Multă vreme am auzit vorbindu-se despre rugăciunea inimii: „Doamne Isuse Cristoase, Fiul lui Dumnezeu, ai milă de mine păcătosul”. Este rugăciunea prin care îţi faci inima să bată pe ritmurile iubirii divine. Este rugăciunea care îţi umple inima de smerenie şi recunoşti măreţia lui Dumnezeu. Dar, mai ales, este rugăciunea prin care recunoşti bogata milostivire a Domnului, bunătatea şi iertarea sa. Este rugăciunea care ţi-l aduce pe Dumnezeu înapoi din exil.
Însă nu tuturor ni se potriveşte această rugăciune. Ar fi excelent ca ea să facă parte din viaţa noastră, însă simţim că nu putem chiar toţi să respirăm pe ritmul acestei invocaţii. Nu suntem toţi creaţi pentru a fi „pelerinul rus”. Însă pentru toţi rămâne valabilă invitaţia apostolului: „Rugaţi-vă fără încetare” (1Tes 5,17).
În acest punct devine clar faptul că fiecare trebuie să-şi găsească rugăciunea care i se potriveşte. Unii se roagă cu inima, alţii se roagă cu buzele, fără a fi doar o rugăciune exterioară sau gesturi de farizeism. Unii oameni pur şi simplu au toată ziua pe buzele lor cuvinte de laudă sau de mulţumire la adresa lui Dumnezeu. Oricând îi întâlneşti îţi vorbesc despre Dumnezeu sau te invită la un scurt dialog cu Domnul. Pentru ei a trăi înseamnă a vorbi despre și cu Dumnezeu sau a sta îngenunchiați în adorație și rugăciune. Ei şi-au găsit felul lor de a se ruga.
Aţi privit vreodată la un copil care cere ceva? La un copil care se roagă de părinţi să primească atenţie, să primească un dar sau iertare. Sau aţi privit la acel copil care, deşi nu ştie să vorbească bine, îşi manifestă recunoştinţa faţă de cei din jur așa cum simte și poate el? I-aţi văzut privirea, ochii?! Ei bine, ochii cer mai mult decât buzele; privirea lor e mai insistentă decât cuvintele; iar strălucirea ochilor exprimă o recunoştinţă neegalată de niciun alt gest! Sunt splendizi acei ochi, acele priviri pline de cereri şi mulţumiri. Ochii sinceri sunt irezistibili!
Astăzi, căutându-mi felul meu de a mă ruga, mi-am spus că eu voi alege rugăciunea ochilor, a privirilor. Când priveşti la cineva poţi fi încercat de o sumedenie de gânduri. Însă la fel de bine când priveşti la cineva poţi fi pătruns de o mulţime de rugăciuni. Am ajuns să aleg această rugăciune a ochilor după ce am stat minute în şir şi m-am uitat la un crucifix: atât m-am uitat la acea cruce până am început să clipesc pe ritmul picăturilor de sânge pe care le simţeam că se scurg din trupul atârnat pe lemn. Clipirea mi-a devenit rugăciune unită cu jertfa, atât de unită încât nu mai ştiu dacă eu clipeam după ritmul inimii sale sau inima sa bătea în pas cu ochii mei. O privire duioasă, plină de compasiune, poate face un chip al durerilor să-ți surâdă, să te mângâie! În schimbul tăcut și dureros de priviri poți auzi: „Vei fi cu mine în Paradis!”.
Rugăciunea ochilor e la fel de pătrunzătoare pentru suflet ca şi rugăciunea inimii, pentru că mereu vedem ceva, mereu observăm ceva. Fiecare focalizare devine ocazie de rugăciune. Privesc acest răsărit de dimineaţă şi imediat văzul transmite inimii şi minţii dorinţa de a mulţumi creatorului. Privesc spre chipurile prietenilor şi gândurile la ei îmi devin rugăciuni de preamărire pentru darurile prieteniei. Privesc lacrimile care se scurg de pe chipul unui bolnav şi simt că imediat trebuie să mă rog, să cer un har, să cer o minune. Fiecare privire devine imbold la rugăciune, uneori chiar privirea e rugăciunea pe care i-o ofer Domnului.
Rugăciunea ochilor îmi dă posibilitatea să sanctific tot ceea ce mi se întipăreşte pe retină. Practicând această rugăciune mi se pare că nervul optic, cel care până acum prelua imaginile şi le trimitea către creier, dintr-o dată a devenit conectat şi la inimă. Fiecare imagine coboară spre inimă şi devine rugăciune. Totul este purificat, sanctificat, valorizat.
Am să privesc cu nesaţ culorile acestei toamne şi am să transform în rugăciune fiecare frunză pe care o voi vedea. Îmi voi ridica privirea când voi străbate lumea şi pentru fiecare chip întâlnit îl voi lăuda pe Creatorul frumuseţii. Nu voi obosi în a privi spre cei săraci, spre cei bolnavi, spre cei singuri sau marginalizaţi, iar rugăciunea ochilor va fi imbold spre acţiunea mâinilor, a trupului, pentru a-i mângâia şi a aduce în viaţa lor o rază de speranţă.
