Prea târziu te-am iubit…

În faţa planurilor îndrăzneţe ale oamenilor se spune uneori: „Dacă vrei să-l faci pe Dumnezeu să râdă, spune-i ce planuri ai, vorbeşte-i despre cum îţi imaginezi tu viitorul”. Şi Dumnezeu râde pentru că de cele mai multe ori el vede lucrurile altfel şi pregăteşte ceva mai bun decât putem noi să plănuim sau să ne imaginăm. Însă astăzi simt nevoia să spun altceva: dacă Dumnezeu râde când e vorba de planurile noastre, oamenii plâng sau se întristează când e vorba de trecutul nostru. Dar e o formă de tristeţe sinonimă cu invidia atunci când e vorba de un trecut glorios (unde glorios nu înseamnă neapărat ceva ieşit din comun sau spectaculos, ci înseamnă doar un trecut reuşit, plin de bucurii sau realizări). Cel mai trist e atunci când invidia vine din partea celor din jur sau din partea celor pe care, în acelaşi trecut pe care ei îl urăsc, i-ai ajutat şi le-ai fost aproape. Dezolant este când găseşti în inima ta sentimente de invidie tocmai faţă de cei cărora le datorezi prezentul tău, ceea ce eşti sau ceea ce ai.

Niciodată nu-i va fi omului uşor să se obişnuiască cu răsturnarea situaţiilor: dacă semeni grâu, vrei să culegi grâu, nu neghină; dacă începi o afacere, vrei ca lucrurile să decurgă conform planurilor şi să ajungi la profitul scontat, nu să dai faliment; dacă investeşti într-o prietenie vrei să te bucuri de roadele acelei prietenii, nu să fii trădat sau abandonat tocmai atunci când este mai greu. Iar când situaţiile se schimbă, cânt tu aştepţi una şi se întâmplă alta, tristeţea şi descurajarea devin stăpânele inimii noastre. Situaţiile acestea triste te fac să simţi ce înseamnă insomnia, stresul, durerea, boala. Dezamăgirea e copleşitoare!

Dumnezeu a investit enorm de mult în poporul ales. Una dintre investiţii a avut loc şi prin profetul Ieremia. Acesta din urmă, după cum citim şi astăzi în cuvântul Domnului, a luat deseori apărarea poporului înaintea lui Dumnezeu şi s-a făcut mijlocitorul şi împăciuitorul lor. Însă, drept „recunoştinţă” pentru binele primit, ei pun la cale un complot împotriva lui. Caută să-l prindă în vorbă şi să-l condamne la moarte. De fapt, Ieremia şi această situaţie a sa sunt prefigurarea celor ce aveau să se întâmple, ceva mai târziu, cu Cristos. Nedumerirea profetului devine şi a noastră în atâtea şi atâtea situaţii cu care ne confruntăm: „Oare cum poate fi răsplătit binele cu răul, căci mi-au săpat o groapă ca să mă piardă” (Ier 18,20).

Da, oare cum pot oamenii după ce-i ajuţi să fie nerecunoscători? Oare unde şi cum a fost inima noastră atunci când în loc de recunoştinţă am arătat indiferenţă? Sau ce fel de oameni am fost atunci când în loc de mulţumire şi apreciere am căutat să facem răul? Cuvântul lui Dumnezeu este, în primul rând, despre noi şi apoi despre vecinul sau fostul nostru prieten. Nouă ni se cere să ne analizăm şi să vedem cum de am reuşit să răsturnăm lucrurile şi să le transformăm în situaţii atât de josnice. Câtă tristeţe am produs în sufletele celor care aşteptau recunoştinţa noastră. Câtă mâhnire pentru cei care nu s-au putut bucura niciodată de roadele prieteniei în care au investit.

E dureros atunci când tu speri ceva şi se întâmplă altceva. Este ca atunci când tu vorbeşti unui om despre suferinţele sau temerile tale şi el, după ce „te ascultă cu viu interes”, te întreabă: „Unde ziceai că mergem să petrecem în următoarea vacanţă?”. Sau este ca în evanghelia de astăzi, pe care atunci când o citesc mă gândesc cât de întristat trebuie să fi fost Isus, cât de neînţeles trebuie să se fi simţit. El le vorbeşte ucenicilor despre urcarea la Ierusalim, despre cele ce aveau să se întâmple acolo: „Iată, urcăm la Ierusalim; Fiul Omului va fi dat pe mâna arhiereilor şi cărturarilor; ei îl vor osândi la moarte şi-l vor da pe mâna păgânilor ca să fie batjocorit, biciuit şi răstignit, dar a treia zi va învia” (Mt 20,18-19). Atenţie, era vorba despre patima şi moartea sa prin răstignire. Iar unii dintre cei din jurul său, ca şi cum nu ar fi auzit nimic, vor titluri de onoare, vor să fie puşi la locuri de cinste: „Iată-i pe aceşti doi fii ai mei; porunceşte ca ei să şadă unul la dreapta ta şi altul la stânga în împărăţia ta” (Mt 20,21). Este o situaţie asemănătoare cu ceea ce se mai întâmplă şi astăzi: oameni care se bat pentru moştenire la căpătâiul celui muribund, indiferenţi la suferinţele celui ce se află în agonie: important este să ajungă ei cât mai sus, să se instaleze cât mai confortabil, în locurile de cinste.

