2 ianuarie 2014 sarea pamantului si lumina lumii„Voi sunteți sarea pământului… voi sunteți lumina lumii”. Cât de mult ne obligă cuvintele lui Cristos și cât de mare este responsabilitatea noastră, mai ales acum când ne sunt amintite într-o zi de duminică. Cu ce se deosebește duminica noastră de cea a necreștinilor? Ce facem noi diferit de ceilalți în ziua de duminică? Doar mergem la biserică, la sfânta Liturghie?! Un lucru foarte bun și după dorința lui Dumnezeu, însă insuficient. Nu putem să ne mulțumim doar cu prezența la sfânta Liturghie, pentru că faptele noastre trebuie să strălucească și înaintea oamenilor care nu vin la biserică, înaintea celor care nu au auzit de Dumnezeu și încă nu frecventează sacramentele. În fața lor, a celor care poate ne sunt rude, vecini sau colegi, cum strălucesc faptele noastre? Au ei motive să-l preamărească pe Tatăl din ceruri atunci când privesc la viața noastră, atunci când sunt martorii faptelor și cuvintelor noastre? Cum și care sunt faptele noastre în ziua Domnului?

Bunătatea Domnului ni se manifestă astăzi și ne sugerează direct, ca unor copii, ce anume am putea face concret pentru ca să fim cu adevărat sarea pământului și lumina lumii: „împarte-ți pâinea cu cel flămând și adu în casa ta pe nenorociții fără adăpost; pe cel gol îmbracă-l și nu întoarce spatele semenului tău… Îndepărtează din mijlocul tău asuprirea, gestul de amenințare, cuvintele de ocară și adu mângâiere celui amărât”. Avem atât de multe posibilități, ce alegem? Ce vom face astăzi, în ziua Domnului, pentru a o diferenția de toate celelalte zile, pentru a o sfinți și a face ca Tatăl să fie preamărit?

Generozitatea, dragostea față de aproapele este drumul pe care trebuie să-l construim pentru ca Isus să ajungă în inimile tuturor. Acest drum nu se construiește ușor și poate fi realizat numai dacă într-adevăr vrem să fim lumina lumii și sarea pământului. Vom construi acest drum atunci când viața noastră va fi un ecou al cuvintelor Apostolului: „N-am voit să cunosc altceva decât pe Isus Cristos, și pe acesta răstignit”. Inima mea simte prezența lui Cristos în cel mic, în cel sărac, în cel care suferă? Acolo e Cristos, acolo trebuie să-l caut, acolo trebuie să-l fac să strălucească. Acelor inimi sărace și zdrobite trebuie să le redau gustul vieții și al bunătății lui Dumnezeu.

Reține

Fericit este omul care are milă și ajută cu bucurie. Prin persoana celor săraci și suferinzi, omul care ajută se întâlnește în fiecare zi cu Isus cel răstignit și rămâne sarea pământului și lumina lumii.

Duminică, 9 februarie 2014 

† DUMINICA a 5-a de peste an Sf. Apolonia, fc. m.
Is 58,7-10; Ps 111; 1Cor 2,1-5; Mt 5,13-16

LECTURA I Lumina ta va răsări ca zorile.
Citire din cartea profetului Isaia 58,7-10
Aşa vorbeşte Domnul: 7 Împarte-ţi pâinea cu cel flămând şi adu în casa ta pe nenorociţii fără adăpost; pe cel gol îmbracă-l şi nu întoarce spatele semenului tău. 8 Atunci lumina ta va răsări ca zorile şi-ţi vei grăbi vindecarea; dreptatea ta îţi va merge înainte şi slava Domnului te va însoţi. 9 Atunci tu vei chema pe Domnul şi el îţi va răspunde, îl vei striga şi el îţi va zice: „Iată-mă!” Dacă vei îndepărta din mijlocul tău asuprirea, gestul de ameninţare şi cuvintele de ocară, 10 dacă vei da de mâncare celui flămând şi vei aduce mângâiere celui amărât, atunci lumina ta va răsări în întuneric şi întunericul tău va fi ca ziua în amiaza mare.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 111,4-5.6-7.8a şi 9 (R.: cf. 4)
R.: Cel drept va străluci ca o lumină. sau Aleluia.
4 Omul care se teme de Domnul răsare ca o lumină în întuneric pentru cei drepţi, el este blând, îndurător şi drept. 5 Fericit este omul care are milă şi ajută cu bucurie, el îşi rânduieşte bunurile cu dreptate. R.

6 El nu se clatină niciodată şi dreptatea lui va fi amintită veşnic. 7 El nu se teme de vorbele rele, inima lui e tare şi se încrede în Domnul. R.

8a Inima lui este în siguranţă, nu are nici o teamă. 9 El este darnic faţă de cei săraci, dărnicia lui nu cunoaşte margini, iar puterea lui se înalţă în slavă. R.

LECTURA A II-A V-am vestit pe Isus Cristos cel răstignit.
Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Corinteni 2,1-5
Fraţilor, 1 când am venit la voi, ca să vă vestesc taina lui Dumnezeu, nu am venit ca unul iscusit în arta cuvântului sau a înţelepciunii. 2 Eu n-am voit să cunosc printre voi altceva decât pe Isus Cristos, şi pe acesta răstignit. 3 Am venit în mijlocul vostru întru slăbiciune şi frică, ba chiar de-a dreptul tremurând. 4 Limbajul meu şi propovăduirea evangheliei nu aveau nimic comun cu vorbele meşteşugite ale artei de a convinge; dar ele se bazau pe Duhul Sfânt şi pe puterea lui, 5 pentru ca temeiul credinţei voastre să nu fie înţelepciunea oamenilor, ci puterea lui Dumnezeu.

Cuvântul Domnului

ALELUIA In 8,12
(Aleluia) Eu sunt lumina lumii, spune Domnul; cine mă urmează va avea lumina vieţii. (Aleluia)

EVANGHELIA Voi sunteţi lumina lumii.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 5,13-16
În acel timp, Isus a spus ucenicilor săi: 13 „Voi sunteţi sarea pământului. Dacă sarea îşi pierde gustul, cu ce se va săra? Nu mai este bună de nimic; va fi aruncată afară şi oamenii o vor călca în picioare. 14 Voi sunteţi lumina lumii. Nu se poate ascunde o cetate aşezată pe un munte. 15 Nici nu pune cineva sub obroc o candelă aprinsă, ci o pune în sfeşnic pentru ca să lumineze tuturor celor din casă. 16 Tot aşa să strălucească lumina voastră înaintea oamenilor, ca să vadă faptele voastre bune şi să-l preamărească pe Tatăl vostru din ceruri”.

Cuvântul Domnului

Posted in

Un răspuns la „Împarte-ți pâinea cu cel flămând…”

  1. Avatarul lui ANGELA _MITACHE

    Lumineaza Doamne mintea noastra ,sa reusim si noi la rindu nostru sa luminam calea altora care merg in intuneric . multumesc

    Apreciază

Răspunde-i lui ANGELA _MITACHE Anulează răspunsul