Statornicia în credinţă – dacă nu ne convertim gândurile, vom sfârși prin a le transforma în fapte!

Rămâneți statornici și veți dobândi viața!

20131117duminica33jpgCât de plini de speranță suntem la fiecare început. Fiecare por al ființei noastre transpiră sub impulsul entuziasmului și al dorinței de mai bine. Însă abia la sfârșit, când timpul hărăzit s-a scurs, putem cuantifica rezultatele entuziasmului nostru. Iată că suntem la finalul anului liturgic. Duminica viitoare vom încheia acest an cu solemnitatea „Domnul nostru Isus Cristos, Regele Universului”. Tot duminica viitoare vom încheia și Anul Credinței. Iată că a trecut acest timp în care speram să consolidăm credința noastră și a celor din jurul nostru. Și…cum a fost? Cum am fost? Cum l-am trăit? Ce-am făcut bine, ce am îmbunătățit în acest timp? Acum suntem la final și putem face contabilitatea. Și evanghelia din această duminică vorbește despre un sfârșit al lucrurilor frumoase (cum era Templu!), dar și a unor realități legate de lumea aceasta. Putem întrezări sfârșitul lumii care se va întâmpla; când și cum se va întâmpla, nu ne privește pe noi și nici nu avem cum să știm. Însă ceea ce ne interesează pe noi, ceea ce ar trebui să ne intereseze în fiecare zi și să devină preocuparea noastră esențială, este cum ne pregătim pentru această mare zi. Cum ne pregătim pentru întâlnirea cu Domnul care va fi la împlinirea timpului?

Cred că despre această pregătire pe care (nu) o facem vorbește foarte mult pregătirea pe care (nu) o facem înainte de sfânta Liturghie și mai ales înainte de a prima sfânta Euharistie. Dacă ne pregătim pentru întâlnirea cu Isus prezent în cuvântul său și în sfânta Euharistie, cu siguranță atunci ne pregătim și pentru marea întâlnire, față către față. Dar dacă acum tratăm cu răceală prezența lui Cristos în mijlocul nostru, atunci e clar că avem motive să ne temem de acea zi a judecății. Dacă nu ne pregătim este clar că în loc să cântăm MaranathaVino, Doamne, Isuse, privim cu spaimă spre acea zi pe care o vedem ca Dies irae, ziua mâniei lui Dumnezeu asupra noastră. Dacă am căuta acum prezența lui Dumnezeu în mijlocul nostru – în taina altarului, în cuvântul Sfintei Scripturi, în cei săraci și suferinzi – ziua acea am privi-o ca pe cea mai mare mângâiere a sufletului, ca pe cea mai râvnită întâlnire dintre două inimi care se iubesc. Dacă…

Cei care au ascultat și meditat lecturile de ieri, sâmbătă, au putut asculta întrebarea lui Isus: „Fiului Omului, când va veni, va găsi el credință pe pământ?” (Lc 18,8). Și același Isus ne spune astăzi: „rămâneți statornici și veți dobândi viața”. Avem două cuvinte esențiale pentru veșnicia noastră: credință și statornicie. Aceste cuvinte trebuie să le punem mereu împreună și să vorbim despre statornicia în credință sau despre credința statornică. Ne este necesară statornicia în credință pentru a putea rămâne pe calea care ne poartă spre viața cea veșnică.

Și aș vrea să subliniez trei puncte legate de această statornicie în credință.

În primul rând, statornicia în credință nu înseamnă stagnare, blocare. De fapt, este imposibil să rămânem mereu la același nivel în ceea ce privește credința noastră. În credință, așa cum bine știm și repetăm deseori, ori creștem ori scădem. În credință, așa cum spun unii și despre iubire, astăzi trebuie să fim mai buni decât ieri și mâine mai buni decât astăzi, mâine trebuie să avem o credință mai puternică, mai mare. Zi de zi, toată viața, trebuie să creștem, altfel pierdem din credința noastră. Așadar, ori avem mai multă credință, ori mai puțină. De aceasta depinde fidelitatea noastră față de cuvântul lui Dumnezeu, depinde felul în care stăm în așteptarea Domnului, felul în care ne pregătim pentru întâlnirea cu el. Noi decidem, noi alegem: mai mult sau mai puțin pentru astăzi?!