Iar când voi sta cu ochii închişi voi lăsa să-mi răsune cuvintele psalmistului sau cuvintele arzătoare din Cartea Proverbelor pe care le-am citit astăzi la sfânta Liturghie: „Doamne, eu îţi cer două lucruri, nu mi le refuza înainte ca eu să mor: 8 Ţine departe de mine falsitatea şi minciuna; nu-mi da nici sărăcie, nici bogăţie; dă-mi numai hrana de trebuinţă, 9 ca nu cumva, bogat fiind, să mă lepăd de tine şi să zic: „Cine este Domnul?”, sau nu cumva, fiind în mizerie, să ajung un hoţ şi să profanez astfel numele Dumnezeului meu” (Prov 30,7-9).
Ştiu că această rugăciune a ochilor îmi va da posibilitatea să predic mai bine împărăţia lui Dumnezeu, să stau alături de cei bolnavi, să pătrund în inimile mâhnite. Toţi ştim că oamenii când vor să te simtă nu se mulţumesc doar să te asculte sau să te prindă de mână, ci te privesc în ochi. E proba de foc: ochii spun cine suntem și ce simțim cu adevărat! Ochii vor fi cei care vor vorbi despre împărăţia lui Dumnezeu, care se vor aşeza mângâietori pe trupurile celor în suferinţă, care vor aduce alinare celor care aşteaptă cuvinte de mângâiere.
Privirea mea vreau să devină ochii prin care Dumnezeu vede lumea şi o binecuvântează, dar şi rugăciunea pe care Dumnezeu o ascultă şi o îndrăgeşte. Privirea mea vreau să fie o poartă prin care Evanghelia intră în lume, dar şi o uşă prin care suferinţa este izgonită din viaţa celor dragi. Privirea mea vreau să o ţin aţintită asupra acestei lumi şi asupra oamenilor pentru ca inima mea şi inimile lor să fie mereu îndreptate spre cer: ochii îţi pot ridica sufletul în cer!
De astăzi ne vom înţelege din priviri!
NB. Ceea ce nu pot cuvintele sărăcăcioase, pot ochii luminoşi! Ceea ce nu transmite sinceritatea inimii ascunse, transmite strălucirea ochilor mereu vizibili! Mângâierea pe care nu o poate oferi aşezarea unei mâini peste o durere, o poate oferi calmul unei priviri ce se aşterne peste un suflet!
Miercuri, 26 septembrie 2012
Miercuri din saptamâna a 25-a de peste an
Ss. Cosma si Damian, m. *LECTURA I
Doamne, nu-mi da nici sărăcie, nici bogăţie, ci numai hrana de trebuinţă.Citire din cartea Proverbelor 30,5-9
5 Orice cuvânt al lui Dumnezeu este sigur, el este un scut pentru cei care-şi caută adăpost în el. 6Nu adăuga nimic la cuvintele lui Dumnezeu, ca să nu te dojenească şi să nu fii găsit mincinos. 7Doamne, eu îţi cer două lucruri, nu mi le refuza înainte ca eu să mor: 8 Ţine departe de mine falsitatea şi minciuna; nu-mi da nici sărăcie, nici bogăţie; dă-mi numai hrana de trebuinţă, 9 ca nu cumva, bogat fiind, să mă lepăd de tine şi să zic: „Cine este Domnul?”, sau nu cumva, fiind în mizerie, să ajung un hoţ şi să profanez astfel numele Dumnezeului meu.Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL Ps 118,29.72.89.101.104.163 (R.: 105a)
R.: Legea ta, Doamne, este o făclie pentru picioarele mele.
29 Ţine-mă, Doamne, departe de calea minciunii
şi ajută-mă să merg pe calea ta. R.72 Pentru mine mai mult preţuieşte Legea ta,
decât mii de lucruri de aur şi argint. R.89 Cuvântul tău, Doamne, rămâne în veci,
neschimbat ca cerul. R.101 Îmi ţin paşii departe de orice cale a răului,
pentru a păzi cuvântul tău. R.104 Devin mai priceput păzind poruncile tale,
de aceea urăsc orice cale a minciunii. R.163 Urăsc şi nu pot suferi minciuna.
Dar iubesc legile tale. R.ALELUIA Mc 1,15
(Aleluia) Împărăţia lui Dumnezeu este aproape, spune Domnul;
întoarceţi-vă la Dumnezeu şi credeţi în evanghelie. (Aleluia)EVANGHELIA
I-a trimis pe cei doisprezece să predice împărăţia lui Dumnezeu şi să vindece pe cei bolnavi.Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 9,1-6
1 În acel timp, Isus i-a chemat pe cei doisprezece ucenici ai săi, le-a dat putere şi autoritate asupra duhurilor rele şi să-i vindece pe cei bolnavi. 2 Apoi i-a trimis să predice împărăţia lui Dumnezeu şi să vindece pe cei bolnavi 3 şi le-a spus: „Să nu luaţi nimic cu voi la drum, nici toiag, nici sac de merinde, nici pâine, nici bani şi nici haină de schimb. 4 Dacă vi se oferă găzduire într-o casă, rămâneţi în ea până veţi pleca din localitatea aceea. 5 Şi dacă oamenii nu vă vor oferi găzduire, ieşiţi din localitatea aceea, scuturându-vă praful de pe picioare; aceasta va fi o mărturie împotriva lor”. 6Cei doisprezece au plecat şi au mers din sat în sat, predicând evanghelia şi vindecându-i pretutindeni pe cei bolnavi.Cuvântul Domnului
Răspunde-i lui Laurentiu Anulează răspunsul