Repet, cuvântul Domnului este pentru noi şi noi toţi trebuie să ne analizăm în această zi şi să descoperim toate acele momente când am „răsturnat” situaţiile şi am fost neatenţi şi nerecunoscători. De fapt, cuvântul este pentru mine (ca şi pentru tine!) în primul şi în primul rând: neatent la Domnul care-mi tot indică cerul mă zbat pentru cele de pe pământ. Primim atâtea semne prin care suntem chemaţi să înţelegem că trebuie să fim altfel, că trebuie să ne schimbăm modul de a gândi, că „între noi nu trebuie să fie aşa” (Cf. Mt 20,26), dar parcă totul e în zadar. Nu vrem să înţelegem că „cine vrea să fie mare între voi să fie slujitorul vostru, iar cine vrea să fie cel dintâi între voi să fie sclavul vostru” (Cf. Mt 20,26-27). Sau poate că înţelegem, dar nu ni se pare corect, avem impresia că noi ştim mai bine decât Dumnezeu cum ar trebui să stea lucrurile. Şi ne amăgim o zi, două, trei…o viaţă întreagă!

Invitaţia Domnului pentru această zi este să ne trezim. Să nu mai răsturnăm situaţiile şi să lăsăm lucrurile aşa cum au fost rânduite: pentru trecutul glorios al celor de lângă noi să avem admiraţie, pentru prietenie să avem recunoştinţă, pentru suferinţă să avem compasiune, pentru păcatele noastre să avem căinţă. Iar în toate, dar absolut în tot ceea ce facem, să avem încredere în Dumnezeu care rânduieşte totul spre binele nostru. Atenţi la cuvântul său, la semnele pe care ni le trimite pentru a ne înţelege menirea pe acest pământ, să ne punem în el toată încrederea, asemenea psalmistului: „Doamne, în mâinile tale îmi încredinţez sufletul, tu mă vei mântui, Dumnezeule adevărat. Tu eşti Dumnezeul meu şi toate zilele mele sunt în mâinile tale. Tu eşti ocrotitorul meu. Mântuieşte-mă, Doamne, în iubirea ta” (cf. Ps 30,6.15.16.17).

Amin! 

Miercuri, 27 februarie 2013 

Miercuri din saptamâna a 2-a din Post
Sf. Gabriel al Maicii Îndurerate, calug.

 

LECTURA I
Veniţi să-l ucidem pe profet.

Citire din cartea profetului Ieremia 18,18-20
¹⁸ Au zis duşmanii mei: „Veniţi să punem la cale un complot împotriva lui Ieremia, căci nu va pieri Legea din lipsă de preoţi, nici sfatul din lipsă de înţelepţi, nici cuvântul, din lipsă de profeţi. Haideţi să-l prindem în vorbă, să fim atenţi la orice cuvânt al său”. ¹⁹ Ia aminte la mine, Doamne, ascultă ce spun duşmanii mei. ²⁰ Cum poate fi răsplătit binele cu răul, căci mi-au săpat o groapă, ca să mă piardă? Adu-ţi aminte că am stat în faţa ta pentru a le lua apărarea şi pentru a îndepărta mâna ta de la ei.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 30,5-6.14.15-16 (R.: 17b)
R.: Mântuieşte-mă, Doamne, în iubirea ta.
⁵ Scoate-mă din laţul pe care mi l-au întins duşmanii,
căci tu eşti ocrotitorul meu.
⁶ În mâinile tale îmi încredinţez sufletul:
tu mă vei mântui, Doamne, Dumnezeule adevărat! R.

¹⁴ Aud învinuirile mulţimii, totul mă înspăimântă,
urzesc cu toţii împotriva mea,
pun la cale pieirea mea. R.

¹⁵ Dar eu mă încred în tine, Doamne, şi spun:
„Tu eşti Dumnezeul meu!”
¹⁶ Zilele mele sunt în mâinile tale,
scapă-mă de duşmanii şi de prigonitorii mei! R.

VERS LA EVANGHELIE In 8,12b
Eu sunt lumina lumii, spune Domnul;
cine mă urmează va avea lumina vieţii.

EVANGHELIA
Îl vor osândi la moarte.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 20,17-28
În acel timp, ¹⁷ Isus îndreptându-se spre Ierusalim, i-a luat deoparte pe cei doisprezece şi pe drum le-a spus: ¹⁸ „Iată, urcăm la Ierusalim; Fiul Omului va fi dat pe mâna arhiereilor şi cărturarilor; ei îl vor osândi la moarte ¹⁹ şi-l vor da pe mâna păgânilor ca să fie batjocorit, biciuit şi răstignit, dar a treia zi va învia”. ²⁰ Atunci s-au apropiat de el mama fiilor lui Zebedeu împreună cu fiii săi, s-a plecat adânc în faţa lui, spunând că vrea să-i ceară ceva. ²¹ El i-a zis: „Ce vrei?” I-a răspuns: „Iată-i pe aceşti doi fii ai mei; porunceşte ca ei să şadă unul la dreapta ta şi altul la stânga în împărăţia ta”. ²² Isus i-a răspuns: „Nu ştiţi ce cereţi. Sunteţi în stare să beţi paharul pe care îl voi bea eu?” Iar ei au spus: „Suntem!” ²³ El le-a zis: „Paharul meu îl veţi bea. Cât priveşte însă a şedea la dreapta şi la stânga mea, nu-mi stă în putere să hotărăsc. Tatăl meu a hotărât deja pentru cine sunt pregătite aceste locuri”. ²⁴ Auzind ceilalţi zece, s-au mâniat pe cei doi fraţi. ²⁵ Iar Isus i-a chemat la sine şi le-a zis: „Voi ştiţi că cei care conduc popoarele poruncesc ca nişte stăpâni şi cei mari îşi fac simţită puterea.²⁶ Între voi să nu fie aşa; dimpotrivă, cine vrea să fie mare între voi să fie slujitorul vostru, ²⁷ iar cine vrea să fie cel dintâi între voi să fie sclavul vostru. ²⁸ Căci şi Fiul Omului nu a venit să fie slujit, ci ca să slujească şi să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru cei mulţi”.

Cuvântul Domnului