În al doilea rând, meditând lecturile de astăzi, în special prima și a două, cred că două cuvinte atât de mult cunoscute în lumea creștină, mai ales în lumea monastică, ar putea rezuma bogăția mesajului și să-l pună pe linia acestei statornicii în credință: ora et labora. Roagă-te și muncește, spunea sfântul Benedict. Roagă-te pentru statornicia ta în credință pentru că ea este darul lui Dumnezeu. Iar acest dar trebuie cerut în rugăciune. Și aici simt că se împlinește cuvântul primei lecturi: cei care în zbuciumul vieții caută să lupte, caută să fie statornici în credință și cer ajutorul Domunlui, vor simți cum Domnul „va aduce vindecare pe aripile lui”, vor simți cum Domnul le oferă ajutorul de care au nevoie în suferință și în încercări. Pentru ei va răsări Soarele dreptății! Este un mare har să te bucuri în fiecare zi de răsăritul soarelui. Este o splendoare despre care mulți doar aud povestindu-se, pentru că nu văd, iar noi neglijăm lumina ce intră în viața noastră și uităm să mulțumim…sau măcar să ne bucurăm. Ba mai mult: uităm să cerem răsăritul! La fel este și în viața spirituală: dacă cerem în rugăciune acest har, îl vom primi. Soarele dreptății  va răsări în viața noastră și noi ne vom bucura de lumină pentru a păși doar pe calea cea bună, de lumina necesară pentru a rămâne statornici în credință. Trebuie să cerem și ni se va da. Statornicia este în primul rând darul lui Dumnezeu.

Însă, după ora, nu trebuie să uităm labora. Și sfântul Paul ne amintește acest lucru: „cine nu vrea să muncească, nici să nu mănânce”. Însă nu trebuie să muncim doar pentru pâinea cea de toate zilele (care nu trebuie să uităm că este tot un dar divin pe care trebuie să-l cerem în rugăciune și-l cerem zi de zi când spunem Tatăl nostru…) sau doar pentru binele nostru, al familiilor noastre și al celor dragi. Trebuie la fel de mult să muncim și pentru viața noastră spirituală. În fiecare zi trebuie să vedem ce putem îmbunătăți în viața noastră de credință. Atenție: cine nu muncește (pentru viața spirituală, pentru statornicia în credință) nici să nu mănânce (să nu se apropie de masa euharistică)! Riscăm să banalizăm ospățul euharistic atunci când nu depunem nici un efort pentru ca întâlnirea cu Isus să fie una purificată de orice păcat, fie el și păcat venial. Ora et labora, roagă-te și muncește. Sau cum spunea atât de încurajator sfântul Iganțiu de Loyola: „Roagă-te ca și cum totul ar depinde de Dumnezeu și muncește ca și cum totul ar depinde de tine”.

