Prea târziu te-am iubit…

Sunt întâmplări în faţa cărora timpul nu are nicio valoare. Totul pare un prezent continuu. Chiar dacă au trecut deja patru luni de când am trăit acele momente frumoase, mă simt de parcă acum aş fi încă acolo, în Ţara Sfântă. Uneori nici măcar nu trebuie să închid ochii ca să revăd Nazaretul, Ierusalimul sau „Oraşul lui Isus”. Pur şi simplu resimt emoţiile. Când păşeam pe urmele paşilor lui Isus, părintele Iosif Dorcu ne spunea că „începând de atunci vom citi altfel evanghelia şi vom percepe altfel referinţele autorilor sacri la anumite locuri din viaţa Mântuitorului”. Şi aşa este!

Săptămâna trecută, în mai multe zile, sfânta evanghelie amintea de Cafarnaum. Chiar şi ieri, fragmentul evanghelic s-a terminat cu această precizare: „Aceasta a fost prima minune pe care a săvârşit-o Isus; era la Cana, în Galileea; astfel şi-a arătat slava şi ucenicii lui au crezut în el. După aceasta, s-a coborât la Cafarnaum împreună cu mama sa, cu rudele şi ucenicii săi şi au rămas acolo câteva zile” (In 2,11-12).

Când eram acolo şi străbăteam „Oraşul lui Isus” (dar şi acum când ascult şi meditez evanghelia!) mi l-am imaginat pe Isus prin Cafarnaum, prin acele locuri pline de minunile sale, de învăţăturile sale, de prietenii săi. Această localitate a rămas cunoscută, după cum notează şi evangheliştii, ca „cetatea lui Isus”. De exemplu, notează evanghelistul Matei: „Auzind că Ioan a fost închis, Isus s-a retras în Galileea. Şi, părăsind Nazaretul, a venit şi s-a stabilit la Cafarnaum, care este pe malul mării, în ţinuturile lui Zabulon şi Neftali (Mt 4,12-13; cf. Mt 9,1). Astfel se face că la intrarea în acele locuri ne-a întâmpinat o inscripţie cu aceste cuvinte: „Bine aţi venit în Cafarnaum – oraşul lui Isus”.

Când am fost acolo am văzut o biserică „diferită” (dar foarte frumoasă) construită peste locul unde a fost casa sfântului apostol Petru. Este o biserică în formă circulară, ridicată pe nişte piloni, astfel încât sub ea se zăresc ruinele vechilor locuinţe. Eram fascinat de faptul că păşesc pe acolo pe unde a fost casa lui Petru. Acolo s-a retras Isus. Acolo a dormit, a mâncat, a vorbit, a vindecat. Îmi venea să ating fiecare piatră. Mi se părea că fiecare părticică de acolo purta urma paşilor săi. Aveam impresia că dacă ridic o piatră de jos şi o pun la ureche va fi acelaşi efect ca atunci când iei o scoică din mare şi o asculţi: auzi marea. Acum speram să-l aud pe Isus, ecoul glasului său care dăinuia în ceea ce ochii mei admirau. Dacă aş fi reuşit să fac mai multă linişte în mine şi în jurul meu sigur aş fi auzit câteva din cuvintele Domnului. Acum stau şi mă întreb: ce anume aş fi vrut să-mi spună Domnul. Sau, mai bine m-aş întreba, ce anume i-ar fi plăcut Domnului să-mi spună?

Acolo, în vecinătatea casei lui Petru, am văzut şi sinagoga, locul în care deseori Isus a învăţat. Este vorba despre acea sinagogă construită de centurionul roman căruia Isus îi vindecă servitorul la intervenţiile celor din sat: „Ajungând la Isus, aceştia (locuitorii din Cafarnaum) îl rugau insistent: Este vrednic ca să-i faci aceasta (să-i vindece servitorul), căci iubeşte naţiunea noastră, iar sinagoga el ne-a construit-o” (Lc 7,4-5)”. Pentru mine, din întâlnirea lui Isus cu centurionul, altele sunt pasajele care mi-au rămas la inimă şi pe care le-am retrăit la Cafarnaum. Umilinţa centurionului şi vorbele sale pe care le repetăm noi zi de zi la sfânta Liturghie: „Doamne, nu te deranja că nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, dar spune un cuvânt şi servitorul meu va fi vindecat” (Lc 7,6-7). Cuvintele unui „păgân” au rămas împietrite în liturgie şi la mii de ani distanţă toţi creştinii le rostesc înainte de a-l primi pe Isus în inima lor. Iar alt pasaj prins de inima mea este aprecierea lui Isus faţă de acest centurion şi modul în care-i răsplăteşte credinţa, vindecându-i servitorul: „Vă spun că nici în Israel nu am găsit aşa o credinţă!” (Lc 7,9). Textul e frumos în întregime, de aceea redau mai jos varianta din Evanghelia după sfântul Matei.

