Într-una din zile, de la înălţimea Istanului ne-am hotărât să coborâm şi luăm cu asalt Marea Mediterană sau Oceanul Atlantic. Nu este mereu uşor să faci alegeri: unde să mergi şi la ce să renunţi?! Pentru ca să nu fim nevoiţi să alegem una din ele şi să o ratăm pe cealaltă am ales un loc unde am avut şi mare şi ocean. Am mers la Tarifa, locul unde Marea Mediterană şi Oceanul Atlantic se întâlnesc. O splendoare de capăt de lume. Acolo se „termină” Europa şi începe „apa”.

Despre Tarifa nu am învăţat multe la geografie sau la istorie, însă acum am văzut cum se termină Europa. Şi cum Marocul era doar la un pas de noi, am putut să zăresc in depărtări şi frânturi din Africa. Şi multă, multă apă, Mare şi Ocean. Din păcate timpul nu ne-a permis o aventură spre Tanger, deşi vasul ne aştepta ancorat, gata să ne ducă spre alt continent.


M-am bucurat din plin de frumuseţea acestui loc, chiar dacă el nu a fost prea primitor şi ne-a întâmpinat cu rafale puternice de vânt. Aşa mult am fi vrut să ne bucurăm de plajă şi de apa mării şi a oceanului, dar… Deşi era foarte frumos şi îmbietor, plaja şi bălăceala au rămas în continuare doar un plan, un proiect pentru următoarea zi. Asta dacă ne va fi permis vântul!


Lasă un comentariu