În al treilea și ultimul rând (și poate cel mai important la nivel practic!) este bine să fim convinși de acest adevăr: adevărata statornicie în credință începe cu gândurile. Da, cu gândul, nu cu faptele mărețe. Dacă vrem o viață lipsită de superficialitate, trebuie să începem să schimbăm modul nostru de a gândi, trebuie să reînnoim gândurile noastre care ne sunt izvor de acțiune. Trebuie să începem cu gândul, după cum în fiecare zi (în special seara) când facem cercetarea cugetului sau actul penitențial spunem: „Mărturisesc lui Dumnezeu atotputernicul că am păcătuit prea mult cu gândul…”. Prima dată spunem cu gândul și apoi adăugăm „cuvântul, fapta și omisiunea”. Spun aceasta pentru că sunt convins că dacă vom reuși să facem gândurile noastre statornice în credință, cu siguranță și faptele noastre vor fi desăvârșite. Însă altfel ne amenință pericolul fariseismului: facem fapte mărețe, dar în inima noastră avem gânduri nedemne de numele pe care-l purtăm! Și apoi să nu uităm un lucru foarte important: în privința faptelor noastre de multe ori suntem constrânși să acționăm bine, frumos, creștinește pentru că suntem văzuți, apreciați. Sau pentru că dacă nu acționăm bine suntem pedepsiți de lege. Orice gest este supus unui control din exterior și în consecință poate fi sancționat sau apreciat. Însă gândurile nu pot fi sancționate. În inima noastră putem să facem orice: nimeni nu știe, nimeni nu vede (în afară de Domnul). Putem fi inimaginabil de murdari și răi și lipsiți de credință, chiar dacă zi de zi stăm cu mâinile împreunate și „derulăm” de zeci de ori bobițele preasfântului Rozariu. De aceea, adevărat judecată a Domnului va fi emisă după inima noastră, după ceea ce se află în ea, după sentimentele și gândurile noastre. Știm prea bine: Domnul nu privește la ceea ce facem, ci la inima noastră; Domnul nu judecă după înfățișare. Oare chiar înțelegem acest lucru?! Trebuie să fim convinși de gravitatea cuvintelor lui Isus, cuvinte atât de dure, dar pline de adevăr: „Ați auzit că s-a spus celor din vechime: Să nu ucizi! Dacă cineva comite o crimă, va fi condamnat la judecată. Dar eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său va fi condamnat la judecată… Ați auzit că s-a spus: Să nu comiți adulter! Eu însă vă spun că oricine privește o femeie dorind-o a și comis adulter cu ea în inima lui (Mt 5,21-22.27-28). Totul este atât de clar spus. Știm prea bine că în inima noastră de atâtea ori am făcut rău celor din jur, am gândit rău despre ei, poate le-am dorit și moartea (unii, mai „pasionați”, poate au mers până acolo încât au făcut și scenarii pline de răutate, de răzbunare), dar totul a rămas la nivel de gând, totul a rămas în inima noastră pentru că ne temem de legi, de pușcărie, de vorbele celor din jur care ne știu de oameni buni etc. Așa suntem noi: îl ucidem de mii de ori pe cel de lângă noi, dar doar în inima noastră, că în rest ne e teamă de lege. Și dacă avem astfel de gânduri, dar fapte care sunt „zâmbărețe”, care este adevăratul nostru chip? Cel al faptelor (care sunt constrânse de lege, de frică şi sunt „zâmbărețe”) sau cel al gândurilor pline de răutate?! Dacă nu ne convertim gândurile, vom sfârși prin a le transforma în fapte!

Așadar „munca” pentru statornicia noastră în credinţă nu e uşoară şi nu e nici puţină. Însă nu trebuie să ne temem nici măcar în faţa celor mai mai încercări sau provocări. Trebuie să nu uităm că în timp ce muncim pentru statornicia noastră, dacă cerem vom beneficia mereu de sprijinul Soarelui Dreptății, sprijinul celui care ne mângâie cu aceste cuvinte: „Veți fi dușmăniți de toți din cauza numelui meu. Dar nici un fir de păr de pe capul vostru nu se va pierde. Rămâneți statornici și veți dobândi viața”. Domnul este de partea noastră, el ne pune pe buze cuvintele potrivite și ne dă forța de a face binele. Să-i cerem să pună și în inima gândurile cele mai nobile pentru a fi mereu statornici în credință, pentru a ne apropia de împărăția sa care va veni și nu va avea sfârșit. Amin!

Duminică, 17 noiembrie 2013 

† DUMINICA a 33-a de peste an Ss. Elisabeta a Ungariei, calug, Florin, pr.

LECTURA I Va răsări pentru voi Soarele dreptăţii.

Citire din cartea profetului Malahia 3,19-20 1 Iată, vine ziua Domnului, care va arde ca un cuptor. Toţi cei trufaşi şi toţi cei care săvârşesc fărădelegea, vor fi ca paiele. Ziua care vine îi va mistui, spune Domnul universului, şi nu va rămâne din ei nici rădăcină, nici ramură, 2a dar pentru voi, care vă temeţi de numele meu, va răsări Soarele dreptăţii; el va aduce vindecarea pe aripile lui.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 97,5-6.7-9a.9bc (R.: cf. 9)

R.: Domnul va veni să judece toate popoarele cu dreptate.

5 Cântaţi Domnului din harpă, să răsune harpa împreună cu toate instrumentele. 6 Sunând din trompetă şi din corn, strigaţi de bucurie în faţa Domnului, regele nostru. R.

7 Să vuiască marea şi tot ce cuprinde ea, lumea şi toţi cei ce locuiesc într-însa. 8 Toate râurile să bată din palme şi munţii să tresalte de bucurie în faţa Domnului 9a căci el vine să judece pământul. R.

