Prea târziu te-am iubit…

Invidia. Cine nu a auzit de invidie? Cine nu a fost (cel puţin o dată, poate cel puţin o dată pe zi!) invidios? Poate doar sfinţii au reuşit să scape de acest ghipe ce apasă uneori sufletul nostru. Însă şi despre sfinţi se spune că sunt încercaţi de o invidie sfântă. Da, invidie sfântă: ciudată şi nepotrivită alăturare de termeni, ar spune unii. Bine, alţii ar fi scris oximoron ca să se creeze o aură enigmatică şi să rămânem ca în fazele premergătoare unor crize. Cum adică să ai o invidie sfântă?

Mă gândesc că ar putea fi cam ceea ce simt eu astăzi când îi sărbătorim pe sfinţii apostoli Filip şi Iacob. Mă simt de trei ori invidios pe ei (fără nicio aluzie la vreo emisiune de genul „3×3” sau „De trei ori femeie”). De trei ori invidios pentru că trei sunt motivele care îmi induc această stare. Şi probabil nu doar mie. Şi iată despre ce este vorba.

În primul rând suntem puşi în faţa unor oameni care au reuşit ceea ce pentru noi este încă un vis: să fie sfinţi. Ei au rămas neclintiţi în evanghelia pe care au primit-o de la Isus Cristos. Ei au fost oameni statornici şi fideli până la sfârşit. Fără jumătăţi de măsură, fără compromisuri. Şi nu doar că au păstrat evanghelia cu fidelitate, ci au făcut ca vestea mântuirii să răsune în lumea întreagă, aşa cum am cântat la psalmul responsorial de la sfânta Liturghie.

În al doilea rând, sunt invidios pentru că ei au stat lângă Cristos. Mereu. Au vorbit cu el, i-au ascultat cuvintele, i-au pus întrebări, au primit răspunsuri clare, directe. Ei sunt cei care au fost aleşi şi trimişi direct de Cristos să predice evanghelia la toată făptura, să boteze şi să dezlege păcatele. Au văzut în fiecare zi, timp de trei ani, ce înseamnă puterea lui Dumnezeu şi prezenţa celui atotputernic în mijlocul poporului lui Israel. Au mâncat, au dormit, au visat, au râs, au suferit, au făcut totul împreună cu Cristos şi pentru Cristos. L-au iubit atât de mult pe acest Domn şi Dumnezeu încât şi-au dat viaţa pentru el.

Şi nu în ultimul rând, tot ei sunt cei care s-au bucurat şi de o altă prezenţă: au avut-o alături pe preasfânta Fecioară Maria. Încă din timpul vieţii lor pământeşti au simţit iubirea gingaşă a Preacuratei faţă de întreaga omenire. Ea, Maica Bisericii şi regina apostolilor, a fost mereu alături de ei, ca o purtătoare de grijă şi o mijlocitoare puternică. Împreună cu ea au stăruit în rugăciune şi au implorat venirea Duhului Sfânt. Parcă e mai uşor să fii sfânt când ai lângă tine un aşa exemplu şi, mai ales, un sprijin atât de mare.

De trei ori invidios pentru sfinţenia lor, pentru apropierea lor de Cristos şi pentru fericirea de a te bucura de prezenţa şi exemplul de viaţă şi rugăciune al Preacuratei Fecioare Maria. Însă, dacă stăm un pic şi analizăm lucrurile, ceea ce s-a întâmplat în viaţa lor poate să se întâmple (ba chiar ar trebui să se întâmple!) şi în viaţa noastră. Ba chiar se întâmplă! Cristos este şi acum între noi, apropiat nouă dacă îl primim şi-l adorăm în Taina Sfintei Euharistii. Acelaşi Cristos, care a vorbit cu Filip şi Iacob, ne vorbeşte în fiecare zi în sfânta Evanghelie şi parcă-l aud cum astăzi mă mustră şi pe mine: „De atâta vreme sunt cu tine şi tu nu m-ai cunoscut, Laurenţiu?!” (cf. In 14,9). Acelaşi Cristos ne priveşte în fiecare zi din profunzimea altarului şi ne-o arată pe Preacurata: „Fiule, iat-o pe mama ta!” (cf. In 19,27). Şi tot ce-mi doresc este să aud cum spune şi Sfintei Fecioare: „Femeie, iată-l pe fiul tău” (cf. In 19,26). Nu-mi place să fiu arătat cu degetul, dar dacă acel deget este al Fiului lui Dumnezeu, atunci mă bucur. Mă simt ales şi nu mai am de ce să fiu invidios, nici măcar nu am motive să fiu încercat de o invidie sfântă.

