Există o vorbă românească – „bate şaua ca să priceapă iapa” – care mă face să-mi pun o întrebare ori de câte ori ascult o evanghelie care începe cu „În acel timp Isus a spus ucenicilor” şi apoi urmează anumite comparaţii: „voi să nu faceţi ca…”: oare pentru cine spunea acele cuvinte? Chiar le spunea pentru ucenici sau le spunea lor ca să priceapă ceilalţi, făţarnicii, farizeii şi cărturarii?

Nu a trebuit să stau mult să meditez ca să observ că spunea şi pentru unii şi pentru alţii: pentru ucenici ca să nu ajungă ca cei din urmă, iar pentru cei din urmă, care trăiau în făţărnicie, în speranţa că vor învăţa ceva şi se vor converti. Dar mai mult decât atât, îmi dau seama că, într-adevăr, „dădea” în ucenicii de atunci ca să pricepem noi, ucenicii de astăzi, laici şi clerici. Da, e bine că Domnul ne mai aminteşte din când în când despre post, pomană, rugăciune – toate făcute aşa cum trebuie – pe care de cele mai multe ori le rezervăm pentru anumite perioade sau zile, fie ale postului mare, fie ale sărbătorilor şi duminicilor. Chiar aşa: cum sunt faptele noastre şi ce răsplată vizăm, una imediată a oamenilor sau una îmbelşugată, cea a Tatălui?!

Aş omite o parte importantă a evangheliei dacă nu aş spune că ni se pregăteşte o răsplată. Şi Dumnezeu sigur nu se va zgârci cu noi, ci ne va da boiereşte, cu o dumnezeiască generozitate cum numai în inima sa preasfântă poate să existe. Însă îmi apare o altă întrebare: cine-i ţine evidenţa lui Dumnezeu ca să nu uite sau să nu facă confuzii?! Întreb asta pentru că de multe ori am auzit că Dumnezeu nu ştie matematică, Dumnezeu ştie să numere numai până la unu şi atât. Iar răspunsul la această întrebare mi l-a dat părintele Nicolae Steinhardt. Spunea, la un moment dat, călugărul ortodox de la Rohia: Nu Dumnezeu e cel care ne ţine socoteala faptelor bune şi ale celor rele, ci Diavolul. El e cel mai interesat ca suma să-i fie favorabilă lui. El, Diavolul, se va prezenta la judecată ca un adevărat contabil şi va spune: „Doamne, pe ăsta-l iau eu, chiar dacă a postit de 385 de ori, doar o dată a făcut-o pentru tine, în rest avea alte motive. Ca să nu mai spun de pomana făcută numai de ochii lumii. Cât despre rugăciune, cred că şi eu aş fi în stare să mă rog mai mult dacă m-ai face om şi mi-ai da o inimă”.

E atât de trist gândul că până şi Diavolul ar putea uneori să facă mai mult bine decât noi, să fie mai bun decât noi… Înfricoşător gând!

Să ne întrebăm: când ne-am rugat ultima dată aşa, după cum vrea Tatăl, din toată inima şi nu doar ce e în programul obligatoriu sau obişnuit al vieţii noastre? Când am postit ultima dată pentru a dobândi viaţa veşnică şi fericită? Când am dat de pomană ultima dată cu convingerea că-l slujim pe Domnul prezent în celălalt şi că nimeni în afară de El nu trebuie să ştie?!

„Doamne, noi suntem slabi şi nu putem face nimic fără tine”, aşa ne-am rugat la începutul sfintei Liturghii. Să luăm aceste cuvinte de pe buzele noastre şi să le punem în inima noastră şi acolo să rodească cea mai fierbinte cerere de ajutor pentru a face faptele pe care Cristos ni le propune, toate numai de dragul vieţii veşnice. Amin.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 6,1-6.16-18
În acel timp, Isus a spus ucenicilor săi: 1 „Luaţi aminte să nu săvârşiţi faptele voastre bune înaintea oamenilor, ca să fiţi văzuţi de ei; altfel, nu veţi avea răsplată de la Tatăl vostru care este în ceruri. 2Deci când dai pomană, nu trâmbiţa înaintea ta, cum fac făţarnicii în sinagogi şi pe uliţe, ca să fie slăviţi de oameni; vă spun adevărul: aceştia şi-au primit răsplata. 3 Tu însă când dai pomană, să nu ştie stânga ce face dreapta, 4 pentru ca pomana ta să fie dată în ascuns, şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie. 5 Când vă rugaţi, nu fiţi ca făţarnicii, cărora le place să se roage prin sinagogi şi la colţurile uliţelor, stând în picioare, ca să fie văzuţi de oameni; adevăr vă spun: şi-au primit răsplata. 6 Tu însă când te rogi, intră în camera ta şi, închizând uşa, roagă-te Tatălui tău care este în ascuns, şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie. 16 Când postiţi să nu vă arătaţi trişti, ca făţarnicii, căci ei îşi schimonosesc feţele, ca să arate oamenilor că postesc. Vă spun adevărul: şi-au luat răsplata. 17 Tu însă când posteşti, unge-ţi capul şi spală-ţi faţa, 18 ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti.

Cuvântul Domnului

Posted in ,

3 răspunsuri la „Bate şaua ca să priceapă iapa”

  1. Avatarul lui Daniela
    Daniela

    Foarte frumos spus ,parinte ,,mai bine nu trec puntea ,decat sa ma fac frate cu el ” , nici eu nu vreau sa fiu sora lui ,mai bine mergem pe cararea stramta ,a mantuirii ,decat pe puntea lui ce duce la pierzanie ,DUMNEZEU SA NE AJUTE MEREU SI SA NE FIE ALATURI ,. O seara binecuvantata sa aveti !!!

    Apreciază

  2. Avatarul lui Daniela
    Daniela

    Se poate parinte sa fie si Diavolul bun cateodata ,mai ales daca te faci frate cu el ( se spune fa-te frate cu dracu ,pana treci puntea ) Sau se mai zice ca dracu nu-i atat de negru cum zice lumea ,asta cand vrei sa minti pe cineva si el stie ca nu-i asa ,dar aici se vorbeste de rugaciunea facuta cu atentie si gandindu-te la ce te rogi ,mie spre exemplu mi se intampla sa incep sa ma rog ,dar ma rog artificial ,adica ma trezesc dupa un timp ca am terminat rugaciunile de facut si n-am inteles nimic din ce am spus ,totul fiind inregistrat in mintea noastra ,ne rugam fara sa cugetam din cand in cand la ceea ce spunem . Frumoasa si aceasta predica ,va multumesc . Dumnezeu sa va binecuvanteze …..!

    Apreciază

    1. Avatarul lui Laurentiu

      Şi eu vă mulţumesc şi invoc binecuvântarea Domnului asupra dvs şi asuprea tuturor celor din viaţa dvs. Eu îmi amintesc o vorbă călugărească: „Eu nu-mi pun semnătura alături de Diavol nici măcar pe un act care ar demonstra existenţa lui Dumnezeu”… Mai bine nu trec puntea decât să mă fac frate cu el, fie numai şi pentru o clipă. De orice rău, mântuieşte-ne Doamne!

      Apreciază

Răspunde-i lui Laurentiu Anulează răspunsul