Decalog pt Anul credinteiAstăzi am putea face un experiment. Să ieşim în stradă şi să oprim primul om pe care îl întâlnim şi să-l întrebăm cui crede că i se potrivesc cel mai bine aceste cuvinte: „am dorinţa de a face binele, dar n-am puterea să-l fac. Căci nu fac binele pe care îl vreau, ci răul pe care nu-l vreau. Eu, care vreau să fac binele, constat în mine această lege; că răul se ţine de mine”. Îi va fi greu să aleagă din multitudinea de persoane care-i vin în minte şi printre care cu siguranţă că se regăseşte chiar şi cel întrebat. Ba chiar nici nu cred că e nevoie să ieşim pe stradă. Putem rămâne în casă şi cu siguranţă şi acolo vom găsi oameni cărora aceste cuvinte li se potrivesc ca o mănuşă. Noi înşine suntem astfel de oameni. Zilnic simţim cum răul se ţine de noi, zilnic consimţim răului să se ţină de noi şi nu reuşim să facem binele pe care ni-l dorim, ni-l propunem şi pe care îl tot amânăm.

De exemplu, pentru că am intrat deja în ultima lună din „Anul credinţei”, ne putem cerceta cu privire la dorinţele noastre bune de la începutul anului. Ce s-a ales de propunerile noastre de a face binele, de a fi mai credincioşi? Am avut la dispoziţie acest timp în care trebuia să ne revizuim credinţa şi să o intensificăm, lăsându-ne ajutaţi de sacramente şi de învăţătura Bisericii. Ne pregătim să tragem linie şi fiecare ştie unde a ajuns şi cam cât mai poate face în timpul rămas. Cum ne simţim după acest timp de „evaluare” a credinţei? Am ştiut anul acesta să „interpretăm semnele timpului în care ne aflăm” şi să le valorificăm? Cred că de fiecare dată când ne analizăm cu sinceritate înaintea lui Dumnezeu, ne dăm seama că ne pricepem şi facem multe lucruri nesemnificative care nu au nimic de-a face cu credinţa, cu viaţa veşnică sau cu Dumnezeu, dar facem atât de puţine pentru a descoperi misterele împărăţiei lui Dumnezeu.

Dacă astăzi consimţim că e timpul pentru o schimbare în viaţa noastră, psalmistul ne invită să ne lăsăm învăţaţi de însuşi Dumnezeu. Să ne înălţăm inimile şi viaţa noastră să strige: învaţă-ne, Doamne, să pricepem şi să judecăm bine, învaţă-ne îndreptările tale, învaţă-ne să împlinim poruncile tale, învaţă-ne să citim semnele timpului ca să fim de folos Bisericii şi fraţilor noştri. Fericit este omul pe care îl înveţi tu, Doamne.

Reţine

Este adevărat că răul se ţine de noi, dar noi ştim în cine ne-am pus încrederea, ştim cine este Domnul şi învăţătorul nostru. Bunătatea lui ne va fi mângâiere în această zi.

Vineri, 25 octombrie 2013 

Vineri din saptamâna a 29-a de peste an Ss. Crisant si Daria, soti m.; Mina, ostas m.

LECTURA I Cine mă va elibera de acest trup destinat morţii?

Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Romani 7,18-25a Fraţilor, 18 eu ştiu că în mine, adică în fiinţa mea de carne nu locuieşte binele; am dorinţa de a face binele, dar n-am puterea să-l fac. 19 Căci nu fac binele pe care îl vreau, ci răul pe care nu-l vreau. 20 Dacă fac ceea ce nu vreau, atunci nu mai sunt eu cel care fac acest lucru, ci păcatul care locuieşte în mine. 21 Eu, care vreau să fac binele, constat în mine această lege; că răul se ţine de mine. 22 În adâncul fiinţei mele mă bucur de legea lui Dumnezeu, 23 dar în mădularele trupului meu descopăr o altă lege; ea luptă împotriva legii pe care o urmează mintea mea şi mă face prizonierul legii păcatului care este în trupul meu. 24 Nenorocitul de mine! Cine mă va elibera de acest trup destinat morţii? 25a Cu toate acestea se cuvine să-i aduc mulţumiri lui Dumnezeu prin Isus Cristos Domnul nostru.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 118,66.68.76.77.93.94 (R.: cf. 68b) R.: Învaţă-mă, Doamne, să împlinesc poruncile tale! 66 Învaţă-mă să pricep şi să judec bine, căci am încredere în poruncile tale. R.