9bc El va judeca lumea cu dreptate şi popoarele fără părtinire. R.

LECTURA A II-A Cine nu vrea să muncească să nu mănânce.

Citire din Scrisoarea a doua a sfântului apostol Paul către Tesaloniceni 3,7-12 Fraţilor, 7 voi ştiţi bine ce trebuie să faceţi ca să ne urmaţi exemplul. 8 Noi n-am trăit printre voi în trândăvie şi pâinea, pe care am mâncat-o, n-am aşteptat-o pe gratis de la nimeni. Dimpotrivă, am lucrat ostenindu-ne din greu, zi şi noapte, ca să nu fim povară niciunuia dintre voi. 9 Desigur, nu că nu am fi avut acest drept, însă am vrut să fim pentru voi un exemplu de urmat. 10 Şi când eram la voi v-am dat această normă: cine nu vrea să muncească, nici să nu mănânce. 11 Am auzit că unii dintre voi trăiesc în trândăvie, umblă încolo şi încoace, fără să facă nimic. 12 În Domnul Isus Cristos acestora le poruncim şi le punem în vedere: să muncească în linişte şi să mănânce pâinea agonisită de ei!

Cuvântul Domnului

ALELUIA Lc 21,28 (Aleluia) Ridicaţi-vă privirea spre ceruri, căci se apropie mântuirea voastră. (Aleluia)

EVANGHELIA Rămâneţi statornici şi veţi dobândi viaţa.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 21,5-19 În acel timp, 5 unii vorbeau despre templu, că este împodobit cu pietre frumoase şi daruri. 6 Isus le-a zis: „Vor veni zile în care din tot ce vedeţi nu va rămâne piatră peste piatră; totul va fi distrus!” 7 Ei l-au întrebat: „Învăţătorule, când se va întâmpla aceasta şi după care semn se va putea cunoaşte că este pe cale să se împlinească?” 8 Isus le-a răspuns: „Fiţi atenţi să nu fiţi duşi în eroare; căci mulţi vor veni purtând numele meu şi spunând: «Eu sunt», sau «Timpul este aproape!». Nu vă luaţi după ei. 9 Când veţi auzi vorbindu-se despre războaie şi răscoale, nu vă înspăimântaţi; căci trebuie să se întâmple acestea mai întâi, dar nu va fi încă sfârşitul”. 10 Isus a adăugat: „Un popor se va ridica împotriva altui popor şi o împărăţie împotriva alteia. 11 Vor fi mari cutremure de pământ, pe alocuri epidemii şi foamete; vor avea loc fapte înfricoşătoare şi semne mari în cer. 12 Dar mai înainte de acestea, vor pune mâinile pe voi şi vă vor prigoni, vă vor duce în faţa tribunalelor sinagogii, vă vor arunca în închisoare, vă vor duce în faţa regilor şi guvernatorilor pentru numele meu. 13 Aceasta va fi pentru voi prilej de a da mărturie. 14 Întipăriţi-vă bine în inimă, că nu trebuie să vă îngrijiţi de apărarea voastră; 15 eu însumi vă voi inspira acele cuvinte şi acea înţelepciune, cărora potrivnicii voştri nu vor putea să le ţină piept şi nici să le contrazică. 16 Vă vor trăda chiar părinţii, fraţii, familia, rudele şi prietenii voştri şi-i vor da la moarte pe unii dintre voi. 17 Veţi fi duşmăniţi de toţi din cauza numelui meu. 18 Dar nici un fir de păr de pe capul vostru nu se va pierde. 19 Rămâneţi statornici şi veţi dobândi viaţa”.

Cuvântul Domnului

Reclame

1 gând despre „Statornicia în credinţă – dacă nu ne convertim gândurile, vom sfârși prin a le transforma în fapte!

  1. Va multumesc din toata inima si pt aceasta lectie si nu pot sa nu amintesc de cea precedenta… dea Domnul ca, ceea ce ne transmiteti prin reflexiile pe care le creionati pt noi, sa ne trezeasca constiintele adormite si astfel constientizand, sa nu mai fim superficiali in gandurile si faptele noastre de zi cu zi… sa traim cu adevarat viata cu credinta si statornicie.
    O duminica binecuvantata Parinte Laurentiu:)

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat asta: