Prea târziu te-am iubit…

Zilele trecute am avut bucuria unui memorabil moment de rugăciune. Împreună cu câțiva prieteni am meditat, ca într-un fel de Lectio divina, asupra frumuseții ascunse cu delicatețe în psalmul 100. Începând rugăciunea noastră ne-am dat imediat seama că suntem în fața unei inviații la bucurie care se potrivea atât de bine cu învățătura pe care Sfântul Părinte papa Francisc tocmai ne-a adresat-o prin exortația apostolică Evangelii Gaudium: “Bucuria Evangheliei umple inima și viața întreagă a acelora care se întâlnesc cu Isus… Cu Isus Cristos întotdeauna se naște și renaște bucuria!”. Meditarea Sfintei Scripturi în acest timp al Adventului și trăirea acestui timp de așteptare împreună cu psalmiștii și cu profeții Vechiului Testament ne pot înfrumuseța viața. Să nu uităm că unii profeți sunt considerați primi Evangheliști, primii care au scris despre Cristos. De exemplul, sfântul Ieronim îl numește pe profetul Isaia tocmai „primul evanghelist”.

Să ne umplem și noi de bucuria autorilor sacri, de bucuria profeților și a psalmiștilor, de bucuria evangheliei, de bucuria adevărului că Domnul este Dumnezeu; el ne-a făcut, ai lui suntem, poporul lui și turma pășunii sale! Să lăudăm și să binecuvântăm plini de bucurie numele lui pentru că în fiecare zi ne dăruiește posibilitatea să-i simțim bunătatea și îndurarea. Bucuria noastră să fie deplină în Domnul și Dumnezeu nostru care este mereu fidel promisiunilor sale.

Psalmul 100:

Strigați de bucurie către Domnul,
toți [locuitorii] pământului,
slujiți Domnului cu bucurie,
veniți înaintea lui cu strigăte de veselie!

Să știți că Domnul este Dumnezeu!
El ne-a făcut, ai lui suntem,
poporul lui și turma pășunii sale.

Intrați pe porțile lui cu [imnuri] de laudă,
intrați cu laude în casa lui!
Lăudați-l și binecuvântați numele lui!

Căci Domnul este bun,
îndurarea lui ține pe vecie
și fidelitatea lui, din generație în generație.