Prea târziu te-am iubit…

Ieri şi astăzi sunt zilele amintirilor. Legat de ziua de ieri, comemorarea sfântului Ioan Bosco, trebuie să fac o mărturisire. Nu știu dacă v-am mai spus, dar acum este un moment potrivit. Sărbătoarea de ieri, de fapt, sărbătoritul, îmi dă și curaj și motive să fac o astfel de confidență. Nu este cine ştie ce mărturisire, dar amintirea acelor vremuri înseamnă mult pentru mine: atunci am cunoscut oameni cu suflet frumos și am legat prietenii ce vor supraviețui trecerii timpului. În timpul liceului, aşa mai spre final, am vrut să fiu preot salezian. Simţeam că Domnul mă cheamă să-l slujesc în comunitatea saleziană. Motivațiile erau multe: în parohia mea („Fericitul Ieremia” din Bacău) au venit preoții salezieni și au făcut un oratoriu. Locuiam la 5-10 minute de acel loc şi nu avea cum să nu mă fascineze ceea ce se întâmpla acolo. Prezenţa lor a schimbat faţa cartierului şi inimile oamenilor care-l locuiau. Apoi erau şi ceilalţi trei colegi de liceu care voiau să meargă în comunitatea sfântului Ioan Bosco. Mai era şi faptul că una dintre primele cărţi pe care am citit-o şi meditat-o cu seriozitate (atât cât se pricepe un copil de clasa a VI-a sau a VII-a să mediteze!) era „Don Bosco – crainicul bucuriei”, de Liviu Pandrea (o carte roşie, groasă, în două volume!). Nu aveam cum să nu rămân marcat de acele sute de pagini (sigur peste o mie!) pe care nu le citeam doar pentru mine, ci şi pentru bunica mea (aşadar, se poate şi invers: nepotul să-i citească „poveşti” bunicii! Acestea erau povestiri adevărate!). Însă ceea ce simţeam eu despre salezieni s-a dovedit a fi doar ceva de moment. N-am ajuns în comunitatea lor. Şi nu pentru că nu am mai vrut, ci pentru că Domnul, folosindu-se de oameni, mi-a arătat alt drum, drumul meu. Am continuat seminarul la Iaşi şi am ajuns preot diecezan. Dar gândul mi-a rămas mult timp la Don Bosco. Mi-e dragă amintirea lui. Mi-e dragă viaţa lui. Mi-e drag modul lui de a se apropia de oameni, mai ales de cei tineri şi săraci. Pasiunea lui pentru om, mi-ar plăcea să fie şi a mea. M-ar ajuta aşa de mult în misiunea de formare de acum din seminar. Poate prin mijlocirea lui voi primi harurile de care am aşa de mare nevoie. Iată cât de sublim se exprimă el:

Dacă dorim să arătăm ca suntem preocupați de ade­vărata fericire a elevilor noștri și că vrem să-i ajutăm ca să-și facă mai ușor datoria, mai înainte de toate este necesar să nu uitați niciodată că voi îi reprezentați pe părinții acestor scumpi tineri, pentru care am muncit întotdeauna cu drag, am studiat și mi-am exercitat minis­teriul preoțesc, dar nu numai eu, ci și întreaga congre­gație saleziană.

De câte ori, fiii mei iubiți, în lunga mea carieră, a trebuit să mă conving de acest mare adevăr! Este mai ușor să te enervezi decât să ai răbdare, să ameninți un copil decât să-l convingi! Aș spune chiar că este mai comod, pentru nerăbdarea și mândria noastră, să-i pedep­sim pe cei recalcitranți, decât să-i corectăm, supor­tându-i cu fermitate și cu blândețe.

Vă recomand caritatea pe care o avea sfântul Paul față de neofiți, care adesea îl făceau să plângă și pe care îi implora atunci când îi vedea mai puțin docili, sau că răspundeau rău la iubirea sa.

Aveți grijă ca nimeni să nu creadă că vă lăsați duși de impulsurile pasionale ale sufletului vostru. Este greu, atunci când trebuie să pedepsești, să-ți păstrezi acel calm care este necesar pentru a nu da impresia că acțio­nezi pentru a-ți arăta autoritatea sau pentru a-ți descărca mânia.

Să-i privim ca pe copiii noștri pe aceia asupra cărora trebuie să exercităm o anumită putere. Să ne punem în slujba lor, asemenea lui Isus, care a venit să asculte, nu să poruncească. Să îndepărtăm de la noi tot ceea ce ar putea să ne dea aerul de dominatori și să nu dominăm decât pentru a sluji mai bine.

Așa se comporta Isus cu apostolii săi, cărora le suporta ignoranța și grosolănia, ba chiar și puțina credință. De asemenea, și pe păcătoși îi trata cu bunătate și fami­liaritate, încât la unii trezea mirarea, iar la alții, scan­dalul, dar la cei mai mulți speranța că vor obține iertare de la Dumnezeu. De aceea ne-a poruncit să fim blânzi și smeriți cu inima.

