Prea târziu te-am iubit…

Ştim că există unităţi de măsură pentru toate. Ştim că în sistemul internaţional lungimea se măsoară în metri, greutatea în newtoni (exprimarea greutăţii în kilograme îi cam supără pe oamenii de ştiinţă, deşi nu e chiar la îndemâna noastră să fim toţi fizicieni!), viteza în metri pe secundă, iar în kilograme, că tot am amintit, se măsoară masa. Sper să nu fi strecurat erori printre puţinele mele cunoştinţe din domeniul aceasta. Însă plecând de aici, voiam să ajung la prima lectură de astăzi şi la tema specifică acestui an declarat de Biserică „anul credinţei”: care este unitatea de măsură pentru credinţă? Cum poţi măsura credinţa cuiva? Cum o poţi evalua? Cum o putem compara? etc.

Văzusem mai devreme o fotografie pe facebook care m-a emoţionat şi m-a dus cu gândul la mama. Nu prea ştiam multe despre calculul durerii şi unitatea de măsură pentru durere – dolul, şi aparatul care măsoară intensitatea durerii – dolorimetru. În fotografie erau scrise aceste cuvinte: „Corpul uman poate suporta doar 45 dol de durere. Totuşi, în timpul naşterii, o mamă simte o durere de 57 dol. Această durere este echivalentă cu 20 de oase care se rup în acelaşi timp în corp”. Emoţionant acest gând care ne poartă cu mintea spre mamele noastre, spre durerile care le-au suportat pentru noi. Merită să înălţăm astăzi o rugăciune pentru ele şi să le mulţumim pentru acest mare dar al vieţii.

Revenind la măsurarea credinţei, lectura întâi de astăzi ne arată binefacerile credinţei. Această virtute are o forţă deosebită în viaţa celor care este prezentă. Autorul Scrisorii către evrei enumeră doar câteva minuni care vorbesc despre puterea credinţei. Alături de ele pune şi forţa care izvorăşte din credinţă atunci când cei drepţi sunt puşi la încercare. Psalmistul este atât de entuziasmat de darul credinţei şi de binefacerile ei încât proclamă: „Fericiţi sunt cei care se încred în Domnul”. Fericiţi sunt cei care cred, care cântă:

Cât de mari sunt binefacerile tale, Doamne,
pe care le pregăteşti pentru cei care se tem de tine
şi cu care îi copleşeşti pe cei care se încred în tine
înaintea ochilor tuturor.

Tu îi ascunzi într-un adăpost, aproape de faţa ta,
departe de intrigile oamenilor,
îi ocroteşti în cortul tău,
departe de limbile care îi clevetesc.

Binecuvântat să fie Domnul,
căci a făcut pentru mine lucruri minunate…

Iubiţi, aşadar, pe Domnul, voi sfinţii lui!
Domnul păzeşte pe cei credincioşi (Ps 30,20-22.24).

Cum am putea măsura credinţa acestor oameni? Ce putem spune despre credinţa autorilor sacri sau despre credinţa celor care sunt menţionaţi în prima lectură ca beneficiari ai credinţei? Îmi amintesc de o unitate de măsură „comparativă” menţionată de Isus: „Dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi spune muntelui acestuia: Mută-te de aici acolo, şi el s-ar muta. Şi nimic nu v-ar fi imposibil” (Mt 17,20). Iar din alt loc, tot din evanghelie, ştim că grăuntele de muştar, atunci când este semănat în pământ, este mai mic decât toate seminţele de pe pământ, „dar după ce a fost semănat, creşte şi devine mai mare decât toate legumele şi face ramuri mari aşa încât păsările cerului se pot adăposti la umbra lui” (cf. Mc 4,31-32).

Aşadar, o credinţă mică, foarte mică, cea mai mică, dar autentică, ar putea muta munţii, ar putea fi beneficiara tuturor harurilor despre care vorbeşte prima lectură. Şi sunt amintite o mulţime de haruri şi cu siguranţă mulţi dintre noi tânjim măcar după unele dintre ele. Chiar dacă este impresionant ce poate face o credinţă de dimensiunile unui grăunte muştar, nu putem spune că aceasta este unitatea de măsură cu care ne putem calcula credinţa. Ar fi imposibil de măsurat. Şi nici nu putem calcula după munţii sau copacii mutaţi din loc prin credinţa noastră (cf. şi Lc 17,6, unde nu se menţionează mutarea muntelui, ci a unui copac!). Nu o putem măsura nici prin minunile pe care le facem sau la care suntem martori. Unii văd zeci de minuni în fiecare zi (prin spitale, prin centre de cercetare, prin locurile de pelerinaj etc.) şi tot nu cred. Ba chiar avem şi exemplul grăitor din evanghelie: deşi au fost martori unei minuni, deşi Isus i-a scăpat de o povară, ei nu vor să mai beneficieze de ajutorul lui şi-i cer să plece din ţinutul lor (cf. Mc 5,17).

