreptăţii sângeroase şi invită la dezgroparea legii talionului, ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte, preotul cheamă la Iubire, la iertare. El e cel care reia strigătul lui Cristos: iubiţi pe duşmanii voştri, faceţi bine celor care vă urăsc, rugaţi-vă pentru cei care vă prigonesc. Într-o lume plină de fapte care strigă: noi nu avem nevoie de Cristos şi de Biserica sa, preotul vine şi spune: „Nu vă fie teamă. Deschideţi-vă larg inimile în faţa lui Cristos. Numai Cristos poate să-l redea omului pe om. Numai Cristos ştie ce se află în inima omului”.

Noi de unde alegem să luăm definiţia preotului? Viaţa preoţilor, mărturia sfinţilor sau mass-media?

Putem căuta în multe locuri definiţii ale preotului, oameni care încearcă să surprindă măreţia acestui dar şi mister, dar şi oameni care încearcă să golească de sens alegerea noastră. Însă, definiţia preotului cea mai pertinentă stă în cuvintele lui Isus. Evangheliile ne spun cel mai bine cine este preotul.

Aşadar, să vedem din însăşi cuvintele lui Isus, cine este preotul, cine devine fratele nostru Iosif peste câteva momente prin hirotonirea preoţească.

1. Preoţii sunt cei cărora Isus le spune: „Voi sunteţi prietenii mei, pentru că toate câte le-am auzit de la Tatăl vi le-am făcut cunoscute. Nu voi m-aţi ales pe mine, ci eu v-am ales pe voi şi v-am constituit ca să mergeţi şi să aduceţi roade” (In 15,14-16). Preotul trebuie să fie prietenul lui Cristos, cel ales de el… Şi Dumnezeu ştie să aleagă, Dumnezeu are gusturi bune. Faptul că el ne-a ales pe noi ne invită să ţinem cont de un lucru esenţial pentru viaţa noastră de credinţă: să nu uităm niciodată că nu contează atât de mult iubirea noastră faţă de el (care de multe ori e atât de fragilă, lipsită de perseverenţă!), pe cât de mult contează iubirea lui faţă de noi, faţă de preoţi şi faţă de toţi oamenii. Atât de mult ne iubeşte încât şi-a dat viaţa pentru noi, prietenii săi. Nu noi l-am ales pe Dumnezeu, ci Dumnezeu ne-a ales pe noi şi ne numeşte prieteni.

2. Preoţii sunt cei cărora Isus le vorbeşte mereu, le încredinţează secretele inimii sale şi le spune: „V-am spus acestea pentru ca bucuria mea să fie în voi şi bucuria voastră să fie deplină” (In 15,11). Da, Isus ne vrea plini de bucurie. Nu trişti. Ştim cu toţii pasiunea lui Don Bosco pentru bucurie: voia să-i vadă pe toţi fericiţi, pentru că şi Dumnezeu Tatăl ne vrea la fel, fericiţi. Un preot trist, lipsit de entuziasmul fericirii, nu va convinge niciodată. Se spune că unii i-au reproşat marelui compozitor, Joseph Haydn, faptul că scrie o muzică prea veselă, prea săltăreaţă, aasta chiar şi atunci când este vorba de lucruri serioase cum ar fi, de exemplu, compoziţiile religioase. Răspunsul lui e unul atât de puternic pentru noi: „Ce să fac dacă atunci când mă gândesc la Dumnezeu singurul lucru pe care sunt în stare să îl simt este bucuria?”. Când preotul, dar şi creştinul, se gândeşte la Dumnezeu singurul lucru pe care e în stare să-l simtă trebuie să fie bucurie. Cristos ne vrea fericiţi, pe toţi, o fericire deplină. Unde domnește tristețea sau descurajarea, acolo este semn că lipsește speranța sau că acolo domnește păcatul!

3. Preoţii sunt cei care primesc din partea lui Cristos acest mandat: „Mergeţi şi spuneţi că împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Mergeţi şi predicaţi. Mergeţi şi iertaţi păcatele. Mergeți și vindecați. Mergeţi şi ceea ce am făcut eu pentru voi faceţi şi voi pentru oameni. Mergeţi şi slujiţi”. Preotul e omul trimis de Dumnezeu pentru ceilalţi, e omul care nu-şi mai aparţine sieşi. Cristos i-a dat preotului vocaţia de a uni cerul cu pământul, pe cei de aici cu cei de acolo. El este cel care coboară cerul în viaţa şi inima omului. E atât de multă nevoie de preoţi care să ne aducă cerul în inimi.

Noi, iubiţi credincioşi, cei din România, suntem norocoşi. Avem preoţi la dispoziţia noastră oricând, oriunde, în orice parohie. Poate de aceea ne permitem uneori să-i desconsiderăm sau să-i neglijăm. Se spune că simţi valoarea cuiva abia atunci când îţi lipseşte. Şi-mi răsună mereu în minte cuvintele fericitului Ioan Paul al II-lea din Scrisoare către Preoţi trimisă în Joia Mare, 8 aprilie 1979: „Gândiţi-vă la locurile unde oamenii aşteaptă cu înfrigurare un preot, şi unde, de mulţi ani, nu au încetat să spere că vor avea şi ei un prieten. Uneori ei se strângeau într-o biserică părăsită, aşezau pe altar o stolă pe care o păstraseră şi începeau să spună rugăciuni din Liturghia Euharistică; apoi, în momentul transubstanţierii (preschimbarea, care are loc la Prefacere, a substanţei pâinii şi a vinului în Trupul şi Sângele lui Cristos) se lăsa o tăcere adâncă asupra lor, o tăcere întreruptă uneori de un suspin… atât de arzătoare fiind dorinţa lor de a auzi cuvintele pe care numai un preot le poate rosti eficient. Îşi doresc atât de mult sfânta împărtăşanie pe care o pot primi doar din mâna unui preot, aşteptând totodată să audă divinele cuvinte ale iertării „Ego te absolvo a peccatis tuis – Eu te dezleg de păcatele tale”. Dacă unii dintre voi au îndoieli asupra sensului preoţiei ca neavând rezultate concrete sau „utilitate socială”, atunci să se gândească la toate acestea”.

Cine este preotul? „Tu ştii că preotul nu poate să se închidă în el însuşi? Că preotul nu-şi mai aparţine sieşi, ci aparţine lui Dumnezeu şi oamenilor. Mai ales oamenilor, pentru că Dumnezeu nu are nevoie de noi. Însă ceea ce vrea Dumnezeu este să-i slujim pe oameni”. Cu aceste cuvinte începeam să medităm. Preotul, un om pentru ceilalţi, prietenul lui Cristos, cel trimis să coboare cerul pe pământ, să-i împace pe oameni cu Dumnezeu, omul sacramentelor, al Cuvântului şi al bucuriei.

Dar pentru dvs. iubiţi credincioşi, cine este preotul? Cât înseamnă el pentru dvs.? Ne putem imagina cum ar fi arătat viața noastră dacă nu am fi întâlnit un preot care să ne dea sacramentele, bincuvântările, care să ne susțină?

Cam toată lumea ştie ce face un preot pentru credincioşii săi, dar putem să ne întrebăm şi invers: ce fac credincioşii pentru preoţii lor? Bineînţeles, cel mai la îndemână este rugăciunea. Dar îmi amintesc şi ce a spus părintele Raniero Cantalamesa când a fost întrebat: părinte, ce am putea face noi, credincioşii laici pentru preoţi, în afară de rugăciune? Iar el le-a răspuns: „Întrucât bucuria păstorilor este să vă vadă fericiţi, nu uitaţi, ca din când în când să le zâmbiţi. Au nevoie de zâmbetul vostru”.

Nu aş putea să închei aceste gânduri, fără să-mi exprim bucuria faţă de ziua aleasă pentru această hirotonire: sărbătoarea „Inima Neprihănită a Mariei”. Este sărbătoarea aceleia pe care Don Bosco a iubit-o încă de mic şi a preţuit-o în toată viaţa sa de slujire preoţească. Nu există preot care să nu aibă nevoie de Maria. Nu există preoţie pentru care sfânta Fecioară Maria să nu fie un model şi totodată un sprijin. În noi, preoţii, în tine, părinte Iosif, trebuie să se regăsească viaţa Mariei. Ce a fost esenţial la ea? grija faţă de Isus: grija să-l primească, să-l crească, să-i păstreze cuvintele în inimă, să-l prezinte altora cu mesajul”Faceţi tot ce vă va spune!”, să-i fie alături în suferinţă. Iată cât de bine îi vorbeşte Maria şi astăzi preotului şi-i prezintă principala sa misiune: să aibă grijă de Cristos. Să avem grijă de Cristos prezent în Euharistie, în sacramente, adorându-l. Grijă de Cristos prezent în cuvântul Evangheliei şi în Scripturi, predicându-l; grijă de Cristos prezent în ceilalţi, în fraţii noştri, mai ales în cei mici şi săraci, iubindu-i şi slujindu-i. Da, grija de Cristos către care vom înălţa imediat rugăciunea pentru hirotonire.

Inima Neprihănită a Mariei, sărbătorită astăzi, împreună cu Inima Preasfântă a lui Isus, sărbătorită ieri, cer o completare, mai cer o inimă, inima noastră, sufletul nostru, preoţi şi credincioşi. Se naşte astfel, putem spune, prin alegerea ta, părinte Iosif, o trilogie a inimii. Iar noi știm că trei inimi care bat în acelaşi ritm sunt o forţă, o forță ce trebuie să inunde pământul. Domnul vrea să-i oferim inima noastră ca să o facă asemenea cu inima lui. Şi dacă am început aceste gânduri cu textul de pe primele pagini ale invitaţiei părintelui Iosif, aş vrea să închei cu textul de pe verso: „Da mihi animas, caetera tolle – Dă-mi suflete, ia-mi totul altceva! Domnul să-ţi dăruiască suflete pe care să le umpli de bucurie şi mântuire, iar sufletelor noastre Domnul să le dăruiască preoţi buni şi sfinţi! Amin!

 

Aceasta este predica pe care am ţinut-o sâmbătă, 16 iunie 2012,
în sărbătoarea „Inima Neprihănită a Mariei”,
în cadrul sfintei Liturghii de la Bacău-Fericitul Ieremia,
când preasfinţitul Petru Gherghel a hirotonit un preot salezian,
pe diaconul Iosif Ilieş.
Domnul să-l copleşească cu harurile sale şi
preacurata fecioară Maria să-l ţină mereu aproape de inima sa.