„Intrând în Cafarnaum, a venit la el un centurion rugându-l: „Doamne, servitorul meu zace în casă, paralizat, suferind groaznic”. El i-a spus: „Voi veni eu însumi şi-l voi vindeca”. Dar centurionul i-a răspuns: „Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, dar spune numai un cuvânt şi servitorul meu va fi vindecat. Căci şi eu sunt un om supus autorităţii; având soldaţi în subordine, spun unuia: «Du te!», iar el se duce, şi altuia: «Vino!», iar el vine, şi servitorului meu: «Fă aceasta!», iar el face”. Auzind, Isus a rămas uimit şi a spus celor care îl urmau: „Adevăr vă spun că nu am găsit la nimeni în Israel o astfel de credinţă. De aceea vă spun că vor veni mulţi de la răsărit şi de la apus şi vor sta la masă în împărăţia cerurilor împreună cu Abraham, Isaac şi Iacob, iar fiii împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul din afară. Acolo va fi plânset şi scrâşnirea dinţilor”.
Apoi Isus i-a spus centurionului: „Mergi, să ţi se facă după cum ai crezut!” Şi în ceasul acela servitorul lui a fost vindecat (cf. Mt 8,5-13).

Port încă în minte imaginea acelor ruine care vorbesc de o sinagogă măreaţă pentru acele timpuri şi mai ales pentru acea localitate despre care se ştia că era destul de mică şi cu oameni nu prea bogaţi, în mare parte pescari (dintre ei Petru şi Andrei, Ioan şi Iacob). Când mă gândesc la acea sinagogă, la acel loc menţionat deseori de evanghelişti, încercă să mi-l imaginez pe Isus fie vindecând-o pe soacra lui Petru, fie făcând alte vindecări sau exorcizând diferiţi posedaţi, fie vorbind mulţimilor despre adevărata hrană pe care a venit să le-o ofere: sfânta Euharistie (cf. In 6). Un loc atât de mic are în mine un răsunet puternic. Cel mai bine am înţeles „Oraşul lui Isus” şi mai ales viaţa lui Isus la Cafarnaum atunci când împreună cu explicaţiile părintelui Iosif, am citit şi felul în care cei din apropierea vieţii lui Isus au redat activitatea sa de acolo. Iată două fragmente evanghelice care ne pot ajuta să fim acolo, să-l simţim pe Isus şi mai ales să simţim modul său de a trăi o zi în Cafarnaum: învăţa, vindeca şi se ruga:

 ¹⁴După ce Ioan a fost închis, Isus a venit în Galileea, predicând evanghelia lui Dumnezeu ¹⁵ şi spunând: „S-a împlinit timpul” şi „Împărăţia lui Dumnezeu este aproape! Convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie”. ¹⁶ Trecând pe lângă Marea Galileii i-a văzut pe Simon şi pe Andrei, fratele lui Simon, aruncând năvodul în mare, căci erau pescari. ¹⁷ Isus le-a spus: „Veniţi după mine şi vă voi face pescari de oameni”. ¹⁸ Lăsând îndată năvoadele, l-au urmat. ¹⁹ Şi mergând puţin mai departe l-a văzut pe Iacob, fiul lui Zebedeu, şi pe Ioan, fratele lui, reparându-şi năvoadele în barcă. ²⁰ El i-a chemat îndată, iar ei, lăsându-l pe tatăl lor Zebedeu în barcă, împreună cu zilierii lui, s-au dus după el.