Nu avem de ce să fim invidioşi pe sfinţi. Nu avem de ce să asociem aceşti termeni şi să-i lăsăm să locuiască în inima noastră. Viaţa acestor apostoli – plină de sfinţenie şi de oameni deosebiţi – poate deveni şi viaţa noastră dacă ne hotărâm să o luăm la noi pe Preacurata Fecioară Maria şi să o lăsăm să facă parte din viața noastră. Viața lor va deveni și viața noastră dacă vom învăţa să stăm în rugăciune, împreună cu Maria, Maica lui Dumnezeu, Maica Bisericii și Maica noastră. Și, mai ales, viața lor de intimitate cu Dumnezeu va deveni și viața noastră în măsura în care îi vom deschide ușa celui care ne spune: „Iată, eu stau la uşă şi bat. Dacă cineva ascultă glasul meu şi-mi deschide uşa, voi intra la el şi voi sta la masă cu el şi el cu mine” (Ap 3,20).

Către tine alergăm în această zi, Maica harului dumnezeiesc şi Regina apostolilor. Dăruieşte-ne harul de a-i deschide lui Isus care bate la uşa inimii noastre. Fă-ne să ne dorim mai mult să fim sfinţi asemenea ţie şi asemenea ucenicilor. Domneşte, o bună Mamă şi Regină, peste familiile noastre şi fă să răsară din ele vocaţii la sfânta preoţie pentru ca neîncetat să fie predicată evanghelia şi să se audă vocea lui Isus: „Femeie, iată fiul tău”. Suntem cu toţii copiii tăi, o milostivă, o blândă, o dulce, fecioară Marie. Amin!

Vineri, 3 mai 2013 

Vineri din saptamâna a 5-a a Pastelui
SS. FILIP SI IACOB, ap.

LECTURA I
Domnul i s-a arătat lui Iacob, apoi tuturor apostolilor.

Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Corinteni 15,1-8
Fraţilor, ¹ vă reamintesc evanghelia pe care v-am propovăduit-o, pe care voi aţi primit-o şi în care rămâneţi neclintiţi. ² Prin ea veţi fi mântuiţi, dacă o veţi păstra aşa cum aţi primit-o. Altfel degeaba aţi crezut. ³ Înainte de toate v-am transmis ceea ce am primit eu însumi, şi anume: Cristos a murit pentru păcatele noastre, potrivit Scripturilor, ⁴ şi a fost îngropat; a înviat a treia zi după cum spun Scripturile ⁵ şi i-a apărut lui Petru, apoi celor doisprezece. ⁶ După aceea s-a arătat la peste cinci sute de fraţi deodată, dintre care cei mai mulţi sunt în viaţă iar unii au murit. ⁷ După aceasta i s-a arătat lui Iacob, apoi tuturor apostolilor. ⁸ În cele din urmă, ca unuia născut înainte de vreme, mi-a apărut şi mie.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 18,2-3.4-5 (R.: 5a)
R.: În lumea întreagă răsună vestea mântuirii.
sau
Aleluia.

² Cerul vorbeşte despre slava lui Dumnezeu
şi firmamentul vesteşte lucrarea mâinilor sale.
³ Ziua dă de ştire acest lucru zilei următoare,
iar noaptea îl destăinuie nopţii următoare. R.

⁴ Nu e vorbire, nu sunt cuvinte,
nu e un glas care să se poată auzi,
⁵ şi totuşi este o solie care străbate tot pământul,
o veste care ajunge la marginile lumii. R.

ALELUIA In 14,6b.9c
(Aleluia) Eu sunt calea, adevărul şi viaţa, spune Domnul.
Filipe, cine mă vede pe mine îl vede şi pe Tatăl. (Aleluia)

EVANGHELIA
De atâta vreme sunt cu voi, şi tu nu m-ai cunoscut?

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 14,6-14
În acel timp, i-a spus Isus lui Toma: ⁶ „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl meu decât prin mine. ⁷ Deoarece mă cunoaşteţi pe mine, îl cunoaşteţi şi pe Tatăl meu; de pe acum îl cunoaşteţi şi l-aţi văzut”. ⁸ Filip i-a zis: „Doamne, arată-ni-l pe Tatăl şi ne este de ajuns”. ⁹ Isus i-a răspuns: „De atâta vreme sunt cu voi şi tu nu m-ai cunoscut, Filipe? Cine m-a văzut pe mine l-a văzut şi pe Tatăl. Cum poţi spune: ¹⁰ «Arată-ni-l pe Tatăl?». Nu crezi tu că eu sunt în Tatăl şi Tatăl este în mine? Cuvintele pe care vi le spun nu le vorbesc de la mine, ci de la Tatăl, ¹¹ care rămâne în mine şi care săvârşeşte şi faptele. Credeţi ce vă spun: Eu sunt în Tatăl şi Tatăl este în mine; iar de nu credeţi cuvântul meu, credeţi-mă pentru faptele mele. ¹² Adevăr, adevăr zic vouă: cel care crede în mine va face şi el faptele pe care le fac eu şi va face mai mari decât acestea, pentru că eu mă duc la Tatăl. ¹³ Şi orice veţi cere în numele meu de la Tatăl, o voi face, ca Tatăl să fie preamărit în Fiul. ¹⁴Dacă veţi cere ceva în numele meu, o voi face”.

Cuvântul Domnului