De vreme ce sunt copiii noștri, să îndepărtăm orice mânie atunci când trebuie să le corectăm greșelile, sau măcar să ne-o moderăm, încât să pară total stinsă.

Să nu fie agitație în sufletul vostru, să nu fie dispreț în ochii voștri, să nu fie insulte în cuvintele voastre, ci să aveți milă pentru prezent și speranță pentru viitor, ca să fiți cu adevărat părinți care lucrează pentru corec­tarea și educarea copiilor lor.

În cazuri grave, este mai bine să vă încredințați lui Dumnezeu, să-l rugați cu încredere și umilință, decât să revărsați un torent de cuvinte care, în timp ce îi ofensează pe cei care le ascultă, nu aduc nici un folos celor care le merită (Din Scrisorile sfântului Ioan Bosco, preot, Scris., Torino 1959, 4, 201-203 – Am muncit întotdeauna cu drag).

De-am avea toţi aceste daruri, această carismă a blândeţii şi a bunătăţii. Este carisma inimii preasfinte pe care o cerem deseori în rugăciunile noastre: „Isuse cu inima blândă şi smerită fă inima noastră asemenea cu inima ta”.

Tocmai această Inimă Preasfântă îmi aduce astăzi un alt şir de amintiri şi evenimente din timpul copilăriei şi al creşterii: novena către Inima Preasfântă a lui Isus. Astăzi este prima vineri din lună, zi în care ne apropiem de Inima Preasfântă a lui Isus. În luna februarie începe novena primelor vineri (până în octombrie). Nu aveam voie să ratez o astfel de zi când eram mic. Spovada şi împărtăşania erau obligatorii. Adoraţia de asemenea. În timpul seminarului toate acestea erau o desfătare. Într-una din zilele din timpul seminarului scriam într-un jurnal: „Dacă nu ar fi această Inimă iubitoare, mi-aş pierde speranţa iertării şi a mântuirii. Disperarea ar fi mai tare decât harul, dacă nu ar fi această Inimă despre care ştiu că bate pentru mine”. Această inimă exista, şi deseori îşi manifesta iubirea şi atenţia faţă de noi. Ca o suavă adiere de vânt în mijlocul verii era amintirea promisiunilor făcute de Inima Preasfântă oamenilor prin sfânta Margareta Maria Alacoque. Iată cu ce promisiuni ne desfată pe cei care practică această devoţiune către Inima lui Isus:

1. Le voi da toate harurile trebuincioase stării lor.

2. Familiilor lor le voi dărui pacea.

3. Îi voi mângâia în toate suferinţele lor.

4. Le voi fi scut sigur în viaţă şi mai cu seamă în ceasul morţii.

5. Voi revărsa din belşug binecuvântarea peste tot ceea ce ei vor întreprinde.

6. Păcătoşii vor afla în Inima mea izvorul şi oceanul nemărginit al milostivirii.

7. Sufletele aflate în lâncezeală vor deveni zeloase.

8. Sufletele zeloase vor ajunge la mare desăvârşire.

9. Voi binecuvânta toate locurile în care va fi expusă şi cinstită icoana Inimii mele.

10. Preoţilor le voi da darul să mişte şi inimile cele mai împietrite.

11. Numele acelora care răspândesc această devoţiune vor fi înscrise în Inima mea, de unde nu se vor şterge niciodată.

12. Tuturor celor care se vor împărtăşi nouă luni de a rândul, în fiecare primă vineri a lunii, le promit harul statorniciei în bine până la sfârşit. Ei nu vor muri lipsiţi de harul meu, nici fără a primi sfintele sacramente. În ceasul din urmă, Inima mea le va fi scăpare sigură.

Cu ajutorul Domnului sper să fac şi anul acesta novena către preasfânta Inimă a lui Isus. Şi pentru că mereu am căutat să pun o intenţie de rugăciune, anul acesta ofer gândurile, rugăciunile şi sfânta împărtăşanie din prima vineri din lună pentru ţara noastră şi pentru poporul român. Avem nevoie de o minune pentru ca zilele mai bune să răsară asupra României. Dar împreună cu minunea pentru care ne rugăm, avem nevoie de munca noastră, de zelul nostru. Şi trebuie să începem prin a ne iubi ţara şi a-i respecta pe cei care o locuiesc. Dispreţul, indiferenţa, vorbirea de rău, fuga şi multe alte rele nu vor face această ţară mai bună. Trăirea iubirii şi practicarea dreptăţii ne vor duce la limanul salvării.

Sfântul Ioan Bosco să ne mijlocească de la Inima Preasfântă minunea pe care o sperăm şi forţa de a înfăptui binele de care are nevoie România şi noi, poporul român. Dumnezeu să ne binecuvânteze!