Este greu de zis în ce ne-am putea măsura credinţa. În primul rând trebuie să o identificăm, să vedem dacă o avem. Apoi cred că fiecare îşi poate găsi unitatea de măsură potrivită sufletului propriu. Pentru unii unitatea de măsura este rugăciunea; pentru alţii faptele de milostenie trupească sau sufletească; pentru alţii participarea la sacramente, în special spovada şi împărtăşania; pentru alţii poate fi evanghelizarea: modul în care vorbeşte despre Dumnezeu şi-l mărturiseşte pe Cristos în faţa celorlalţi. Deşi sunt unităţi de măsură diferite, cred că toţi, absolut toţi, trebuie să ne măsurăm din când în când credinţa şi să verificăm dacă ea creşte. Nu cred că e atât de important câtă credinţă avem, pe cât de important este ca ea să crească, asemenea grăuntelui de muştar care devine mare, devine arbore ocrotitor şi adăpost pentru păsări. O credinţă care nu creşte sigur nu staţionează: credinţa nu are cum să rămână aceeaşi. Situaţia e simplă: creşte sau descreşte! Variantele credinţei sunt simple: creşte până se maturizează şi aduce roade bogate sau descreşte până dispare de tot.

Suntem la începutul săptămânii. Să ne alegem o unitate de măsură a credinţei noastre şi să vedem cum se prezintă situaţia noastră. Putem face un grafic al credinţei în fiecare zi şi să vedem dacă şi cum creştem noi în credinţă. Şi asta nu doar astăzi, ci tot anul credinţei, ba chiar tot restul vieţii.

Doamne, măreşte credinţa noastră!

Doamne, tu eşti începutul şi sfârşitul,

stăpânul timpului şi al istoriei,

cârmuitorul vieţii noastre!

În mâinile tale, Domnul şi Dumnezeul nostru,

punem începutul acestei săptămâni.

Prin mijlocirea Preacuratei Fecioare

rânduieşte zilele noastre în pace,

în credinţă, în bucurie şi în iubire.

Mila ta, Doamne, să fie asupra noastră

şi asupra tuturor celor dragi ai noştri

în această săptămână pe care o începem

în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

O, Marie, ajutorul creştinilor, roagă-te pentru noi!

Luni, 4 februarie 2013 

Luni din saptamâna a 4-a de peste an
Sf. Gilbert, pr.

 

LECTURA I
Prin credinţa lor au învins împărăţii. Dumnezeu a prevăzut pentru noi ceva mai bun.

Citire din Scrisoarea către Evrei 11,32-40
Fraţilor, ³² despre puterea credinţei, ce să vă mai spun? N-aş avea timp să vă povestesc cu de-amănuntul despre Ghedeon, Barac, Samson, Iefte, David, Samuel şi profeţi. ³³ Prin credinţa lor, ei au învins împărăţii, au înfăptuit dreptatea, au obţinut ceea ce le-a promis Dumnezeu, au închis gura leilor, ³⁴ au biruit puterea focului, au scăpat de tăişul sabiei, şi-au recăpătat puterile după boală, au dovedit curaj în luptă, au pus pe fugă armatele străine. ³⁵ Unele femei au primit înapoi, înviaţi, pe copiii lor care muriseră. Alţii, apoi, au fost schingiuiţi şi n-au acceptat eliberarea, pentru că voiau să obţină un lucru mai bun: învierea. ³⁶ Alţii, puşi la încercare, au îndurat batjocuri, lovituri de bici, lanţuri şi închisoare. ³⁷ Au fost ucişi cu pietre, au fost arşi, au fost tăiaţi cu ferăstrăul, au fost ucişi de sabie; au pribegit îmbrăcaţi în piei de oaie şi de capră, ducând lipsă de toate, hărţuiţi şi maltrataţi, ³⁸şi aceasta pentru că lumea era nevrednică de ei. Au trăit prin deşerturi şi munţi, peşteri şi văgăuni. ³⁹Deşi toţi au primit de la Dumnezeu o strălucită mărturie datorită credinţei lor, ei n-au ajuns să vadă împlinirea promisiunii: ⁴⁰ căci Dumnezeu prevăzuse mai înainte, pentru noi, ceva mai bun şi n-a voit ca ei să ajungă la perfecţiune fără noi.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 30,20.21.22.23.24 (R.: 25)
R.: Fericiţi sunt cei care se încred în Domnul.
²⁰ Cât de mari sunt binefacerile tale, Doamne,
pe care le pregăteşti pentru cei care se tem de tine
şi cu care îi copleşeşti pe cei care se încred în tine
înaintea ochilor tuturor. R.

