Cei mai mulţi ne întrebăm dacă există viaţă după moarte. Cei care l-au „întâlnit” pe Cristos, iubirea lui Dumnezeu, nu au dubii şi aşteaptă cu nerăbdare, tari în credinţă, ziua întâlnirii cu Domnul. Însă nimeni nu a experimentat această viaţă (cazurile excepţionale despre care am auzit, nu se pun la calcul! Ele sunt doar excepţii care confirmă acest adevăr!).
Însă eu m-am hotărât astăzi să experimentez altceva. Şi vreau ca toată lumea să ştie, să nu spună cineva că nu a ştiut de acest experiment. Vreau să mă conving că există viaţă după… facebook. Sau, mai exact, cum e viaţa fără facebook.
După ce am meditat şi m-am rugat, astăzi am decis să închid contul de facebook. Sentinţă (sper!) definitivă şi irevocabilă. Motivul? Pierdeam prea mult timp. Mi-am dat seama că nu am o voinţă atât de bine formată încât să ţin piept avalanşei de curiozităţi ce-mi erau servite în fiecare clipă, un pic violent, pe reţeaua de socializare. Mă lua prea uşor valul dorinţei de „cunoaştere” şi mă trezeam pierdut în timp: eu pierdeam timpul şi el mă pierdea pe mine.
Dincolo de multele avantaje pe care ştiu că le resping prin această alegere, ştiu şi că voi câştiga ceva ce-mi este din ce în ce mai necesar: timp. Dincolo de informaţiile de care voi rămâne străin, ştiu că voi câştiga ceva mai mult teren pe domeniul realităţii. Viaţa e mai mult decât facebook (îmi place să cred acum, dar vă voi anunţa sigur după două-trei luni de abstinenţă!).
Sper ca legătura pe care o ţineam cu unii prieteni pe facebook să revină pe email sau mess sau skype (tot „paxlaur” pe toate) sau pe telefon pentru cei mai îndepărtaţi. Iar pentru cei apropiaţi sper să fie continuată în viaţa reală. Ştim cu toţi: din cinci minute petrecute împreună, faţă către faţă, izvorăşte mai multă viaţă decât din zile întregi de conversaţii virtuale.
Aşadar, vă aştept să ne citim şi să ne auzim pe acilea, pe blog sau pe email sau oriunde ne permite timpul şi locul!
Rugaţi-vă pentru mine, pentru că ispita „re-conectării” deja mă bântuie! :)
NB. Aşa cum aţi observat, pagina de facebook paxlaur nu s-a închis. Iar articolele publicate pe blog, se vor publica în continuare automat şi pe pagina de facebook. De acum depinde doar de cei ce sunt pe conturi personale de facebook ca unele articole, în măsura în care trezesc interesul, să fie date mai departe. Mulţumesc!
Dincolo de orice, rămânem uniţi în rugăciune! Dumnezeu să ne binecuvânteze!
PS. Ca să nu las loc de interpretări sau de întrebări vreau să spun un lucru important și clar: decizia mea și acest articol nu sunt nicidecum o condamnare a rețelei de socializare care are, așa cum am spus deja, o mulțime de beneficii. Este doar o problemă personală. Atât! :)
Prea târziu te-am iubit... 
Lasă un comentariu