68 Tu eşti bun şi împarţi cele bune, învaţă-mă îndreptările tale. R.

76 Bunătatea ta să-mi fie mângâiere, aşa cum ai promis slujitorului tău. R.

77 Să coboare asupra mea îndurarea ta ca să am viaţă, pentru că legea ta e desfătarea mea. R.

93 Niciodată nu voi uita poruncile tale, pentru că prin ele îmi dai viaţă. R.

94 Sunt al tău, salvează-mă, căci eu caut poruncile tale. R.

ALELUIA Mt 11,25 (Aleluia) Te preamăresc pe tine, Părinte, stăpânul cerului şi al pământului, pentru că ai descoperit celor mici misterele împărăţiei tale. (Aleluia)

EVANGHELIA Înfăţişarea pământului şi a cerului ştiţi s-o interpretaţi, dar nu şi semnele timpului de faţă.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 12,54-59 În acel timp, 54 Isus spunea mulţimii: „Când vedeţi un nor ridicându-se la asfinţit, spuneţi: «Va ploua», şi aşa se întâmplă. 55 Iar când suflă vântul de la miazăzi, spuneţi: «Va fi arşiţă», şi aşa se întâmplă. 56 Făţarnicilor, înfăţişarea pământului şi a cerului ştiţi s-o interpretaţi, dar semnele timpului în care ne aflăm de ce nu ştiţi să le interpretaţi? 57 Şi de ce nu judecaţi voi înşivă ceea ce este drept? 58 Când mergi cu potrivnicul tău înaintea judecătorului, încă pe drum străduieşte-te să ajungi cu el la învoială, altfel te va târî în faţa judecătorului şi judecătorul te va da pe mâna executorului judecătoresc, iar acesta te va arunca în închisoare. 59 Îţi spun: nu vei ieşi de acolo până nu vei plăti şi ultimul bănuţ”.

Cuvântul Domnului

Posted in ,

4 răspunsuri la „Cui i se potrivesc cel mai bine aceste cuvinte?”

  1. Avatarul lui ANGELA _MITACHE

    Daca ne gindim bine, inca de la varsta primirii Sfintei Inpartasanei ispitele apar in viata omului. Inca de mici suntem ispititi si atrasi de rau si de multe ori raul are mare putere asupra omului. Trebuie multa credinta! Si bunul Dumnezeu ne da chibzuinta si ne invata cum sa ne ferim de rau. Totul e sa fim statornici si sa-l iubim pe Dumnezeu. Restul e usor. La virsta mea asa gindesc, dar cind eram mai tinara era foarte greu sa te inpotrivesti raului, adica pacatelor.
    Multumesc.

    Apreciază

    1. Avatarul lui Laurentiu

      Ispita e mereu în viaţa noastră. Cel Rău, Diavolul sau şarpele de la începuturi, nu are linişte până nu ne ademeneşte. Însă uneori e bine să privim şi partea pozitivă a ispitei: atât timp cât suntem ispitiţi înseamnă că Diavolul nu ne-a cucerit de tot, nu ne-a înrobit. Dacă am fi fost ai lui, sclavii păcatului, ne-ar fi lăsat în pace.
      Domnul să aibă milă de noi şi arhanghelul Mihail să fie mereu de partea noastră în lupta cu cel rău.

      Apreciază

  2. Avatarul lui ANCUTA

    Da, mult adevar spus. Raul se tine de noi, dar oare nu noi suntem cei care il tinem? De multe ori suntem atrasi in ispite si ne lasam condusi de rau, de pacat. Regretam dupa ce facem pacatul, dar de cele mai multe ori intii il facem si dupa aceia regretam.
    Invata-ma, Doamne, asa cum cunoastem anotimpurile, sa stim sa ne ferim de rau si sa-l indepartam de noi. Amin.
    Multumesc.

    Apreciază

    1. Avatarul lui Laurentiu

      Domnul să ţină mereu departe de noi ispita şi păcatul. Amin!

      Apreciază

Lasă un comentariu