²¹ Tu îi ascunzi într-un adăpost, aproape de faţa ta,
departe de intrigile oamenilor,
îi ocroteşti în cortul tău,
departe de limbile care îi clevetesc. R.

²² Binecuvântat să fie Domnul,
căci a făcut pentru mine lucruri minunate,
el a fost pentru mine o cetate întărită. R.

²³ În neliniştea mea ziceam:
„Sunt izgonit dinaintea ta”,
dar tu ai auzit glasul rugăciunii mele,
când am strigat către tine. R.

²⁴ Iubiţi, aşadar, pe Domnul, voi sfinţii lui!
Domnul păzeşte pe cei credincioşi
şi pedepseşte cu vârf şi îndesat pe cei mândri. R.

ALELUIA Lc 7,16
(Aleluia) Un profet mare s-a ridicat între noi; Dumnezeu a vizitat poporul său. (Aleluia)

EVANGHELIA
Duh necurat, ieşi din omul acesta.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 5,1-20
În acel timp, ¹ Isus şi ucenicii săi au sosit pe celălalt mal al lacului, în ţinutul gherasenilor. ² Îndată ce Isus a coborât din barcă, un om stăpânit de un duh necurat, ieşind dintr-un mormânt, i-a venit în întâmpinare. ³ El locuia în morminte şi nimeni nu-l putea lega, nici chiar cu lanţul. ⁴ Într-adevăr, de multe ori l-au pus în fiare, dar el a rupt lanţurile şi a sfărâmat cătuşele, încât nimeni nu-l putea stăpâni. ⁵ Fără încetare, zi şi noapte, stătea printre morminte şi pe coline, striga necontenit şi se rănea cu pietre. ⁶ Văzându-l pe Isus de departe, a alergat la el, s-a aruncat la pământ în faţa lui ⁷ şi a strigat cât îl ţineau puterile: „Ce ai cu mine, Isuse, Fiul Dumnezeului Preaînalt? Te implor pe Dumnezeu, nu mă chinui!” ⁸ Căci Isus îi spusese: „Duh necurat, ieşi din omul acesta!” ⁹ Şi l-a întrebat: „Care ţi-e numele?” I-a răspuns: „Numele meu este Legiune, căci suntem mulţi”. ¹⁰ Şi-l ruga pe Isus cu insistenţă să nu-l alunge în afara acelui ţinut. ¹¹ Cum pe colina din apropiere păştea o mare turmă de porci, ¹² duhurile necurate l-au rugat pe Isus: „Trimite-ne la aceşti porci şi vom intra în ei”. ¹³ Şi el le-a permis. Atunci ei au ieşit din omul acela şi au intrat în porci; apoi turma s-a aruncat în mare de pe ţărmul înalt; au fost aproximativ două mii de porci care s-au înecat în mare. ¹⁴ Cei care îi păzeau au luat-o la fugă, au dat de ştire în cetate şi în sate şi oamenii au venit să vadă ce s-a întâmplat. ¹⁵ S-au dus la Isus, l-au văzut pe cel stăpânit de diavol aşezat îmbrăcat şi cu mintea întreagă, el care avusese o legiune de diavoli, şi i-a cuprins frica. ¹⁶ Martorii le-au povestit întâmplarea cu cel posedat şi cazul cu porcii. ¹⁷ Atunci ei l-au rugat pe Isus să plece din ţinutul lor.¹⁸ Când Isus s-a urcat în barcă, cel care fusese posedat l-a rugat pe Isus să-i permită să rămână cu el. ¹⁹ Isus nu i-a permis, ci i-a spus: „Du-te acasă la ai tăi şi spune-le tot ce a făcut Domnul pentru tine, în îndurarea sa”. ²⁰ Omul s-a dus şi a început să vestească în toată regiunea Decapole, tot ce a făcut Isus pentru el; şi toţi erau uimiţi.

Cuvântul Domnului