²¹ Au venit la Cafarnaum şi îndată, în zi de sâmbătă, a intrat în sinagogă şi a început să-i înveţe. ²² Şi erau uluiţi de învăţătura lui pentru că el îi învăţa ca unul care are autoritate şi nu în felul cărturarilor. ²³ În sinagoga lor era un om cu duh necurat care a strigat: ²⁴ „Ce ai cu noi, Isuse din Nazaret? Ai venit să ne distrugi? Ştiu cine eşti: Sfântul lui Dumnezeu”. ²⁵ Dar Isus i-a poruncit, spunându-i: „Taci şi ieşi din el!” ²⁶ Iar duhul necurat, scuturându-l şi strigând cu glas puternic, a ieşit din el. ²⁷ Atunci toţi au fost cuprinşi de teamă încât se întrebau între ei: „Ce-i asta? O învăţătură nouă dată cu autoritate! El porunceşte până şi duhurilor necurate şi ele i se supun”. ²⁸ Şi îndată i s-a dus faima pretutindeni în toată împrejurimea Galileii.

²⁹ Apoi, ieşind din sinagogă, a intrat în casa lui Simon şi Andrei, împreună cu Iacob şi Ioan. ³⁰ Soacra lui Simon zăcea la pat având febră, iar ei i-au vorbit îndată despre ea. ³¹ El s-a apropiat şi, prinzând-o de mână, a ridicat-o. Atunci febra a lăsat-o şi ea a început să-i slujească.

³² Când s-a înserat, după ce a apus soarele, i‑au adus la el pe toţi bolnavii şi posedaţii de diavol ³³ şi toată cetatea era adunată la uşă. ³⁴ El a vindecat pe mulţi care sufereau de diferite boli şi a alungat mulţi diavoli. Pe diavoli nu-i lăsa să vorbească pentru că îl cunoşteau.

³⁵ Dimineaţa, încă pe întuneric, sculându-se, a ieşit şi s-a dus într-un loc retras şi se ruga. ³⁶

^…

¹ Când a intrat din nou în Cafarnaum, după câteva zile, s-a auzit că el este în casă. ² Mulţi s-au adunat, aşa încât nu mai era loc nici înaintea uşii, iar el le vestea cuvântul. ³ Au venit la el aducând un paralizat purtat de patru [bărbaţi]. ⁴ Şi, neputând să-l aducă până la el din cauza mulţimii, au dezvelit acoperişul unde era el şi, după ce au făcut o deschizătură, au lăsat în jos targa pe care zăcea paralizatul. ⁵ Văzând credinţa lor, Isus i-a spus celui paralizat: „Fiule, îţi sunt iertate păcatele!” ⁶ Stăteau acolo unii cărturari care se întrebau în inimile lor: ⁷ „De ce vorbeşte acesta astfel? E o blasfemie! Cine poate să ierte păcatele decât singur Dumnezeu?” ⁸ Îndată ce a cunoscut Isus în duhul său că ei se întreabă astfel în sine, le-a spus: „De ce gândiţi astfel în inimile voastre? ⁹ Ce este mai uşor: a spune celui paralizat «Păcatele îţi sunt iertate!», sau a spune «Ridică-te, ia-ţi targa şi umblă!»? ¹⁰ Însă ca să ştiţi că Fiul Omului are puterea de a ierta păcatele pe pământ – i-a spus celui paralizat – ¹¹ îţi spun: ridică-te, ia-ţi targa şi du-te la casa ta!” ¹² El s-a ridicat şi îndată, luându-şi targa, a ieşit în văzul tuturor aşa încât toţi erau uluiţi şi-l preamăreau pe Dumnezeu spunând: „Niciodată nu am văzut aşa ceva” (Mc 1,14-36; 2,1-12).

Acum trebuie să las „Oraşul lui Isus” în urmă. Mai am multe de povestit. Păşeam încet la plecarea din Cafarnaum, parcă aş fi vrut să mai rămân puţin, măcar o noapte în care să mă trezesc şi eu dis-de-dimineaţă şi să mă duc într-un loc retras ca să mă rog. Plecarea din acel lor îndrăgit de Isus mi-a fost uşurată de gândul la locul pe care urma să-l vedem: mergeam spre Muntele fericirilor. Acolo urma să prezidez sfânta Liturghie şi să predic pentru prima dată în Ţara Sfântă. Vă daţi seama: urma să predic despre fericiri tocmai în locul în care au fost proclamate!